Ce le cere Vladimir Putin, în scris, țărilor NATO pentru a opri războiul din Ucraina: „Și-a înăsprit poziția”

Condițiile președintelui Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina includ o cerere ca liderii occidentali să promită în scris că vor opri extinderea NATO către est și să ridice o parte dintre sancțiunile impuse Rusiei, transmite miercuri agenția Reuters, după discuții cu trei surse ruse la curent cu negocierile.
Președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să pună capăt celui mai sângeros conflict european de la Al Doilea Război Mondial încoace și și-a exprimat în ultimele zile o frustrare tot mai mare față de Putin, avertizând marți că liderul rus „se joacă cu focul” prin refuzul de a se angaja în discuții de încetare a focului cu Kievul, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri pe câmpul de luptă.
După ce a vorbit cu Trump mai bine de două ore săptămâna trecută, Putin a declarat că a fost de acord să colaboreze cu Ucraina la un memorandum care să stabilească parametrii unui acord de pace, inclusiv calendarul unei încetări a focului. Rusia spune că în prezent redactează propria versiune a memorandumului și nu poate estima cât va dura acest proces.
Kievul și guvernele europene au acuzat Moscova că tergiversează, în timp ce trupele sale avansează în estul Ucrainei.
„Putin este pregătit să facă pace, dar nu cu orice preț”, a spus o sursă rusă de rang înalt, cu acces la ideile de la vârful Kremlinului, care a vorbit sub protecția anonimatului.
Putin vrea angajamentul în scris din partea NATO
Cele trei surse ruse citate de agenția Reuters spun că Putin dorește un angajament „scris” din partea marilor puteri occidentale că nu vor mai extinde către est alianța NATO condusă de SUA – ceea ce înseamnă, în esență, excluderea oficială a posibilității de aderare pentru Ucraina, Georgia, Moldova și alte foste republici sovietice.
Rusia mai dorește ca Ucraina să adopte un statut de neutralitate în probleme internaționale, ridicarea unor sancțiuni occidentale, rezolvarea problemei activelor suverane ruse înghețate în Occident și protecție pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina, au mai spus cele trei surse.
Prima dintre ele a afirmat că, dacă Putin își va da seama că nu poate ajunge la un acord de pace în termenii săi, va încerca să le arate ucrainenilor și europenilor, prin victorii militare, că „pacea de mâine va fi și mai dureroasă”.
Kremlinul nu a răspuns solicitării Reuters pentru comentarii. Putin și oficialii ruși au declarat în repetate rânduri că orice acord de pace trebuie să abordeze „rădăcinile” conflictului – termen prin care Rusia desemnează extinderea NATO și sprijinul occidental pentru Ucraina.
Kievul a declarat în mod repetat că Rusia nu ar trebui să aibă drept de veto asupra aspirațiilor sale de a adera la NATO. Ucraina afirmă că are nevoie ca Occidentul să-i ofere o garanție de securitate solidă, capabilă să descurajeze un viitor atac rusesc.
NATO a declarat anterior că nu își va schimba politica „ușilor deschise” doar pentru că Moscova cere acest lucru. Un purtător de cuvânt al alianței formate din 32 de membri nu a răspuns întrebărilor Reuters.
Președintele rus a devenit mai încrezător asupra victoriei în Ucraina
Putin a ordonat trimiterea a zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie 2022, după opt ani de lupte în estul țării între separatiști susținuți de Rusia și trupele ucrainene.
Rusia controlează în prezent puțin sub o cincime din teritoriul ucrainean. Deși avansurile rusești s-au accelerat în ultimul an, războiul costă scump atât Rusia, cât și Ucraina, în termeni de victime și cheltuieli militare.
Reuters a relatat în ianuarie că Putin este din ce în ce mai îngrijorat de distorsiunile provocate de economia de război a Rusiei, în contextul penuriei de forță de muncă și al dobânzilor de referință mari impuse pentru a reduce inflația. Prețul petrolului, pilonul economiei ruse, a scăzut constant în acest an.
Trump, care se mândrește cu relațiile sale prietenoase cu Putin și și-a exprimat convingerea că liderul rus își dorește pacea, a avertizat că Washingtonul ar putea impune sancțiuni suplimentare dacă Moscova întârzie eforturile de a găsi o soluție. Trump a sugerat duminică, pe rețelele sociale, că Putin „a înnebunit complet” după ce a declanșat un atac aerian masiv asupra Ucrainei săptămâna trecută.
Putin „și-a înăsprit poziția”
Una dintre sursele Reuters afirmă că, dacă Putin va vedea o oportunitate tactică pe câmpul de luptă, va avansa și mai mult în Ucraina, și că Kremlinul crede că Rusia poate lupta ani întregi, indiferent de sancțiunile și durerea economică impuse de Occident.
O a doua sursă a spus că Putin este acum mai puțin dispus să facă compromisuri în privința teritoriilor și își menține poziția publică potrivit căreia dorește întreaga suprafață a celor patru regiuni din estul Ucrainei revendicate de Rusia.
„Putin și-a înăsprit poziția”, a spus cea de-a doua sursă cu privire la chestiunea teritoriilor.
În timp ce Trump și Putin se înfruntă în spațiul public pe tema perspectivei păcii în Ucraina, Reuters nu a putut stabili dacă intensificarea războiului și înăsprirea pozițiilor semnalează dorința de a ajunge la un acord sau prăbușirea negocierilor.
În iunie anul trecut, Putin și-a prezentat termenii inițiali pentru o încetare imediată a războiului: Kievul trebuie să renunțe la ambițiile de aderare la NATO și să-și retragă toate trupele din cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova le revendică.
Pe lângă Crimeea, ocupată și apoi anexată în urma unui referendum ilegal organizat în 2014, Rusia controlează în prezent aproape întreaga regiune Lugansk, peste 70% din regiunile Donețk, Zaporojie și Herson. De asemenea, ocupă o fâșie din regiunile Harkov și Sumî și amenință regiunea Dnipropetrovsk.
Fostul președinte american Joe Biden, liderii europeni occidentali și Ucraina au descris invazia ca pe o acaparare de teritorii în stil imperial și au promis în repetate rânduri că vor învinge forțele ruse.
Liderul de la Kremlin afirmă că NATO a umilit Rusia
Putin prezintă războiul ca pe un moment de cotitură în relațiile Moscovei cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, extinzând NATO și pătrunzând în ceea ce el consideră a fi sfera de influență a Moscovei.
La summitul NATO de la București din 2008, liderii au convenit că Ucraina și Georgia vor deveni într-o zi membre ale alianței, fără a stabili însă vreo țintă clară în acest sens. Ucraina și-a modificat Constituția în 2019, angajându-se pe calea aderării depline la NATO și Uniunea Europeană.
Trump a afirmat că sprijinul acordat anterior de SUA candidaturii Ucrainei la NATO a fost o cauză a războiului și a sugerat că Ucraina nu va primi calitatea de membru. Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns solicitării de comentarii pentru articolul Reuters.
Putin, care a ajuns la conducerea Kremlinului în 1999, a revenit în repetate rânduri asupra chestiunii extinderii NATO, inclusiv în declarațiile sale cele mai detaliate despre o posibilă pace, în 2024.
Rusia a cerut NATO să se retragă din Europa de Est
În 2021, cu doar două luni înainte de invazia rusă, Moscova a propus un acord-cadru cu membrii NATO care, potrivit articolului 6, ar fi obligat alianța să „se abțină de la orice extindere suplimentară, inclusiv aderarea Ucrainei sau a altor state.” Diplomații americani și cei ai NATO au declarat la acea vreme că Rusia nu poate avea drept de veto asupra extinderii alianței.
În plus, „garanțiile de securitate” cerute public de Moscova pe 17 decembrie 2021 vizau, de facto, retragerea trupelor NATO din țările de pe flancul de est al alianței.
Principalele revendicări ale Moscovei au fost ca SUA și cancelariile occidentale să:
- excludă continuarea extinderii NATO și aderarea Ucrainei la alianță;
- nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor în care se aflau în mai 1997 (înainte ca vreo țară din Europa de Est să adere la alianță), cu excepția unor cazuri excepționale, cu acordul Rusiei și al membrilor NATO (n.r. în această categorie intră direct și România);
- renunțe la orice activitate militară a NATO în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală (o altă categorie care vizează direct România);
- nu amplaseze rachete cu rază intermediară și cu rază scurtă de acțiune acolo unde pot lovi teritoriul celeilalte părți.
Revendicările dezvăluite atunci de MAE rus au venit după o lună și jumătate de tensiuni între Moscova și Occident, după ce imagini din satelit publicate în premieră pe 1 noiembrie 2021 de cotidianul The Washington Post arătau că Rusia masează din nou forțe armate la granița sa cu Ucraina.
Rusia nu renunță la o poveste veche de dinaintea prăbușirii URSS
Două dintre sursele agenției Reuters afirmă că Rusia dorește acum un angajament scris privind excluderea extinderii NATO în viitor deoarece Putin crede că Moscova a fost indusă în eroare de Statele Unite după căderea Zidului Berlinului în 1989, când secretarul de stat american James Baker l-a asigurat pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde spre est.
Fostul director al CIA, William J. Burns, a afirmat în memoriile sale că o astfel de promisiune verbală a existat, dar aceasta nu a fost niciodată formalizată – și a fost făcută într-un moment în care prăbușirea Uniunii Sovietice nu avusese încă loc.
NATO, fondată în 1949 pentru a oferi securitate împotriva Uniunii Sovietice, a reiterat în mod repetat că nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia.
Invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 a determinat Finlanda să adere la NATO în 2023, urmată de Suedia în 2024. Ambele țări nordice au renunțat la neutralitatea lor istorică la scurt timp după începerea invaziei din 22 februarie 2022 și au cerut să adere la NATO.
Liderii occidentali au declarat în repetate rânduri că, dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina, ar putea într-o zi ataca chiar NATO – un pas care ar declanșa un război mondial.
Rusia respinge astfel de afirmații drept alarmism nefondat, dar a avertizat și că războiul din Ucraina s-ar putea transforma într-un conflict mai amplu.