Meloni a fost fermă în ultimele zile, dar numai după un an în care a făcut tot ce a putut pentru a păstra relația cu Trump, plătind pentru asta.
Nu este singura lecție.
„Femeia fantastică”
Acum câțiva ani, Meloni era considerată una dintre cele mai apropiate aliate politice ale lui Trump în Europa.
Un titlu onorific pe care, evident, și-l dorea.
Ea a participat la învestirea lui Trump în ianuarie 2025. A fost singura lideră europeană prezentă acolo, un lucru nu tocmai obișnuit pentru guvernele care preferă să-și trimită la ceremonie diplomații de nivel inferior.
Meloni și Trump se întâlniseră deja înainte, în Europa și apoi în Florida, iar președintele american vorbea în termeni elogioși despre ea – „o femeie fantastică” care „cucerește Europa”.
Cei doi împărtășeau multe puncte ideologice comune, de la politica anti-migrație la avort și nu numai.
Comentatorii și probabil unii diplomați și oficiali așteptau deja de la Meloni să fie un soi de „îmblânzitoare” a lui Trump, unii lideri erau invidioși pe această relație cu potențial prolific, iar alții sperau ca prim-ministra italiană să ajute întreaga Uniune Europeană cu această ocazie.
Lucrurile nu au stat tocmai așa.
Avantajele lui Meloni și ale Italiei din relația cu Trump sunt greu de identificat
Anul trecut, Meloni a fost creditată ocazional cu un rol de „punte” transatlantică într-o serie de summituri, facilitând discuții și păstrând un acces deschis la administrația Trump, într-o perioadă în care relația Washingtonului cu alte capitale europene și cu UE în general s-a răcit.
Dar avantajele clare ale lui Meloni și ale Italiei? Nu există foarte multe dovezi că ea a reușit să influențeze politica lui Trump privind Uniunea Europeană, ba dimpotrivă.
Acordul comercial SUA-UE aprobat chiar zilele trecute de Parlamentul European, în care SUA impun taxe vamale de 15% importurilor din Europa, este o dovadă în acest sens.
Accesul lui Meloni la Trump nu a echivalat cu puterea de influență, iar până în prezent beneficiile concrete pentru Italia nu sunt foarte clare.
Și totuși, Meloni a făcut tot ce a putut pentru a păstra relația.
Criticată în Italia, ea s-a dus în Statele Unite să semneze acorduri privind achiziționarea de arme și gaze americane. Criticată a fost și pentru că a semnat creșterea cheltuielilor militare la 5% din PIB pentru a-l mulțumi pe Trump.
La începutul anului, ea l-a trimis pe ministrul de Externe Antonio Tajani la Consiliul pentru Pace, în ciuda atacurilor dure din partea opoziției, iar după semnarea pactului comercial cu SUA, criticat în Europa, a vorbit despre un acord „pozitiv” și „sustenabil”.
Începutul sfârșitului
Anul acesta, prietenia dintre Meloni și Trump s-a lovit în cele din urmă de un zid.
În primăvară, guvernul de la Roma a refuzat Statelor Unite utilizarea unei baze din Sicilia pentru desfășurarea operațiunilor din Iran.
Apoi, situația a devenit și personală. Trump l-a atacat pe Papa Leon, spunând că este „slab în privința criminalității și groaznic în politica externă”. A doua zi, ea a calificat aceste remarci drept „inacceptabile”.
Trump a reacționat, spunând că Meloni „este foarte diferită de ceea ce credeam eu”.
Pentru prietenia celor doi, punctul era deja unul fără întoarcere.
Războaiele din Gaza și Iran au fost foarte nepopulare în Italia – ultimul reprezentând și o problemă economică – iar decizia guvernului Meloni a fost una pragmatică.
În privința Papei și a discursului său despre pace, care l-a enervat pe Trump, iarăși, Meloni a adoptat singura poziție posibilă pentru o prim-ministră a Italiei.
Toxicitatea administrației Trump
Dar lucrurile erau deja mai serioase.
Lipsa de popularitate a politicilor lui Trump în Italia ajunsese deja la cote impresionante.
În ianuarie, un scandal a izbucnit în Italia când oamenii și politicienii opoziției au aflat că agenții pentru imigrare din SUA vor fi prezenți în Italia la Jocurile Olimpice de Iarnă.
Guvernul Meloni a trebuit să promită că agenții federali americani vor fi sta în ambasadă și consulate, nu vor ieși pe stradă.
Simion și Bovino
Așa de mare a ajuns prăpastia standardelor dintre UE și SUA încât cineva trebuie să asigure că temuții agenți ICE nu vor fi scoși în lume, printre italienii obișnuiți.
O diferență destul de mare față de unii politicieni de la București, precum George Simion, care zilele acestea se pozează cu Gregory Bovino, fostul șef al Patrulei de Frontieră, imaginea politicilor violente anti-migrație din SUA – debarcat chiar și de administrația Trump din funcție.
În orice caz, pentru Meloni, Trump devenise deja toxic.
