Ce se întâmplă în Israel?
Anshel Pfeffer este jurnalist la Haaretz, corespondent regional pentru The Economist şi unul din cei mai avizaţi comentatori ai situaţiei din Orientul Apropiat. Mai jos câteva din reacţiile sale extrem de interesante de astăzi, care vă scutesc de a petrece ore la TV ca să înţelegeţi ce se întâmplă în Israel. Sunt multe teme la care trebuie să reflectăm, în primul rând măsura în care erodarea standardelor democratice slăbeşte chiar capacitatea de apărare a unei ţări. Mai jos pasaje preluate cu acceptul autorului.
………………………………………………
La 24 de ore de la atacul devastator al Hamas asupra sudului Israelului, câteva gânduri. Toată lumea compară, pe bună dreptate, acest lucru cu surpriza strategică pe care Egiptul și Siria au făcut-o Israelului acum 50 de ani, în Războiul de Yom Kippur. Eșecul de atunci al Israelului a fost unul “de concept”.
“Conceptul Yom Kippur” a fost acela că armatele arabe nu ar fi riscat un alt război pe scară largă cu Israelul după ce au fost înfrânte crunt în Războiul de 6 zile. Acest concept s-a prăbușit atunci. De data aceasta s-au prăbușit trei concepte:
- Hamas se concentrează pe construirea fortăreței sale din Gaza și nu va risca un alt război
- Iron Dome, gardul masiv de frontieră și senzorii subterani anti-tunel au închis majoritatea căilor de atac ale Hamas
- Israelul poate „tempera” conflictul cu palestinienii prin stimulente economice și îl poate transforma într-o temă secundară. Palestinienii sunt doar o problemă minoră.
Toate cele trei concepte s-au prăbușit acum 24 de ore. Nu e vorba doar de un eșec al colectării și analizei informațiilor, e vorba de un eșec conceptual. În ultimii ani, ipoteza de lucru a fost că forțele dominante din conducerea Hamas au decis să se abțină de la o confruntare pe scară largă.
Hamas are, de asemenea, propriul concept. Hamas e convins că luarea a zeci de ostatici israelieni va îngenunchea societatea israeliană și va forța guvernul să elibereze toți prizonierii palestinieni, ceea ce va face din Hamas principala mișcare palestiniană, detronând Fatah. Acest concept e testat zilele astea.
Există însă şi o diferență fundamentală între războiul de Yom Kippur și cel de acum. Azi nu avem un război pentru supraviețuirea Israelului, care nu se confruntă cu armate invadatoare. Acest lucru înseamnă că, în ciuda mișcării devastatoare de ofensivă a Hamas, Israelul își poate pregăti strategic următoarea mișcare. Din păcate, guvernul lui Netanyahu este incapabil de gândire strategică.
Şi un gând despre Netanyahu însuşi: el nu e un premier de război. Nu a intrat în război împotriva Hezbollah și Iranului, iar în Gaza a fost târât contra voinţei lui. El nu are încredere în forțele regulate de apărare israeliene, preferând loviturile aeriene și forțele speciale, fiind sceptic faţă de marile ofensive terestre în care forțele de apărare israeliene se pot împotmoli.
Netanyahu a încercat să ignore Gaza de-a lungul numeroșilor săi ani de mandat. Nu a făcut niciodată planuri pentru viitorul acesteia și după fiecare rundă de lupte acolo s-a grăbit să se întoarcă la alte probleme, politice. Acum, el va rămâne totdeauna pentru israelieni legat acest dezastru cu originea în Gaza. Asta e acum moștenirea sa.
………………………………….
Şi câteva reacţii de răspuns ale altor comentatori din Israel:
În războiul de Yom Kippur (1973), militarii din forturile Bar Lev au luptat şi au rezistat pe graniţă. Ieri, Hamas a trecut de frontieră cu motociclete și camioane, fără să fie împiedicat. Israelul din 1973 nu ar fi lăsat niciodată Egiptul și Siria să care zeci de civili ca ostatici peste graniţă în felul în care statul prăbușit de astăzi a lăsat să se întâmple acest lucru.
Cel puțin o bază militară de lângă Gaza pare să fi fost abandonată sau să se fi predat fără luptă, trupele sale fugind precum armata irakiană când ISIS a atacat Mosul. Este un eșec de „concept”, dar și unul instituțional mai profund. –Citește tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro