Cea mai mare companie de aviație care activează în România întrerupe rezervările online pentru scurt timp
Wizz Air își reface site-ul din data de 25 februarie până în ziua de 26 februarie 2026.
- Wizz Air, companie cu sediul în Budapesta și liderul pieței aviatice din România după numărul de pasageri transportați, operează în țara noastră încă din anul 2006. Operatorul deține în 2026 o cotă de piață de circa 50%, fiind cel mai mare transportator aerian activ pe plan local.
Accesul la platformele de rezervare și servicii digitale pentru clienții Wizz Air va fi indisponibil de miercuri seară, de la ora 23:00 CET, până joi la ora 08:00 CET, adică între orele 12.00 AM și 09.00 AM orele României.
În perioada menționată, clienții nu vor putea rezerva zboruri noi, modifica rezervările existente, efectua check-in online, utiliza funcțiile de rezervare din aplicația mobilă Wizz Air sau valorifica vouchere sau accesa servicii legate de cont.
Compania aeriană a transmis însă că toate operațiunile de zbor vor continua conform programului și că pasagerii care au efectuat deja check-in-ul sau și-au descărcat biletele de îmbarcare nu vor fi afectați de suspendarea temporară a serviciilor digitale.
Măsura face parte dintr-o actualizare programată pentru „îmbunătățirea stabilității sistemului și a experienței clienților”, a transmis compania pe Facebook.
„Ne angajăm să oferim o experiență fluentă, iar această actualizare va sprijini dezvoltările viitoare ale platformelor noastre digitale”, a declarat Olivia Harangozo, director de comunicare la Wizz Air, citat de presa internațională.
Wizz Air recomandă pasagerilor care au zboruri programate în acest interval să efectueze check-in-ul și să descarce biletele de îmbarcare înainte de oprirea sistemului.
Dacă acest lucru nu este posibil, check-in-ul în aeroport va fi oferit gratuit pe durata întreruperii. Toate serviciile digitale vor fi restabilite complet joi dimineață.
