Sari direct la conținut

Ce înseamnă pentru Hezbollah lovitura primită? Ce spune un expert în Orientul Mijlociu / Cât de puternică este gruparea și ce influență are în regiune

HotNews.ro
Ce înseamnă pentru Hezbollah lovitura primită? Ce spune un expert în Orientul Mijlociu / Cât de puternică este gruparea și ce influență are în regiune
Mii de oameni răniți în Liban, după ce au explodat simultan pagerele membrilor Hezbollah. FOTO: Anwar AMRO / AFP / Profimedia

Seria de explozii simultane ale pagerelor folosite pe scară largă de membrii Hezbollah lasă acum gruparea cu puține opțiuni la îndemână în conflictul său cu Israelul, consideră un expert în Orientul Mijlociu citat de CNN. Ce este Hezbollah, gruparea care sprijină Hamas împotriva Israelului?

Cel puțin nouă oameni au fost uciși, iar alți peste 2.800 – inclusiv numeroși luptători ai grupării teroriste libaneze Hezbollah, medici, dar și ambasadorul Iranului la Beirut – au fost răniți marți după ce pagerele pe care le aveau asupra lor pentru comunicații au explodat în același timp.

Hezbollah acuză Israelul că este „pe deplin responsabil” pentru exploziile pagerelor membrilor grupării și avertizează că acesta va primi o „pedeapsă justă”.

Membrii „Rezistenţei”, în special luptătorii din Hezbollah, miliţia şiită libaneză, folosesc aceste pagere de mai multe luni pentru a evita utilizarea reţelelor telefonice, unde Israelul a reuşit să se infiltreze şi să le pirateze, scrie CNN.

Ministrul de Externe al Libanului, Abdallah Bou Habib, a declarat că țara se pregătește pentru represalii puternice din partea Hezbollah, scrie The Guardian, citând New York Times.

„O lovitură”

Maha Yahya, director al Centrului Carnegie pentru Orientul Mijlociu din Beirut, vede Hezbollahul prins acum „între ciocan și nicovală” după lovitura primită. Deși Israelul nu a comentat până la acest moment exploziile, atât Hezbollah, cât și guvernul libanez au acuzat imediat că acesta e în spatele atacului.

„Hezbollah este prins între ciocan și nicovală. În decursul ultimului an au primit, literalmente, o lovitură. Au pierdut mai bine de 450 de membri ai organizației, au suferit daune semnificative la nivelul de infrastructură – și acum asta”, a declarat Maha Yahya pentru CNN.

„Au pierdut din puterea de intimidare – nu au pierdut-o complet, dar au pierdut o bună parte din puterea lor”, a adăugat ea.

Yahya consideră că modul în care Hezbollah va răspunde la aceste explozii ar putea fi influențat de următoarea mișcare a Israelului.

„Este acesta, totodată, un prim pas spre o escaladare mai amplă pe care o plănuiește Israelul? Pentru că am auzit, de asemenea, de la guvernul israelian că ar dori să extindă conflictul în Liban într-un mod mai semnificativ decât ceea ce am văzut până acum”, a spus ea, referindu-se la o serie de declarații belicoase ale oficialilor israelieni care menționau o confruntare mai largă cu Hezbollah în Liban.

Ce este Hezbollah?

După atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care au declanşat războiul din Fâșia Gaza, au avut loc zilnic schimburi de focuri între armata israeliană şi Hezbollah, mişcare islamistă libaneză aliată cu Iranul şi Hamas.

Gărzile Revoluţionare ale Iranului au fondat Hezbollah în 1982, în mijlocul războiului civil din Liban din 1975-1990. Aceasta a făcut parte din efortul Iranului de a exporta Revoluţia Islamică din 1979 în întreaga regiune şi de a lupta împotriva forţelor israeliene după invazia Libanului din 1982.

Împărtăşind ideologia islamistă şiită a Teheranului, Hezbollah a recrutat musulmani şiiţi libanezi.

Gruparea a trecut de la o facţiune obscură la o forţă puternic înarmată, cu o influenţă majoră asupra statului libanez. Statele Unite, unele guverne occidentale şi alte state consideră că este o organizaţie teroristă.

Cât de puternică este armata Hezbollah?


În timp ce alte grupări s-au dezarmat după războiul civil din Liban, Hezbollah şi-a păstrat armele pentru a lupta împotriva forţelor israeliene care ocupau sudul predominant şiit al ţării. Anii de luptă de gherilă au determinat Israelul să se retragă în 2000.

Hezbollah şi-a demonstrat progresele militare în 2006, în timpul unui război de cinci săptămâni cu Israelul, care a izbucnit după ce a trecut în Israel, răpind doi soldaţi şi ucigându-i pe alţii.

Hezbollah a lansat mii de rachete asupra Israelului în timpul conflictului, în care au fost ucise 1.200 de persoane în Liban, majoritatea civili, şi 158 de israelieni, majoritatea soldaţi.

Puterea militară a Hezbollah a crescut după ce s-a desfăşurat în Siria, un alt aliat al Iranului în regiune, pentru a-l ajuta pe preşedintele Bashar al-Assad să lupte împotriva rebelilor, majoritar musulmani sunniţi.

Hezbollah se laudă cu arme, inclusiv rachete de precizie şi drone, şi spune că poate lovi toate zonele din Israel.

În 2021, liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat că grupul avea 100.000 de luptători.

Iranul oferă Hezbollah arme şi bani. Statele Unite estimează că Iranul a alocat Hezbollah sute de milioane de dolari anual în ultimii ani.

Hezbollah are legături profunde cu Hamas, care controlează Gaza, şi cu Jihadul Islamic, o altă facţiune palestiniană susţinută de Iran.

Ce influență are Hezbollah în regiune?

Hezbollah a fost o sursă de inspiraţie şi de sprijin pentru alte grupuri susţinute de Iran în Orientul Mijlociu. A antrenat grupuri armate în Irak şi a luat parte la luptele din această ţară.

Arabia Saudită afirmă că Hezbollah a luptat, de asemenea, în sprijinul rebelilor Houthi, aliaţi ai Iranului, în Yemen. Hezbollah neagă acest lucru.

Care este rolul Hezbollah în Liban?

Influenţa Hezbollah este susţinută de arsenalul său sofisticat şi de sprijinul multor şiiţi libanezi care spun că gruparea apără Libanul de Israel.

Partidele libaneze care se opun Hezbollah spun că grupul a subminat statul şi îl acuză că antrenează unilateral Libanul în conflicte armate.

Hezbollah are miniştri în guvern şi legislatori în parlament. A intrat în politica libaneză mai mult în 2005, după ce Siria şi-a retras forţele din Liban în urma uciderii fostului prim-ministru Rafik al-Hariri, care simboliza influenţa saudită în ţară. Un tribunal sprijinit de ONU a condamnat în absenţă trei membri Hezbollah pentru asasinat. Hezbollah neagă orice rol, descriind tribunalul ca fiind un instrument al duşmanilor săi.

În 2008, o luptă pentru putere între Hezbollah şi adversarii săi politici libanezi, care aveau sprijinul Occidentului şi al Arabiei Saudite, a degenerat într-un scurt conflict. Luptătorii Hezbollah au preluat controlul asupra unor părţi din Beirut după ce guvernul a promis că va lua măsuri împotriva reţelei de comunicaţii militare a grupului.

În 2016, Michel Aoun, un politician creştin aliat cu Hezbollah, a devenit preşedinte – în sistemul politic sectar al Libanului, preşedinţia este deţinută de un creştin maronit. Doi ani mai târziu, Hezbollah şi aliaţii săi au obţinut o majoritate parlamentară. Această majoritate a fost pierdută în 2022, dar grupul a continuat să exercite o influenţă politică majoră.

Gruparea a făcut campanie împotriva unui judecător care investiga explozia din 2020 din portul Beirut, care a devastat zone întinse din capitală, după ce acesta a încercat să îi interogheze pe aliaţii Hezbollah. Blocajul a provocat ciocniri mortale în Beirut în 2021.

A atacat Hezbollah obiective occidentale?

Oficiali libanezi din domeniul securităţii şi serviciile de informaţii occidentale au declarat că grupuri care au avut legături cu Hezbollah au comis atacuri sinucigaşe asupra ambasadelor şi obiectivelor occidentale şi au răpit cetăţeni occidentali în anii 1980.

Unul dintre grupuri, Jihadul Islamic, care nu are nicio legătură cu organizaţia palestiniană, ar fi fost condus de Imad Moughniyah, un comandant de top al Hezbollah care a fost ucis într-o maşină capcană în Siria în 2008.

Statele Unite consideră Hezbollah responsabil pentru un atentat sinucigaş cu bombă care a distrus cartierul general al puşcaşilor marini americani din Beirut în 1983, ucigând 241 de militari, şi pentru un atac sinucigaş comis în acelaşi an asupra ambasadei SUA.

Un atentat sinucigaş cu bombă a lovit, de asemenea, o cazarmă franceză din Beirut în 1983, ucigând 58 de paraşutişti francezi.

Referindu-se la aceste atacuri şi la luarea de ostatici, liderul Hezbollah, Nasrallah, a declarat într-un interviu acordat în 2022 că acestea au fost comise de grupuri mici care nu au legătură cu Hezbollah.

Cum este văzut Hezbollah în lume?

Ţările occidentale, inclusiv Statele Unite, desemnează Hezbollah drept organizaţie teroristă. La fel fac şi statele arabe din Golf aliate cu SUA, inclusiv Arabia Saudită.

Uniunea Europeană clasifică aripa militară a Hezbollah ca fiind un grup terorist, dar nu şi aripa sa politică.

Argentina acuză Hezbollah şi Iranul pentru atentatul cu bombă din 1994 asupra unui centru comunitar evreiesc din Buenos Aires, în care au fost ucise 85 de persoane, şi pentru un atac din 1992 asupra ambasadei israeliene din Buenos Aires, în care au murit 29 de persoane. Atât Iranul, cât şi Hezbollah neagă responsabilitatea. (Sursa: Reuters)

INTERVIURILE HotNews.ro