Sari direct la conținut

Ce s-a întâmplat în Justiție cu amenzile de 11 milioane de lei pentru City Insurance și conducerea liderului RCA înainte de a intra în faliment

HotNews.ro
City Insurance, Foto: AGERPRES
City Insurance, Foto: AGERPRES

3 iunie 2021. Cu 4 luni înainte de demararea procedurii falimentului, ASF aplica amenzi dure, de aproape 11 milioane de lei, atât societății City Insurance, cât și membrilor conducerii liderului RCA de la acea vreme. Ce s-a întâmplat cu aceste sancțiuni la un an de la aplicarea lor?

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat recent că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus o soluție parțial favorabilă autorității, în contradictoriu cu reclamantul Cristian Pascale, în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance.

Dosarul vizează un val de amenzi aplicate de ASF cu 4 luni înainte de retragerea autorizației și demararea procedurii de faliment a City Insurance.

Membrii directoratului și ai Consiliului de supraveghere ai City Insurance, printre care și Cristian Pascale, au primit în data de 3 iunie 2021 amenzi cumulate de 8 milioane de lei și li s-au retras autorizațiile, iar firma a fost amendată cu peste 2,9 milioane de lei cu obligația de a veni cu un plan de redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital.

În plus, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a preluat temporar conducerea asigurătorului.

  • Ce s-a întâmplat în Justiție cu toate aceste sancțiuni? Câți bani a încasat până acum statul?

La solicitarea HotNews.ro, ASF a detaliat stadiul tuturor proceselor din instanțe care vizează decizia luată în vara anului trecut de ASF.

Pascale vs ASF la Înalta Curte: Amenda de 1 milion lei rămâne suspendată

În primul rând, ce anume a câștigat ASF în dosarul de la Înalta Curte împotriva lui Cristian Pascale? Pe scurt, doar sancțiunea retragerii autorizației acestuia din calitatea de membru al City Insurance. Plata unei amenzi de 1 milion de lei a rămas suspendată până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a deciziei.

Iată explicațiile ASF:

  • „Având în vedere faptul că, prin Sentința civilă nr. 1091/6.07.2021, Curtea de Apel București a suspendat executarea art. 1 al Deciziei A.S.F. nr. 722/3.06.2021, prin care d-lui Cristian Pascale i-a fost aplicată amenda de 1.000.000 lei, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare, soluția suspendării executării sancțiunii amenzii fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 2399/3.05.2022, a respins recursul formulat de către A.S.F., în prezent, dl. Cristian Pascale nu are, până la soluționarea definitivă a acțiunii care vizează anularea deciziei A.S.F., obligația de a plăti amenda în cuantum de 1.000.000 lei.
  • În ceea ce privește sancțiunea complementară a retragerii autorizației domnului Pascale Cristian din calitatea de membru al Consiliului de supraveghere al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., dispuse de A.S.F., aceasta a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursului promovat de domnul Cristian Pascale.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ASF.

Tot în acest caz, ASF a fost obligată la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea recurentului-reclamant Cristian Pascale.

Ce s-a întâmplat în Justiție cu amenzile de 11 milioane de lei?

La această solicitare, ASF a transmis un document care arată stadiul fiecărui dosar și sumele achitate pentru fiecare amendă.

Autoritatea amintește că în privința amenzilor aplicate, acestea se fac venit la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferența de 50% se face venit la bugetul Autorității de Supraveghere Financiară.

Datele arată că statul și ASF au încasat până acum doar amenda de 2,9 milioane de lei aplicată societății și 10.000 de lei de la unul din membrii conducerii City Insurance.

ASF arată că deciziile emise au fost contestate atât cu acțiuni în anulare, cât și cu acțiuni în suspendarea executării efectelor acestora (acțiuni soluționate cu celeritate, hotărârile pronunțate având însă un caracter provizoriu, până la soluționarea în fond / definitivă a acțiunilor în anulare).

Conform datelor prezentate în documentul atașat, la acest moment, niciuna dintre amenzile aplicate de ASF conducerii Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance nu este anulată.

În ipoteza în care Înalta Curte ar da dreptate membrilor City și ar anula amenzile aplicata de ASF, oficialii autorității spun că ASF ar fi obligată să restituie sumele, în cazul în care acestea ar fi achitate integral.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro