Cea mai mare amendă dată vreodată unui șofer din România
HotNews.ro
Un tânăr de 20 de ani din Suceava este „beneficiarul” celei mai mari amenzi de circulație date vreodată în România – 20.880 de lei. El s-a ales și cu permisul suspendat până în anul 2024, pentru nu mai puțin de 16 nereguli la regimul rutier.
Sancțiunile record în România au fost date unui tânăr din orașul Siret, pentru 16 nereguli la regimul rutier, în timp ce era urmărit de polițiștii suceveni pentru că nu a oprit la semnalele lor, conform Ministerului de Interne.
- „Permisul suspendat până în 2024… mendă de 20.880 lei…Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a “beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava.
- 16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.
- Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate”, au transmis reprezentanții MAI.
Ei precizează că o singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.
Ministerul de Interne a postat pe Facebook și o fotografie cu cei doi polițiști care, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânăr în trafic.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro