La 1000 de zile de la începutul războiului din Ucraina, HotNews a vorbit cu mai mulți ucraineni obișnuiți, din localități diferite, pentru a afla ce a reprezentat pentru ei această perioadă. Oamenii au povestit care au fost cele mai grele momente prin care au trecut, ce vor să transmită comunității internaționale, dar și poporului rus.  

Ucraina se află într-un moment de răscruce a existenței sale. După 1000 de zile de război cu Rusia, politicienii de la Kiev se întreabă dacă și cât va mai continua ajutorul militar occidental, mai ales după schimbarea administrației americane. Și dacă nu cumva europenii „au obosit” să mai sprijine Ucraina. 

Ce cred însă oamenii obișnuiți din această țară despre perioada grea pe care o trăiesc? HotNews a vorbit cu câțiva ucraineni, din orașe diferite, despre momentele grele trăite, dar și despre speranțele de viitor. 

Olena Gutnic, regiunea Odesa: „Au fost atâtea lucruri groaznice și atâta durere, încât deja surdul ar fi auzit și orbul ar fi văzut”

Olena Gutnic este originară din regiunea Odesa și astăzi a împlinit 1000 de zile de când își așteaptă fiul să se întoarcă din captivitate. Tânărul se afla pe Insula Șerpilor în dimineața zilei de 24 februarie 2022, când rușii au ocupat acest teritoriu și i-au luat prizonieri pe militarii care-l păzeau. 

De atunci, viața femeiei s-a împărțit în două perioade distincte: „până la” și „după”. 

„Eu rămân acasă, noi continuăm să trăim, să luptăm. Rămânem în Ucraina. Fiecare dintre aceste 1000 de zile a însemnat un coșmar continuu, pentru că în fiecare zi lupt pentru feciorul meu.  

În dimineața zilei de 24 februarie 2022 am fost acasă, mă pregăteam să mă duc la lucru. Copiii mei dormeau. Am auzit bubuituri. Ulterior, am văzut că Telegramul „a explodat”. Copiii mai mari nu au fost acasă: unul a fost în Nikolaev, altul – pe Insula Șerpilor. Din acest motiv, gândurile mele se îndreptau în toată Ucraina. 

Mi-a fost greu. Au fost mulți morți în localitatea noastră. Unul dintre feciorii mei, din prima zi, se află în captivitate. Eu nu pot pleca din Ucraina atâta timp cât el se află în captivitate. Noi ne scriam, el mă liniștea, însă ulterior eu am aflat că totul este foarte rău… Un alt fecior a stat sub bombardamentul la Mykolaev. Din acest motiv, mă rupeam în bucăți”, a povestit Olena cu lacrimi în ochi.

Am întrebat-o pe Olena ce mesaj ar avea pentru comunitatea internațională, dar și pentru autoritățile ruse și poporul rus. 

„Aș vrea să vă rog să ajutați ucrainenii să învingă în acest război, pentru că băieții noștri sunt minunați, curajoși și dedicați Patriei. Ne ajutați pur și simplu să învingem. Ucrainenii și până acum au fost curajoși, însă acest război ne-a unit.

Pentru cetățenii ruși, eu nu aș găsi ce cuvinte să le transmit. În aceste 1000 de zile au fost atâtea lucruri groaznice și atâta durere, încât deja surdul ar fi auzit și orbul ar fi văzut”, a mai spus Olena. 

Iurii Didoveț, militar și tatăl a 5 copii: „Acest război va exista atâta timp cât există Rusia”

Iurii Didoveț este locotent-colonel de justiție al Forțelor Armate ale Ucrainei și tatăl a cinci copii. Din 2015, a fost în cele mai periculoase puncte de pe harta războiului din Ucraina, printre care Bahmut, Irpin și Bucea. 

„Sunt în serviciu militar timp din anul 2015. Astăzi nu se împlinesc 1000 de zile de război, ci 3925. Ca să nu fim în narațiunea Moscovei trebuie să numărăm zilele de război din 2014.

În data de 24 februarie (2022 – n.r.) m-a sunat un coleg la ora 5.00 dimineața și a anunțat că a început războiul. Eu am o familie mare, am cinci copii, noi ne pregăteam pentru tot asta, am organizat evacuarea familiei în Polonia. Profitând de ocazie, vreau să mulțumesc tuturor țărilor care ne-au ajutat: Poloniei, Republicii Moldova și așa mai departe. Mulțumesc moldovenilor pentru că au adăpostit foarte mulți ucraineni. Acest ajutor este extrem de important.  

Atât de multe lucruri rele și sângeroase se întâmplă la noi, încât mintea nu mai reușește să rețină momentele bune, cum ar fi întâlnirile din Polonia cu cei dragi. 

Ucrainenii s-au schimbat: acea frică care a fost în primele zile a dispărut, acum ei se obișnuiesc cu condițiile care există acum. Trebuie să înțelegem că acest război va exista atâta timp cât există Rusia. Nu trebuie să ne liniștim cu gândul că acest război poate să se termine foarte repede. Trebuie să înțelegem că singura dorință a lui Putin este de a distruge Ucraina, ca să aibă resurse umane cu care să se miște mai departe spre Varșovia, Chișinău”, spune Iurii. 

Dmitro Zabavin, Dnipro: „Am stat în Mariupol până când aviația rusă a distrus tot orașul” 

Dmitro Zabavin este originar din Mariupol, orașul care în prezent se află sub ocupația rusă. Atâta timp când s-a aflat în localitatea natală, a adus ajutoare umanitare pentru localnici împreună cu soția. 

 „Mă aflu în Ucraina, orașul Dnipro. Începutul invaziei de scară largă eu și familia mea l-am prins la Mariupol, unde am locuit. Acolo am văzut toate lucrurile groaznice, pe care le face Rusia pe teritoriul Ucrainei. Am stat până la a doua jumătate lunii martie (2022 – n.r.), când aviația rusă pur și simplu distrugea orașul nostru natal.

Ca să înțelegeți, în orașul meu locuiau 500 de mii de persoane, dintre care zeci de mii au fost uciși de Rusia. Mai mult de jumătate, adică peste 200 de mii de localnici din Mariupol, au părăsit localitatea, neacceptând ocupația rusă”, a povestit Dmitro. 

Bărbatul povestește că cele mai grele momente au fost atunci militarii ruși au intrat în oraș și au folosit armamentul greu pe care-l aveau:  

„Noi împreună cu soția aduceam ajutorul umanitar către oamenii prin localitate și din păcate am văzut toate lucrurile groaznice. În timp ce ONU publică date precum în Ucraina au murit 12 mii de oameni, noi, toți cei care am fost în Mariupol, am văzut toate acele corpuri neînsuflețite pe străzi. 

Eu știu situații în care căutam, de exemplu, medicamentele pentru bolnavii de diabet zaharat. Din păcate, mulți au murit pur și simplu, neavând medicamente suficiente. Rușii nu lăsau să ajungă la noi nici medicamente, nici produse alimentare. Noi pregăteam mâncare pe foc, nu aveam nici apă potabilă, am fost prizonierii teroriștilor ruși. Așa le numim. Asta nu e război, este un genocid al poporului ucrainean”, a mai spus Dmitro. 

În ceea ce privește Rusia, bărbatul crede că ar fi o greșeală dacă lumea civilizată și-ar imagina că această țară ar renunța vreodată la ambițiile imperiale. 

„Noi am văzut toată cruzime cu care acționează cetățenii acestei țări. Fiind intoxicați cu propagandă, ei chiar cred că fac un lucru bun. Comunitatea internațională trebuie să aibă ochelarii roz dacă-și imaginează că va putea să se înțeleagă cu Rusia”, a declarat bărbatul.

Evgeny Sosnovsky, Kiev (originar din Mariupol): „Problema e că Occidentul se teme de o confruntare directă cu Rusia”

Evgeny Sosnovsky locuiește acum la Kiev dar este, de asemenea, originar din Mariupol.

„Aș vrea să se termine totul cât mai repede. Sincer vorbind, când plecam din Mariupol în 2022, cumva, am avut mai multe speranțe că totul se va încheia. Credeam ca Europa și America ne vor ajuta corespunzător, după cum spuneau că dacă Putin va trece o linie roșie, sau nu știu de care linie, vor face totul ca să-l oprească. 

Din păcate, totul s-a limitat la sancțiuni, care da, funcționează, însă Rusia a continuat și continuă să distrugă Ucraina. Și cred că o fac destul de liber, fac ce vor, lansează rachete peste orașe, peste oamenii pașnici. Dar în același timp nu au vreun răspuns corespunzător. Problema este ca Occidentul se teme de o confruntare directă cu Rusia”, ne-a povestit Evgeny. 

„În fiecare zi mergeai la culcare și te întrebai dacă te mai trezești”

În ceea ce privește primele zile de după invazie petrecute în orașul natal, Evgeny le descrie ca pe „un infern”. 

„Mai ales luna martie (anul 2022 – n.r.) a fost un infern continuu. În fiecare zi, dacă mergeai la culcare, te gândeai dacă te vei trezi mâine dimineață. Nu am avut somn în aceasta perioadă, deasupra mea zburau rachete și proiectile. Le auzeai și înțelegeai că oricare poate să nimerească în subsolul în care te afli ori casă în care te-ai ascuns.

În Mariupol, în fiecare zi, pentru noi a fost o zi de supraviețuire. Am locuit într-o casă semidistrusă, după ce apartamentul nostru a ars. Am ieșit din casa asta cu soția mea, nepoată rănită și cei doi copii ai ei, de asemenea, răniți. Într-o zi un proiectil a nimerit exact în camera în care mă aflam, am suferit o contuzie.

A mai fost cazul când mergeam pe stradă pentru a găsi ceva mâncare și cei din trupele lui Kadîrov m-au debrăcat în plină stradă sub amenințare cu arme, cautând tatuaje cu simbolistica „Azov”, susține bărbatul.