Cea mai dură condamnare a UE pentru acțiunile Israelului în Gaza. Guvernul Netanyahu, furios după ce vicepreședinta Comisiei Europene a folosit termenul „genocid”
Ministerul israelian de externe a criticat-o pe vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, spunând că este purtătoarea de cuvânt a Hamas, după ce aceasta a descris acțiunile Israelului în Gaza drept genocid, scrie Politico.
„Condamnăm cu fermitate acuzațiile nefondate formulate de vicepreședinta executivă a Comisiei Europene”, a declarat ministerul de externe din Israel într-o postare pe platforma X joi seara.
„Prin acest gest, Ribera s-a transformat într-un purtător de cuvânt al propagandei Hamasului”, a spus comunicatul.
„În loc să repete calomnia sângeroasă a „genocidului” răspândită de Hamas, Ribera ar fi trebuit să ceară eliberarea tuturor ostaticilor și ca Hamas să depună armele, astfel încât războiul să poată lua sfârșit”, a adăugat ministerul.
Ribera a formulat joi cea mai puternică condamnare a UE față de acțiunile Israelului în Fâșia Gaza, declarând studenților de la Sciences Po că „genocidul din Gaza expune eșecul Europei de a acționa și de a vorbi cu o singură voce”.
Comisia Europeană a evitat până acum termenul genocid
Ribera, o politiciană de stânga din Spania, a fost una dintre cele mai fervente critici ale războiului Israelului împotriva Gazei, dar discursul de joi a marcat prima ocazie în care ea a descris în mod explicit situația ca fiind un genocid.
Într-un interviu acordat luna trecută pentru Politico, Ribera a declarat că foametea, strămutarea și uciderile din Gaza „seamănă foarte mult” cu un genocid, solicitând UE să ia în considerare suspendarea acordului de asociere cu Israelul.
Comisia Europeană – și majoritatea guvernelor UE – au evitat până acum să folosească cuvântul genocid.
Israelul a negat acuzațiile de genocid. Guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu afirmă că acțiunile sale în Gaza sunt o formă de autoapărare, ca răspuns la uciderea a aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, de către Hamas, pe 7 octombrie 2023.
Între timp, Israelul se confruntă cu o condamnare internațională tot mai puternică înaintea reuniunii Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York din această lună, unde unele țări au declarat că vor recunoaște statul palestinian.
Concluzia definitivă Asociației internaționale a cercetătorilor în domeniul genocidului
Asociația mondială a cercetătorilor în domeniul genocidului a adoptat o rezoluție în care afirmă că au fost îndeplinite criteriile legale pentru a afirma că Israelul comite genocid în Gaza, a declarat luni președintele acesteia.
Potrivit informațiilor, 86% dintre cei 500 de membri ai Asociației Internaționale a Cercetătorilor în Domeniul Genocidului au susținut rezoluția care declară: „Politicile și acțiunile Israelului în Gaza îndeplinesc definiția juridică a genocidului din articolul II al Convenției Națiunilor Unite pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid (1948)”.
Rezoluția de trei pagini adoptată de cercetători solicită Israelului să „înceteze imediat toate actele care constituie genocid, crime de război și crime împotriva umanității împotriva palestinienilor din Gaza, inclusiv atacurile deliberate și uciderea civililor, inclusiv a copiilor; înfometarea; privarea de ajutor umanitar, apă, combustibil și alte bunuri esențiale pentru supraviețuirea populației; violența sexuală și reproductivă; și strămutarea forțată a populației”.
Rezoluția afirmă, de asemenea, că atacul Hamas asupra Israelului, care a precipitat războiul, constituie o crimă internațională.
„Aceasta este o declarație definitivă a experților în domeniul studiilor privind genocidul, potrivit căreia ceea ce se întâmplă pe teren în Gaza este genocid”, a declarat pentru Reuters președinta asociației, Melanie O’Brien, profesoară de drept internațional la Universitatea din Australia de Vest, specializată în genocid.
Sergey Vasiliev, profesor de drept internațional la Open University din Olanda, care nu este membru al asociației, a declarat pentru Reuters că rezoluția arată că „această evaluare juridică a devenit general acceptată în mediul academic, în special în domeniul studiilor privind genocidul”.
Mai multe organizații internaționale pentru drepturile omului și unele ONG-uri israeliene au acuzat deja Israelul de comiterea unui genocid.