Când a pierdut în martie referendumul pentru reforma Justiției, comentatorii din Italia au avertizat că înfrângerea nu are neapărat legătură doar cu prevederile acestuia.
Italienii, au explicat observatorii, au o aversiune fermă față de Trump și se tem că războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului va duce la o creștere a prețurilor la energie electrică, deja ridicate pe plan intern.
De fapt, au spus comentatorii, cearta cu Trump s-ar putea dovedi benefică pe plan intern pentru Meloni.
Italienii nu cred în Trump. Acum, nici Meloni
Ultimul schimb de replici din aceste zile marchează o deteriorare dramatică a relațiilor.
Meloni este cea care a punctat aici.
În vreme ce Trump a încercat să o umilească, în obișnuitul său joc de imagine, insistând că aceasta i-a cerut să facă o poză împreună, prim-ministra Italiei a lansat critici mult mai punctuale, acuzându-l pe președinte că își atacă aliații în vreme ce îi tratează pe inamicii Occidentului cu înțelegere – un lucru pe care niciun lider nu l-a spus așa de explicit până acum.
Sâmbătă, Meloni a mai adăugat ceva, confirmând practic opinia comentatorilor italieni din primăvară.
„Cât despre popularitatea mea, faptul că sunt prietena ta nu a ajutat-o deloc”, a spus ea, o sugestie că acum, o relație de prietenie cu Trump ar putea fi mai degrabă o piatră de moară, ținând cont de referendumul pierdut și de alegerile care vor veni anul viitor.
Ultimele declarații sugerează că Meloni a pus deja punct oricărei relații de prietenie.
Nu doar ea a făcut asta. Italienii cred același lucru. Un sondaj recent a arătat că doar 27% dintre italieni mai cred că SUA ar ajuta Italia în cazul unui atac, în schimb, 57% dintre ei spun că au încredere că unele state europene le vor sări în ajutor.
Meloni, Musk și contractul de 1,5 miliarde cu SpaceX care nu a mai existat
Trebuie spus că lucrurile au fost complicate pentru Meloni și pentru relația SUA-Italia și pe alte planuri.
În ianuarie 2025, au apărut informații conform cărora Roma se afla în discuții avansate cu SpaceX pentru un contract de 1,5 miliarde de euro, pentru o perioadă de cinci ani, în care să furnizeze comunicații prin satelit securizate pentru guvernul italian, diplomație și armată.
Acordul ar fi avut la bază rețeaua de sateliți Starlink.
Informațiile au apărut imediat după vizita lui Meloni la Mar-a-Lago, lucru care a stârnit speculații cu privire la relația de prietenie declarată dintre Meloni și Elon Musk.
Atacată în țară pe această temă de opoziție, Meloni a insistat că contractul va fi analizat cu atenție și că relația sa cu Musk nu înseamnă nimic: „Nu fac favoruri prietenilor”.
La rândul lor, criticii din Italia au avertizat că încredințarea comunicațiilor sensibile unei companii conduse de Musk poate prezenta riscuri de securitate națională.
În martie 2025, negocierile intraseră deja într-un impas. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că discuțiile au fost afectate mai degrabă de controversele legate de Musk decât de aspectele tehnice ale proiectului.
Negocierile au fost practic înghețate, în timp ce Italia evalua alternative, iar Reuters a relatat chiar luna trecută că o companie canadiană poartă discuții preliminare cu Roma pentru a oferi aceleași servicii pe care ar fi vrut să le ofere SpaceX.
Roma nu a semnat contractul cu SpaceX, dar criticile opoziției au fost probabil un argument important.
Toxicitatea relației cu Trump și modul ferm în care Meloni a ales – în cele din urmă – să-i răspundă președintelui SUA în cele din urmă ar fi suficiente lecții pentru politicienii români care se dau peste cap pentru a-și semnala disponibilitatea de a fi prietenii actualei administrației.
Opoziția din Italia a fost solidară cu Meloni
Dar ar mai fi ceva. Modul în care opoziția italiană, altfel nemiloasă cu Meloni, a ales să reacționeze – alături de Meloni și de instituțiile italiene și împotriva lui Trump.
Purtătoarea de cuvânt pentru afaceri externe a Partidului Democrat, Lia Quartapelle, a afirmat că „rușinea îi revine lui”, referindu-se la Trump, exprimându-și totodată solidaritatea cu prim-ministra.
Liderul partidului Azione, Carlo Calenda, a spus că Trump e un „un mincinos în serie” și a afirmat că nu crede că Meloni „a cerșit ceva”.
Președintele Mișcării Cinci Stele Giuseppe Conte a fost la fel de dur.
„Italia nu merită să se regăsească atât de flagrant umilită. Spun asta în primul rând ca cetățean italian, nu ca politician. Este complet inacceptabil, așadar, ca unul dintre aliații noștri să îndrăznească să vorbească în acest fel despre liderii noștri instituționali”, a scris el pe Facebook.
Conte a mai spus ceva: „Sper doar că vom reflecta la ceea ce s-a întâmplat. Semnarea a tot ce ni se cere, graba de a obține fotografii nu pot niciodată prevala asupra interesului nostru național”.