Sari direct la conținut

Ce le-a promis Dăncilă și ce primesc cei trei parlamentari care se reîntorc în PSD

HotNews.ro
Ce le-a promis Dăncilă și ce primesc cei trei parlamentari care se reîntorc în PSD

Cei trei deputați PSD care au dezertat săptămâna trecută și care au anunțat că vor vota înlăturarea Guvernului au negociat cu Viorica Dăncilă și au obținut promisiuni pentru funcțiile pe care și le doreau. Horia Nasra, Cornel Itu și Marius Bota au primit asigurări de la președintele PSD că, după ce își vor proba fidelitatea față de partid, vor obține beneficiile cerute.

​Horia Nasra a fost înlăturat recent de la șefia organizatiei PSD Cluj din cauza rezultatelor slabe, iar Marius Bota a fost trecut cu vederea de către partid atunci când s-au făcut nominalizările pentru conducerea ASF.

Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că Viorica Dăncilă i-a promis lui Nasra că îl va repune în funcție, iar Cornel Itu va fi vicepreședinte al organizației de Cluj.

În ceea ce îl privește pe Sorin Bota, conducerea PSD l-a asigurat pe acesta că va fi susținut de partid pentru șefia ASF așa cum acesta își dorea.

Reamintim că în toamna anului trecut Marius Bota a fost validat de către Parlament în funcția de vicepreședinte pentru sectorul Instrumente Financiare, însă acesta și-a retras candidatura. În locul său a fost propus și validat Gabriel Grădinescu susținut puternic de Marian Oprișan.

Deputații de Cluj Horia Nasra și Cornel Itu au anunțat săptămâna trecută că părăsesc partidul și se înscriu în Pro România. Marius Bota nu a plecat din partid, dar a semnat moțiunea de cenzură.

Cei trei au primit asigurări de la Viorica Dăncilă că după ce își vor proba fidelitatea față de partid vor obține beneficiile cerute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro