Sari direct la conținut

Ce se întâmplă cu elevii care deranjează orele? Noile modificări la Statutul Elevului, publicate în Monitorul Oficial 

Ce se întâmplă cu elevii care deranjează orele? Noile modificări la Statutul Elevului, publicate în Monitorul Oficial 
Elevi după examen. FOTO: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Noul Statut al Elevului a intrat oficial în vigoare luni, după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul vine cu mai multe noutăți, printre care și prevederile conform cărora dacă un elev deranjează o oră de curs acesta poate fi dus într-o altă sală până la încheierea orei respective, sub supravegherea unui alt profesor. De asemenea, elevilor le pot fi confiscate telefoanele până la finalul zilei de cursuri.

Tot luni a fost publicat în Monitorul Oficial și noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). 

Cum vor putea fi sancționați elevii începând cu anul școlar 2024-2025

Conform noului Statut al Elevului, sancțiunile care pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt: 

a) observație individuală; 

b) mustrare scrisă; 

c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul; 

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ; 

e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii.

Legea învățământului preuniversitar prevedere că „Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare”.

Ce se va întâmpla când un elev va deranja ora 

Un elev care va deranja ora de curs va putea fi dus într-o altă sală de clasă, unde să fie supravegheat de un alt profesor până la finalizarea orei de curs, conform noii reglementări. 

Această prevedere a fost criticată în spațiul public, iar unele voci au acuzat Ministerul Educației că introduce „camerele de detenție”. Ministrul Educației, Ligia Deca, a punctat că prevederea are titlu opțional și depinde de școli dacă vor implementa astfel de măsuri sau nu.

  • „În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.
  • În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică.
  • Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, se arată la articolul 14 din noul Statut al Elevului. 

Elevilor li se pot ridica telefoanele până la finalul cursurilor 

În noul Statut al Elevului, la Articolul 15, este prevăzut și faptul că elevii nu au voie să folosească telefonele mobile sau orice alt dispozitiv electronic în timpul orelor. De altfel, și până acum exista acestă interdicție:

  • „(n. red.: elevilor le este interzis) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”. 

O noutate în regulament este că telefoanele mobile ale elevilor „trebuie ținute, pe parcursul orelor, într-un spațiu sigur, care să fie amenajat în sala de clasă și la care să aibă acces dirigintele sau directorul școlii”. 

„Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”, se arată în Statut. 

La fiecare 20 de absențe nemotivate elevilor li se va scădea un punct la purtare 

Elevii vor primi câte o notă la purtare la finalul fiecărui modul (în total sunt cinci module), și nu doar la finalul anului școlar, așa cum era până acum. La finalul anului, media celor 5 note la purtare va fi scăzută cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe care elevul de are și, în final, va rezulta media anuală la purtare. 

„Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/un modul de specialitate va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în unitățile de învățământ cu profil militar, teologic și pedagogic”, se arată în noul Statut al Elevului. 

Noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și noul Statut al Elevului au fost adoptate în contextul în care noua lege a educației pentru învățământul preuniversitar a intrat în vigoare în septembrie 2023.

Structura anului școlar 2024-2025

Anul școlar 2024-2025 începe în 9 septembrie 2024 și se încheie în 20 iunie 2025.

Intervale de cursuri: 

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; 
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; 
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; 
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; 
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; 

Intervale de vacanță: 

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024; 
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025; 
  •  o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie-2 martie 2025; 
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;  
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
INTERVIURILE HotNews.ro