Ce prevede documentul privind securitatea Mării Negre adoptat în Senatul SUA. „Statele Unite să lucreze cu aliaţii din NATO pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic”
Statele Unite ar trebui să continue să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea, pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi care să consolideze rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune, arată amendamentul referitor la securitatea Mării Negre adoptat joi în Senatul SUA. Senatul american a aprobat joi seară legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA). În proiectul de buget se prevede, de pildă, suma de 21.651.000 de dolari pentru armamentul şi muniţia alocată bazei de la Mihail Kogălniceanu, informează News.ro.
Documentul precizează că statele de la Marea Neagră înseamnă Turcia, România, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Georgia. Statele riverane ale Mării Negre sunt esenţiale în contracararea agresiunii din partea guvernului Federaţiei Ruse şi contribuie la securitatea colectivă a NATO, arată documentul.
„Statele Unite ar trebui să continue să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea, pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi pentru a consolida rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune”, prevede amendamentul.
„Statele Unite ar trebui să colaboreze în cadrul NATO şi cu aliaţii NATO pentru a dezvolta o strategie pentru o prezenţă maritimă rotativă regulată în Marea Neagră”, se mai arată în document.
„Statele Unite ar trebui, de asemenea, să colaboreze cu statele din Uniunea Europeană pentru a coordona o strategie de susţinere a iniţiativelor democratice şi a prosperităţii economice în regiunea care cuprinde două state membre UE şi patru state aspirante la statutul de membru UE”, menţionează Legea din 2023 privind Securitatea la Marea Neagră.
Este în interesul Statelor Unite să să sprijine eforturile de prevenire a răspândirii altor conflicte armate în Europa prin recunoaşterea regiunii Mării Negre ca o arenă a agresiunii ruseşti, se arată în preambulul documentului. Încercările repetate, ilegale, neprovocate şi violente ale Federaţiei Ruse de a-şi extinde teritoriul şi de a controla accesul la Marea Mediterană prin Marea Neagră constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, a NATO şi a Uniunii Europene.
Statele Unite condamnă încercările Federaţiei Ruse de a schimba sau de a modifica graniţele din regiunea Mării Negre prin forţă sau prin orice mijloace contrare dreptului internaţional şi de a impune o sferă de influenţă în întreaga regiune.
„Statele Unite şi aliaţii săi ar trebui să contracareze cu fermitate acţiunile teritoriale nelegitime ale Rusiei, revendicările nelegitime ale Rusiei în Peninsula Crimeea, de-a lungul teritoriului ucrainean, în apele teritoriale ale Ucrainei din Marea Neagră şi din Marea de Azov, în apele internaţionale ale Mării Negre şi în teritoriile pe care le ocupă în mod ilegal în Ucraina”, arată amendamentul.
Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA). În proiectul de buget se prevede, de pildă, suma de 21.651.000 de dolari pentru armamentul şi muniţia alocată bazei de la Mihail Kogălniceanu.
În cadrul NDAA, a fost aprobat şi proiectul de lege Black Sea Security Act, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney. Proiectul a fost adoptat cu o majoritate copleşitoare, de 86 de voturi pentru. Au fost doar 11 voturi împotrivă, iar trei senatori nu au votat.
Proiectul de lege privind bugetul Statelor Unite aprobat de Senat urmează a fi mediat, în continuare, în cursul lunii septembrie, cu versiunea legii aprobată deja în Camera Reprezentanţilor. Un proiect de lege similar Black Sea Security Act se află în procedură legislativă şi în Camera Reprezentanţilor, ceea ce oferă perspective favorabile pentru ca şi textul acestuia să fie preluat în cursul procedurii de mediere în versiunea finală a NDAA care va fi trimisă spre promulgare preşedintelui SUA, arată Ambasada României în SUA.
Alte prevederi din amendamentul privitor la securitatea Mării Negre
Turcia, criticată
Comportamentul Turciei faţă de unii aliaţi regionali şi state democratice din regiune a fost contraproductiv şi a contribuit la creşterea tensiunilor în regiune, iar Turcia ar trebui să evite orice acţiuni care să agraveze şi mai mult tensiunile regionale.
Întârzierea continuă a Turciei în ratificarea aderării Suediei şi Finlandei la NATO subminează forţa alianţei şi inhibă capacitatea răspunsul internaţional unitar la războiul neprovocat al Rusiei în Ucraina.
Schimb de informaţii îmbunătăţit
Statele Unite ar trebui să depună eforturi pentru a promova dialogul între ţările din cadrul regiunii Mării Negre pentru a îmbunătăţi comunicarea şi schimbul de informaţii şi pentru a spori capacităţile de apărare cibernetică.
Influenţa Rusiei în regiune trebuie contracarată economic
Ţările care au legături istorice şi economice cu Rusia se aşteaptă ca Statele Unite şi Europa să asigure o prezenţă economică pozitivă în regiunea mai largă ca o contrabalansare a influenţei maligne a Federaţiei Ruse în regiune.
Este în interesul Statelor Unite ale Americii să susţină şi să consolideze legăturile economice dintre Statele Unite şi statele de la Marea Neagră.
Iniţiativa celor Trei Mări, sprijinită de SUA
Statele Unite ar trebui să susţină iniţiativele întreprinse de statele din Europa Centrală şi de Est pentru a promova Fondul Iniţiativei celor Trei Mări care să ducă la consolidarea conectivităţii infrastructurilor de transport, energetice şi digitale în regiunea dintre Marea Adriatică şi Marea Baltică şi Marea Neagră.
Există oportunităţi reciproc avantajoase pentru creşterea investiţiilor şi a expansiunii economice, în special în ceea ce priveşte iniţiativele privind energia, clima şi infrastructura de transport, între Statele Unite, statele de la Marea Neagră şi regiunea mai largă.
Îmbunătăţirea legăturilor economice între Statele Unite, statele de la Marea Neagră şi regiunea mai largă poate duce la un parteneriat strategic consolidat.
Transportul cerealelor pe Marea Neagră
Statele Unite trebuie să încerce să abordeze provocările în materie de securitate alimentară care decurg din perturbarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră şi Marea Azov, deoarece această provocare globală va avea efecte critice şi asupra Statelor Unite, a partenerilor şi aliaţilor noştri.
Turcia, în coordonare cu Naţiunile Unite, a jucat un rol important în atenuarea insecurităţii alimentare globală prin negocierea a două acorduri pentru a permite exporturile de cereale din porturile ucrainene printr-un coridor sigur în Marea Neagră.
Rusia are o istorie brutală de utilizare a foametei ca armă şi trebuie oprită.
Contracararea influenţei chineze
Contracararea acţiunilor economice coercitive ale Republicii Populare Chineze (RPC) rămâne un imperativ politic important pentru a integra în continuare statele de la Marea Neagră în economiile occidentale şi pentru a îmbunătăţi stabilitatea regională.
Ce își propun Statele Unite în legătură cu Marea Neagră
Este politica Statelor Unite să:
– descurajeze în mod activ ameninţarea pe care o reprezintă continuarea acţiunilor Rusiei în direcţia unei escaladări în regiunea Mării Negre şi să apere libertatea de navigaţie în Marea Neagră pentru a preveni răspândirea unui nou conflict armat în Europa;
– să pledeze în cadrul NATO, în rândul aiaţilor şi în rândul Uniunii Europene pentru a dezvolta o strategie coordonată pe termen lung pentru a spori securitatea, pentru stabilirea unei prezenţe permanente şi durabile pe flancul estic şi pentru consolidarea rezilienţei democratice a aliaţilor şi partenerilor Statelor Unite în regiune;
– să pledeze în cadrul NATO şi în rândul membrilor NATO pentru o prezenţă maritimă regulată şi rotativă în Marea Neagră;
– să sprijine şi să consolideze legăturile economice dintre Statele Unite şi partenerii din Marea Neagră şi să mobilizeze Departamentul de Stat, Departamentul Apărării şi alte departamente şi agenţii federale relevante pentru consolidarea prezenţei şi a investiţiilor Statelor Unite în statele de la Marea Neagră;
– să ofere alternative economice la presiunile coercitive pe care le exercită Republica Populară Chineză, care destabilizează şi erodează şi mai mult integrarea economică a statelor din Marea Neagră.
– să se asigure că vor continua să sprijine eforturile statelor de la Marea Neagră de a-şi consolida instituţiile democratice, pentru a preveni corupţia şi pentru a accelera avansarea lor în procesul de integrare euroatlantic
– să încurajeze iniţiativa întreprinsă de statele din Europa Centrală şi de Est pentru a avansa Iniţiativa celor Trei Mări.
Când va fi elaborată Strategia SUA pentru Marea Neagră
„Nu mai târziu de 180 de zile de la promulgarea prezentei legi, Consiliul pentru Securitate Naţională, în coordonare cu Departamentul de Stat, Departamentul Apărării şi alte departamente şi agenţii federale relevante, este autorizat să elaboreze o strategie interinstituţională pentru a spori coordonarea cu NATO şi cu Uniunea Europeană, pentru a aprofunda legăturile economice, pentru a consolida securitatea energetică şi pentru a sprijini eforturile de consolidare a rezilienţei democratice a statelor de la Marea Neagră”, se arată în amendamentul adoptat.
Scopul și obiectivele strategiei
– Asigurarea furnizării eficiente şi eficace a asistenţei în materie de securitate către partenerii regionali, acordând prioritate asistenţei care va consolida apărarea împotriva războiului hibrid şi va îmbunătăţi interoperabilitatea cu forţele NATO.
– Consolidarea sprijinului Statelor Unite pentru securitatea energetică a regiunii şi integrarea cu Europa reducându-le statelor dependenţa de Rusia şi sprijinind în acelaşi timp diversificarea energetică.
– Atenuarea impactului coerciţiei economice exercitate de Federaţia Rusă şi de Republica Populară Chineză asupra statelor de la Marea Neagră şi identificarea de noi oportunităţi pentru investiţii străine directe în ţările cooperante şi consolidarea legăturilor de afaceri ale Statelor Unite cu partenerii regionali în conformitate cu valorile şi interesele Statelor Unite.
– Creşterea angajamentului la nivel înalt între Statele Unite şi partenerii regionali, precum şi consolidarea creşterii economice, finanţarea unei infrastructuri de calitate şi consolidarea comerţului, cu accent pe îmbunătăţirea cooperării economice la nivel înalt.
– Creşterea coordonării Statelor Unite cu Uniunea Europeană şi NATO pentru a maximiza eficienţa şi a minimiza duplicarea.
Ce va include strategia în materie de securitate
Strategia stabilită ar trebui să includă următoarele elemente legate de securitate:
(A) un plan de sporire a coordonării interinstituţionale privind regiunea Mării Negre.
(B) O evaluare a posibilităţii de a se realiza un plan de iniţiativă condus de Statele Unite împreună cu aliaţii din NATO pentru a spori coordonarea, prezenţa şi angajamentul regional între statele din Marea Neagră.
(C) O strategie de creştere a asistenţei de securitate faţă de statele de la Marea Neagră, axată pe Ucraina, România, Bulgaria, Moldova şi Republica Moldova şi Georgia.
(D) Stabilirea priorităţii sistemelor de informaţii, supraveghere şi recunoaştere pentru a monitoriza operaţiunile Rusiei în regiunea Mării Negre.
(E) O evaluare a oportunităţii înfiinţării unui cartier general comun, multinaţional, de trei stele, la Marea Neagră, responsabil cu planificarea, pregătirea, exerciţiile şi coordonarea tuturor activităţilor militare aliate şi partenere din regiunea extinsă a Mării Negre.
(F) O evaluare a provocărilor şi a oportunităţilor de a stabili o prezenţă maritimă NATO regulată, rotaţională, în Marea Neagră, incluzând o analiză a capacităţii, capabilităţilor şi angajamentului membrilor NATO de a crea acest tip de misiune.
(G) O prezentare generală a finanţării militare străine, a instruirii militare internaţionale, precum şi alte tipuri de asistenţă de securitate a Statelor Unite pentru regiune.
(H) Un plan de comunicare a modificărilor posturii NATO către publicul din ţările aliate şi din ţările partenere, precum şi pentru publicul din ţările din Federaţia Rusă şi Belarus.
(I) Un plan de combatere a dezinformării şi propagandei ruseşti în regiunea Mării Negre, utilizând resursele SUA.
(J) Un plan de promovare a unei mai mari libertăţi de navigaţie pentru a permite o mai mare securitate şi acces economic la Marea Neagră.
Măsuri pentru prosperitate economică
Strategia stabilită va include următoarele elemente legate de prosperitatea economică:
(A) o strategie de încurajare a dialogului între experţii din Statele Unite şi cei din statele de la Marea Neagră cu privire la expansiunea economică, investiţii străine directe, consolidarea statului de drept, iniţiativele de consolidare a statului de drept şi atenuarea coerciţiei economice din partea Rusiei şi a RPC.
(B) O strategie pentru toate autorităţile şi departamentele federale relevante care contribuie la starea economiei Statelor Unite pentru a extinde prezenţa lor şi pentru a identifica noi oportunită pentru investiţii private cu partenerii regionali în conformitate cu valorile şi interesele Statelor Unite.
(C) Evaluări privind diversificarea energetică, concentrându-se pe necesitatea imediată de a înlocui aprovizionarea cu energie din Rusia şi recunoscând importanţa pe termen lung a unei diversificări mai ample a energiei, inclusiv a iniţiativelor pentru energie curată.
(D) Evaluări privind potenţialul de securitate alimentară. soluţii potenţiale, inclusiv acorduri durabile, pe termen lung, dincolo de Iniţiativa privind grânele din Marea Neagră.
Rezilienţă democratică
Strategia va include următoarele elemente legate de rezilienţa democratică:
(A) o strategie de creştere a independenţei şi a iniţiativelor mediatice susţinute de Statele Unite pentru a combate influenţa străină malignă în regiunea Mării Negre.
(B) O mai mare mobilizare a iniţiativelor conduse de Centrul de implicare globală (Global Engagement Center) şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională pentru a contracara propaganda rusă şi dezinformarea în regiunea Mării Negre.
Conectivitate regională
Strategia promovează conectivitatea regională prin trimiterea de reprezentanţi la nivel înalt ai Departamentului de Stat sau ai altor agenţii în regiunea Mării Negre nu mai puţin de două ori pe an şi la principalele forumuri regionale privind infrastructura şi securitatea energetică, inclusiv la summiturile Iniţiativei celor Trei Mări.
Resurse
În termen de cel mult 360 de zile de la data de promulgării prezentei legi, trebuie identificate toate programele, politicile şi resursele bugetare necesare, în funcţie de fiecare agenţie, pentru a sprijini punerea în aplicare a Strategiei de securitate pentru Marea Neagră pentru anii fiscali 2024, 2025 şi 2025 şi 2026.