Sari direct la conținut

Elevii vor primi o notă la purtare după fiecare modul încheiat. Noile modificări în anul școlar 2024-2025

Elevi înainte de sesiunea de Bacalaureat, Foto: Inquam Photos / George Călin
Elevi înainte de sesiunea de Bacalaureat, Foto: Inquam Photos / George Călin

Elevii vor primi câte o notă la purtare după fiecare modul încheiat, nu una singură, la final de an școlar, așa cum se întâmplă acum. Aceasta este una dintre modificările care vor fi făcute de Ministerul Educației în anul școlar 2024 – 2025.

Noul Statut al Elevului și noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) au fost trimise, miercuri, spre publicare în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

Noile regulamente, care se vor aplica din momentul publicării în Monitorul Oficial, prevăd și că școlile vor fi obligate să publice autorizațiile de securitate la incendiu și cea sanitară de funcționare. În cazul în care unitățile de învățământ nu au aceste autorizații, vor trebui să anunțe. 

Modificări sunt și în ceea ce privește nota la purtare a elevilor.

„Am ținut cont de propunerile profesorilor și am introdus prevederea conform căreia se va acorda o notă la purtare la sfârșitul fiecărui interval de învățare (n. r.: la finalul fiecărui modul). Este important de știut că această notă vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament. Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcție de numărul de absențe”, conform Ligiei Deca. 

Deși în proiectul pus în consultare publică se preciza că la fiecare 40 de absențe unui elev i se va scădea un punct la purtare, Ligia Deca a anunțat că în varianta trimisă în Monitorul Oficial s-a păstrat prevederea din actualul regulament, deci unui elev i se va scădea un punct la purtare la fiecare 20 de absențe nemotivate. 

Concret, într-un an școlar un elev va primi 5 note la purtare (una pentru fiecare modul). La finalul anului școlar, se face media acestor note, iar din media rezultată se scade câte un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate ale elevului. 

Dacă un elev deranjează ora poate fi trimis în altă sală 

Una dintre prevederile care a născut discuții în spațiul public încă de la lansarea noilor regulamente în consultare, cea conform căreia elevii vor putea fi trimiși în altă sală dacă deranjează ora, a fost păstrată în forma finală a regulamentelor, însă are titlu opțional. 

„Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație. În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor. Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă”, conform Ligiei Deca. 

Profesorii pot confisca telefonul elevului până la finalul orelor din ziua respectivă 

În noul Statut al Elevului este prevăzut și faptul că elevii nu au voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor decât cu acordul profesorului. 

„Nerespectarea interdicției poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”, precizează reprezentanții Ministerului Educației. 

Noul ROFUIP prevede și că, în situații excepționale „cursurile cu prezență fizică pot fi suspendate”

Noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și noul Statut al Elevului trebuie adoptate în contextul în care noua lege a educației pentru învățământul preuniversitar a intrat în vigoare în septembrie 2023.

Structura anului școlar 2024-2025

Anul școlar 2024-2025 începe în 9 septembrie 2024 și se încheie în 20 iunie 2025.

Intervale de cursuri: 

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; 
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; 
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; 
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; 
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; 

Intervale de vacanță: 

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024; 
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025; 
  •  o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie-2 martie 2025; 
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;  
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Începând cu anul școlar 2022-2023, anul școlar este împărțit pe cinci module, în loc de semestre, cum era până atunci. Modificarea a fost susținută de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.

INTERVIURILE HotNews.ro