Sari direct la conținut

Ce spune Sorin Grindeanu când este întrebat despre încălcarea protocolului coaliției în cazul Dianei Buzoianu. Ce prevede articolul 19

HotNews.ro
Ce spune Sorin Grindeanu când este întrebat despre încălcarea protocolului coaliției în cazul Dianei Buzoianu. Ce prevede articolul 19
Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Întrebat de jurnaliști despre acuzațiile partenerilor din coaliție legate de încălcarea protocolului, Sorin Grindeanu a evitat, marți, să dea un răspuns clar referitor la această situație. „Pe oamenii fără apă, nu îi interesează hârtiile”, a spus el.

Mai mulți lideri din UDMR și PNL au criticat mutarea făcută de PSD luni, când parlamentari ai partidului au votat alături de AUR pentru trecerea moțiunii contra ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu.

Întrebat despre această situație, Sorin Grindeanu a reamintit că a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre această situație. Când jurnaliștii au insistat dacă nu trebuia să vorbească și ceilalți lideri ai coaliției, Sorin Grideanu a încercat să schimbe subiectul.

„Nu vreți să puneți întrebarea asta celor 120.000 de oameni care au rămas fără apă?“, a spus președintele PSD.

Ulterior, când jurnaliștii i-au amintit de acuzațiile că a încălcat protocolul coaliției, el a evitat să spună concret dacă consideră sau nu că a încălcat protocolul.

„Prima oară, haideți să vorbim despre acei oameni. De 120.000 de oameni fără apă, pe care nu îi interesează hârtiile și țipetele doamnei ministru din Parlament. Oamenii aceia care sunt fără apă”, a continuat liderul PSD.

Ce prevede articolul din protocolul coaliției

La articolul 19 din protocolul coaliției scrie: „Niciun parlamentar, membru al partidelor și formațiunilor politice care fac parte din Coaliție nu va semna, nu va susține și nu va vota o moțiune simplă îndreptată împotriva vreunui membru al Guvernului sau o moțiune de cenzură împotriva Guvernului”

Acest pasaj a fost invocat marți dimineața și de Kelemen Hunor, liderul UDMR, care a avut și o întâlnire cu Sorin Grindeanu.

„Dacă citim strict protocolul de coaliție, acolo scrie: membri coaliției nu vor semna și nu vor vota moțiuni simple și de cenzură. Din acest punct de vedere, ce s-a întâmplat ieri, din punctul meu de vedere, a fost o greșeală. Dar mai mult nu pot să vă spun fiindcă fiecare își face strategia”, a spus Kelemen Hunor.

El a spus și că în ședința de mâine a coaliției vor aborda acest subiect: „Din punctul meu de vedere, așa ne-am comportat noi de fiecare dată, dacă avem nemulțumiri, pentru că apar, discuți în coaliție, încerci să găsești o soluție. Dacă stai în coaliție, nu votezi o moțiune, asta e abordarea mea”.

Liderul UDMR a explicat că nu există sancțiuni în protocolul coaliției, dar că problemele trebuie discutate permanent.

Întrebat dacă faptul că PSD a votat alături de opoziție poate duce la ruperea coaliției, Kelemen Hunor a răspuns: „Nu. Coaliția merge mai departe. Nu există niciun risc de rupere. Nu trebuie să vă îngrijorați”.

Potrivit unor surse, social-democrații așteaptă să vadă cum se va poziționa premierul mâine. Până acum, Ilie Bolojan nu a avut nicio reacție.

Moțiunea AUR, adoptată cu voturi de la PSD

Luni, în plenul Senatului a fost dezbătută și votată o moțiune simplă depusă de AUR împotriva Dianei Buzoianu, ministra USR a Mediului. Moțiunea a trecut cu ajutorul PSD, cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”.

După vot, Diana Buzoianu a precizat că nu va demisiona din fruntea Ministerului Mediului.

„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament, cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a replicat Buzoianu.

INTERVIURILE HotNews.ro