Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea I – fondurile structurale și de coeziune

Comisia Europeană a propus, în viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027, o creștere cu 8% a fondurilor europene structurale și de coeziune pentru România, față de cadrul financiar actual. Vorbim de o creștere de la 25,2 miliarde de euro, la 27,2 miliarde de euro generată, în special, de schimbarea metodologiei de alocare a fondurilor pe care o propune acum Comisia. Dincolo de bucuria sinceră că România va primi mai multe fonduri europene, aceasă propunere arată, la o analiză mai profundă, că țara noastră mai are mult de recuperat în ceea ce privește apropierea economică cu celelalte state membre UE.

2014 – 2020: 25 de miliarde de euro gratis de la Uniunea Europeană

România primește 25,2 miliarde de euro fonduri europene structurale și de coeziune nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru perioada 2014 – 2020, prin intermediul Politicii de Coeziune. Acești bani sunt folosiți în proiecte de infrastructură, precum construcția de autostrăzi și de căi ferate, sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, adaptare la schimbări climatice, reabilitare termică a clădirilor, investiții în resurse umane și multe alte obiective care urmăresc să întărească economia și să crească competitivitatea pe piață.

Din păcate, țara noastră nu face suficiente eforturi să absoarbă aceste fonduri care ne sunt puse la dispoziție gratuit de către Uniunea Europeană. Rata efectivă de absorbție a programelor finanțate din fondurile de coeziune – adică facturile transmise de România către Comisia Europeană și decontate de către aceasta – este de aproximativ 5% la mai bine de patru ani și jumătate din cei 7 ani cât durează actuala perioadă de programare bugetară. Această incapacitate de a gestiona fondurile europene pe care le primim gratis de la Uniunea Europeană este o problemă pentru țara noastră încă din 2007, de la aderare. Astfel, în exercițiul financiar trecut, 2007 – 2013, România a pierdut 1,64 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate întrucât nu a fost capabilă să cheltuiască acești bani.

Mai multe fonduri după 2020

Comisia Europeană a lansat pe 29 mai a.c. propunerile sale privind arhitectura fondurilor structurale și de coeziune post-2020. Contextul acestor propuneri este destul de nefavorabil deoarece politica de coeziune și politica agricolă comună erau principalii „candidați” pentru reduceri bugetare, în special din cauza golului bugetar care va fi lăsat de ieșirea din UE a Marii Britanii – contributor net la bugetul european cu aproximativ 12 miliarde de euro pe an.

De aceea, propunerea Comisiei de a reduce cu 10% alocările pentru fondurile structurale și de coeziune față de actuala perioadă de programare nu a reprezentat o surpriză. În acest context, majoritatea statelor vor avea alocări reduse. Nu este însă, și cazul României, care, deși a fost codașa absorbției fondurilor europene în exercițiul anterior și nici acum nu se descurcă mai bine, se numără printre cele opt state membre care beneficiază de alocări mai mari. Astfel, România ar urma să primească cu 8% mai multe fonduri de coeziune în viitorul buget multianual – de la 25,2 miliarde euro în perioada 2014 – 2020, la 27,2 miliarde în perioada post-2020.

Este acesta un motiv de bucurie pentru țara noastră?Uitându-ne la cifre, cu siguranță da. Pe de altă parte, ar trebui să avem și motive de îngrijorare deoarece aceste alocări ne arată clar că, la 10 ani și jumătate de la aderarea la Uniune, România are în continuare un decalaj de dezvoltare semnificativ nu doar în comparație cu statele din vestul Europei, ci se pare că și în comparație cu țări precum Polonia sau Ungaria.Reducerile de alocări în cazul acestor două state – 23% în cazul Poloniei și 24% în cazul Ungariei – nu trebuie privite doar în logica unei pedepsepe care Bruxelles-ul ar dori să o aplice regimurilor de la Budapesta sau Varșovia, ci este și un semn că aceste state au recuperat o parte din decalajele care le separă față de media europeană, justificându-se așadar reducerea fondurilor de coeziune.

De ce primește România mai mulți bani

Cum era de așteptat, alocările propuse au fost principalul subiect de discuție după propunerile înainte de Comisie, mai ales că este prima dată când sunt publicate aceste alocări încă de la începutul procedurii legislative. Această strategie poate fi interpretată ca pe o tentativă de a rupe unitatea principalelor țări beneficiare ale politicii de coeziune – întrucât, conform propunerii, unele dintre acestea vor avea de câștigat, cum este cazul României, iar altele vor avea de pierdut, cum e cazul Poloniei și Ungariei. Astfel, se va ajunge la o falie între țările net contributoare care nu va permite o alianță solidă a acestora, cum s-a întâmplat în precedentele două negocieri.

Interesant este că, pentru a ajunge la aceste alocări, Comisia a schimbat radical criteriile care stau la baza alocărilor naționale. Dacă până în prezent PIB-ul era singurul criteriu care determina alocările naționale, după 2020 acestuia ar urma să i se adauge noi criterii.

Unul dintre noile criterii luate în calcul de Comisie în alocarea fondurilor europene structurale și de coeziune este șomajul general al unei regiuni și mai ales șomajul în rândul tinerilor. Aici, România are o rată a șomajului în rândul tinerilor de 20%. Concret, Comisia Europeană crește alocările de fonduri europene tocmai pentru a compensa faptul că Guvernul României nu a reușit să asigure cadrul necesar integrării tinerilor pe piața forței de muncă.

Cel de-al doilea criteriu îl constituie nivelul educației. Statele cu sisteme de educație mai puțin performante și cu un nivel de educație mai scăzut al cetățenilor sunt sprijinite cu fonduri europene suplimentare pentru a reduce decalajul față de țările cu sisteme educaționale mai puternice.

Un alt criteriu îl reprezintă schimbările climatice, astfel că regiunile ineficiente din punct de vedere energetic vor primi un sprijin mai ridicat pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2. Introducerea acestui criteriu poate fi un indiciu cu privire la creșterea alocărilor pentru România, astfel încât țara noastră să investească mai mult pentru creșterea eficienței energetice și reducerea poluării.

Un nou criteriu este și cel referitor la primirea și integrarea migranților. În baza acestui criteriu se acordă fonduri suplimentare statelor în care a existat o migrație mai ridicată din afara Uniunii Europene după 1 ianuarie 2013. Astfel s-ar putea explica alocările mai ridicate pentru Italia, Spania sau Grecia.

Pe scurt, Comisia Europeană ne-a dat o nouă șansă prin această propunere de majorare a fondurilor pentru România, în ciuda incompetenței Guvernului de a crește rata de absorbție și de a demara proiecte de investiții viabile din fondurile europene pe care le avem alocate.

Simplificare și orientare spre viitor

Propunerea Comisiei, dincolo de alocările naționale, vine și cu alte câteva propuneri cel puțin interesante pentru România. În primul rând se reduce numărul de obiective ale politicii de coeziune – ceea ce ar trebui să conducă automat la o mai mare claritate și simplificare. Investițiile în inovare, digitalizare și IMM-uri, pe de o parte, și cele în reducerea emisiilor de carbon, pe de alta, ar trebui să aibă alocate între 65% și 85% din fondurile de coeziune, în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărei țări. Restul fondurilor ar urma să fie alocate pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și digitale, sprijinirea creșterii ocupării forței de muncă și a dezvoltării regionale și locale.

România scapă de reacreditarea autorităților de management, dar revine la regula n+2

Un aspect esențial pentru România este că nu va mai fi necesară reacreditarea autorităților de management la nivel național în viitoarea perioadă de programare bugetară, putându-se folosi structurile actuale. Acest aspect este important în contextul în care României i-au fost necesari aproape 4 ani pentru acreditarea tuturor autorităților de management, timp în care nu am putut transmite nicio factură spre decontare către Comisia Europeană.

Pe de altă parte însă, Comisia propune revenirea la așa numita regulă n+2, ceea ce înseamnă ca fondurile angajate într-un an vor trebui cheltuite cel târziu după doi ani. Eu văd această măsură într-o notă pozitivă, pentru că în perioada 2014 – 2020 am beneficiat de regula n+3, ceea ce a dus la o relaxare din partea autorităților, fapt ce a generat o absorbție foarte scăzută. Cred că mai multă presiune pe autoritățile naționale este un lucru bun.

Nu în ultimul rând se va menține legătura dintre mecanismele de guvernanță economică ale UE (precum procedura de deficit excesiv) și acordarea de fonduri europene. Astfel, Comisia Europeană va putea propune suspendarea totală sau parțială a angajamentelor financiare pentru un stat care nu aplică măsuri de remediere a dezechilibrelor fiscal-bugetare.

Sprijin pentru reforme structurale și pentru aderarea la zona euro

Pe lângă sumele menționate, Uniunea Europeană va mai aloca 25 de miliarde de euro pentru a sprijini reformele structurale în Uniunea Europeană. Practic, statele membre care fac reforme în vederea îmbunătățirii competitivității economiei vor primi sprijin financiar de la Uniune. Din cele 25 de miliarde, 2,16 miliarde se vor aloca exclusiv pentru statele care nu sunt membre ale zonei euro însă au obligația de a adopta moneda euro, așa cum este și România.

Astfel România ar urma să mai primească în total 1,34 miliarde de euro din acest program de încurajarea a reformelor, dintre care 390 de milioane doar pentru pregătirea aderării la zona euro. Problema este că actualul Guvern nu face niciun efort spre a adopta moneda euro, ba din contră merge în direcția total opusă, căci astăzi suntem în situația în care îndeplinim un singur criteriu din cele cinci necesare aderării la zona euro. Raportul de convergență privind aderarea la zona euro publicat pe data de 23 mai de către Comisia Europeană arăta că România îndeplinește doar criteriul legat de finanțele publice, în timp ce în cazul criteriilor legate de stabilitatea prețurilor, de cursul de schimb și de ratele dobânzilor pe termen lung, cât și în cazul convergenței legislației naționale cu cea europeană, mai trebuie întreprinse eforturi pentru a fi îndeplinite. Abia la începutul lunii aprilie a avut loc prima ședință a Comisiei naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro, al cărei rol este de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul Unic de aderare la moneda euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, și de atunci nu au mai fost întreprinse acțiuni exacte prin care autoritățile să realizeze unele progrese în acest sens. Cu toate că guvernarea PSD se angaja că va promova politici publice prin care să mărească viteza de convergență reală cu Uniunea Europeană, precum susținerea unei creșteri economice sănătoase, aceste măsuri întârzie să apară. Din contră, înainte ca PSD – ALDE să preia guvernarea, România îndeplinea trei criterii pentru aderare la zona euro: finanțele publice, inflația și rata dobânzilor pe termen lung. Însă, în urma măsurilor luate de către Guvern s-a înregistrat o creștere record a inflației, de până la 5,2%, creștere care a generat și scumpirea creditelor bancare. Acest lucru a dus la plasarea României pe ultimul loc în UE privind pregătirea pentru zona euro. În plus, cele mai realiste prognoze arată cum măsurile Guvernului PSD – ALDE vor duce și la încălcarea ultimului criteriu principal pe care îl îndeplinim, cel al finanțelor publice. Pentru a îndeplini acest criteriu, este nevoie de un nivel al deficitului bugetar de sub 3%, în timp ce prognozele Comisiei Europene arată că România va avea un deficit bugetar de 3,4% în 2018.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro