Sari direct la conținut

Ce se intampla cu dosarul Voiculescu cand vor intra in vigore noile Coduri

HotNews.ro
Dan Voiculescu fara o lentila, Foto: Captura RomaniaTV
Dan Voiculescu fara o lentila, Foto: Captura RomaniaTV

Dosarul ICA, in care Dan Voiculescu a fost condamnat deja la 5 ani de inchisoare cu executare in prima instanta, a ajuns intre timp la Curtea de Apel insa daca noile coduri ar intra in vigoare la 1 februarie cum e programat, ar putea intra la inchisoare in cateva luni, daca i se mentine in apel condamnarea, hotararile pronuntate in apel fiind definitive si executorii, au declarat pentru HotNews.ro experti din sistemul judiciar.

Potrivit legislatiei in vigoare, Voiculescu ar putea ataca cu recurs o eventuala condamnare la Curtea de Apel la Inalta Curte, iar pana la solutionarea recursului nu s-ar putea pune in executare hotararea de condamnare, chiar mentinuta in apel. Altfel spus, cazul Voiculescu, la fel si dosarul transferurilor din fotbal, s-ar putea incheia mai repede.

Astfel, apelurile aflate in curs de judecata la data in vigoare a noului Cod de Procedura Penala se solutioneaza aceeasi instanta, potrivit noilor dispozitii in materia apelului, iar deciziile astfel pronuntate sunt definitive (articolul 10, alineat 1 si 3 din Legea 255/ 2003, legea pentru punerea in aplicare a legii 135/2013 privind Codul de Procedura Penala).

La ultima sedinta a CSM, presedintele Traian Basescu a pus in discutie o eventuala amanare cu doua luni a intrarii in vigoare a noilor coduri (Penal si de Procedura Penala), insa reprezentantii CSM s-au declarat pregatiti pentru intrarea in vigoare a noilor reglementari in materie penala la termenul stabilit, 1 februarie.

Pe de alta parte, surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro ca la Ministerul Justitiei se discuta despre o eventuala amanare, insa nu e clar pentru cat timp. Si prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu i-a cerut vineri premierului Victor Ponta sa amane intrarea in vigoare a noului Cod penal si a noului Cod de procedura penala, programata pentru 1 februarie, avertizand ca din cauza lipsei de personal s-ar putea ajunge la blocarea sistemului judiciar.

ZiuaNews.ro scrie in editia onlineca „instantele nu au fost sustinute de ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, pentru intrarea în vigoare a Noului Cod Penal si a Noului Cod de Procedură Penală. Nu au săli suficiente, nu au destui oameni, pentru că nu au fost bugetate locuri noi pentru magistrati si grefieri, asa cum li se promisese de la nivel guvernamental, iar apelurile lor la MJ au rămas fără răspuns. Desi Codurile sunt programate să intre în vigoare la 1 februarie, nu există nici măcar o editie oficială a acestora pe piată, iar instantele mari si aglomerate au cele mai mari probleme în implementarea lor”.

Reamintim ca Dan Voiculescu a demisionat din Senat, demisia avand drept consecinta mutarea dosarului sau de la Inalta Curte, unde sunt judecati parlamentarii si demnitarii, la o instanta inferioara.

Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu a fost condamnat pe data de 26 septembrie la 5 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi civile timp de trei ani dupa exacutarea pedepsei de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul de coruptie privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA). Sentinta care a venit la peste 1.750 de zile de la trimiterea in judecata, nu este definitiva si poate fi atacata pe doua cai: apel si apoi recurs. Motivarea sentintei Tribunalului Bucuresti a fost publicata pe 31 decembrie 2013, insa pana acum n-a fost stabilit urmatorul termen de judecata la Curtea de Apel.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro