Sari direct la conținut

Ce va face presedintele Iohannis in Statele Unite – programul oficial

HotNews.ro

Presedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi dimineata, in Statele Unite, unde va participa in perioada 25-29 septembrie la Adunarea Generala a ONU si se va intalni cu vicepresedintele american Joe Biden. Potrivit programului oficial anuntat de Administratia Prezidentiala, presedintele Iohannis se va intalni astazi la pranz cu reprezentanti ai unor investitori si banci de investitii. Tema de discutie va fi, potrivit organizatorilor, “Romania – o destinatie atractiva pentru investitorii institutionali”.

Surse din cadrul administratiei prezidentiale au declarat pentru HotNews.ro ca este o vizita axata in primul rand pe teme de politica externa si de securitate, nu in zona economica desi seful statului va avea si vineri o intalnire cu “senior executives” ai unor companii multinationale americane care doresc sa investeasca in Romania.

Relevant in acest sens este ca in delegatia Romaniei sunt, alaturi de presedinte, consilierii politici si ministrul de externe, Bogdan Aurescu. In paralel, in Statele Unite se afla deja seful SRI, Eduard Hellvig, care s-a intalnit deja cu repreentantii FBI si CIA. Potrivit surselor HotNews.ro, in cursul acestei vizite nu se vor semna documente, intalnirile se vor rezuma la discutii politice.

Vineri, presedintele Iohannis va participa la deschiderea summit-ului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post- 2015. Sambata este programata intalnirea presedintelui cu comunitatea romanilor din New York, prograata sa se desfasoare la misiunea Romanieidin New York. Potrivit programului oficial, Klaus Iohannis va sustine in cursul diminetii “interventia nationala in cadrul reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalitatii de gen si capacitatea femeilor” si o interventie in cadrul Summit-ului ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabila.

Luni, 28 septembrie 2015, presedintele Iohannis, care este insotit de Carmen Iohannis in Statele Unite, urmeaza sa participe la receptia traditionala oferita de presedintele SUA, Barack Obama. Nu este vorba de o primire oficiala, ci de receptia la care participa toti cei peste 150 de sefi de stat si de guvern prezenti la adunarea generala a ONU. Tot luni, presedintele Iohannis se va intalni la Casa Alba cu vicepresedintele Joe Biden.

Presedintele va reveni la New York, unde va sustine marti alte interventii in cadrul adunarii generalae a ONU si va participa la “summitul liderilor pentru contracararea ISIL si a Extremismului Violent initiat si gaduit de presedintele SUA, Barack Obama”. Potrivit programului oficial, Klaus Iohannis va participa marti la “Adriatic – Baltic – Black Sea Leaders”, initiativa a presedintelui Croatiei sub egida Atlantic Council. Presedintele Iohannis isi va incheia miercuri vizita in Statele Unite, urmand sa revina joi dimineata in Romania.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro