Sari direct la conținut

Ce șanse mai sunt să fie amânate alegerile parlamentare din 6 decembrie / De ce a trimis Iohannis înapoi în Parlament legea PSD

HotNews.ro
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES

Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, la reexaminare în Parlament legea care prevedea că Legislativul este cel care stabilește data alegerilor. Demersul președintelui amână aplicarea legii și o duce spre o dată în care aceasta nu mai poate fi aplicată, așa cum inițial PSD își dorea. Mai exact, posibilitatea ca alegerile parlamentare să fie amânate pentru martie anul următor este una foarte redusă.

Procedural, această lege nu mai poate fi aplicată pentru că nu se încadrează în termenele prevăzute de Constituție, iar PNL și președintele Klaus Iohannis vor face tot posibilul să se întâmple asta.

Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților și care stabilește că Legislativul este cel care hotărăște data scrutinului a fost adoptată în iulie 2020.

Președintele Klaus Iohannis și PNL au contestat legea la Curtea Constituțională, care le-a respins sesizarea de neconstituționalitate. Mai mult, judecătorii CCR au spus că alegerile parlamentare se pot amâna, iar mandatele senatorilor și deputaților pot fi prelungite maximum trei luni, în situația unei stări de urgență.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat public că nu este de acord cu amânarea alegerilor parlamentare. Totodată, președintele și PNL vor folosi la maximum toate pârghiile de care dispun pentru a tergiversa intrarea legii în vigoare.

În acest context, retrimiterea în Parlament a legii blochează practic aplicarea acesteia. Procedural, Parlamentul trebuie să dezbată din nou legea și să o treacă prin ambele Camere. Chiar dacă legea este dezbătută în regim de urgență procedura tot durează minim trei zile. După ce Parlamentul o adoptă stă două zile în așa numitul ”control de constitușionalitate” timp în care poate fi contestată de grupurile parlamentare.

În acest moment, legea poate fi contestată la Curtea Constituțională de către PNL. O decizie a judecătorilor poate fi rapidă dar se pierd alte 10 zile (procedură cu motivarea CCR). După motivarea judecătoriloe CCR legea merge spre promulgare la președinte unde se reia procedura pe care o are la dispoziție – termen de 10 zile să o facă.

Și după o decizie a Curții, legea s-ar întoarce din nou la promulgare la președinte care va beneficia din nou de termenul de 10 zile (timp de gândire pentru promulgare).

Aplicarea legii poate fi amânată până la sfârșitul lunii noiembrie când deja campania electorală s-a terminat și se apropie ziua scrutinului – 6 decembrie.

În cazul în care PSD ar continua presiunea de aplicare a legii, Guvernul Orban poate să dea o ordonanță de urgență care să abroge legea prin care se dă parlamentului dreptul să fixeze data alegerilor. Această mișcare ar amâna aplicarea legii până la scrutinul din 6 decembrie.

Practic, legea de stabilire a alegerilor parlamentare de către Legislativ nu are șanse să fie aplicată. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că în acest context PSD a renunțat să preseze în Parlament trecerea în regim de urgență a legii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro