Sari direct la conținut

Cea mai înaltă decorație americană, acordată de Joe Biden unor foști candidați democrați la președinție

HotNews.ro
Fostul vicepreședinte al SUA Al Gore, Foto: Markus Schreiber / AP / Profimedia
Fostul vicepreședinte al SUA Al Gore, Foto: Markus Schreiber / AP / Profimedia

Joe Biden va înmâna vineri cea mai înaltă distincție civilă americană unui număr de 19 persoane printre care sunt mari personalități din Partidul Democrat, precum Al Gore sau Nancy Pelosi, precum și figuri din lupta pentru drepturi civice ale afro-americanilor, scrie AFP.

„Medalia Libertății” este decernată în fiecare an unor personalități care „au contribuit în manieră exemplată la prosperitatea, valorile sau securitatea Statelor Unite” sau pentru pacea în lume.

Trei foști candidați la președinție, decorați de Biden

Președintele american îl va decora pe John Kerry (80 de ani), veteran al războiului din Vietnam care, în îndelungata sa carieră politică, a fost ghinionistul contracandidat al lui George W. Bush la alegerile prezindețiale din 2004, după care a condus diplomația americană între 2013 și 2017. Mai recent, a îndeplinit rolul de emisar special al SUA pentru climă.

Al Gore (76 de ani), fost vicepreședinte al lui Bill Clinton, militant pentru cauza climatică, și el adversar fără succes al lui George W. Bush, face parte din promoția 2024 a personalităților care primesc „Medal of Freedom”.

Comunicatul Casei Albe care anunță lista celor onorați subliniază că Al Gore a acceptat rezultatul aceste înfrângeri la limită din 2000, „în numele unității noatre”. O mențiune care amintește de campania în curs pentru prezidențialele din noiembrie. Republicanul Donald Trump, adversar al lui Joe Biden, a refuzat să promită că va recunoaște rezultatul, el refuzând să recunoască și înfrângerea din 2020.

Președintele american o va decora și pe Nancy Pelosi (84 de ani), fostă președintă a Camerei Reprezentanților și figură de prim rang a vieții politice americane. Afirmând că este „veșnic recunoscătoare”, demcorata subliniază într-un comunicat că această medalie „reprezintă cea mai scumpă valoare a Americii: libertatea”.

Joe Biden îl va decora și pe omul de afaceri Michael Bloomberg (82 de ani), fost primar al orașului New York, cu susținere republicană. El a candidat, tot fără succes, pentru nominalizarea din partea democraților la prezidențialele din 2020, pe care a pierdut-o în fața lui Joe Biden, a cărui campanie a finanțat-o mai apoi.

Un omagiu adus minorităților din SUA

Printre cei decorați se află și James Clyburn (83 de ani), membru al Camerei Reprezentanților. „A schimbat viețile a milioane de americani și a făcut o lume mai liberă”, transmite Casa Albă referindu-se la această figură importantă a comunității afro-americane, a cărui susținere a avut un rol decisiv pentru victoria lui Joe Biden în 2020.

Pe listă sunt mai multe nume emblematice ale luptelor împotriva segregării rasiale și pentru drepturi civice. O decorație postumă este acordată lui Medgar Evers, asasinat în 1963, în Mississippi, de către un suprematist alb și al cărui nume este asociat luptei pentru dreptul de vot și pentru accesul în universități al afro-americanilor. O altă decorație va fi acordată lui Opal Lee, o femeie de 97 de ani, care a determinat autorităților federale să instituie ziua de 19 iunie ca o sărbătoare a sfârșitului sclaviei în SUA.

Președintele american va aduce un omagiu și amerindienilor cu o medalie acordată postum lui Jim Thorpe, primul atlet din această comunitate care a câștigat o medalie olimpică.

Michelle Yeoh, prima femeie de origine asiatică ce a câștigat, în 2023, premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, se află și ea printre personalitățile decorate, precum și Judy Shaepard, activistă pentru drepturile persoanelor LGBT, al cărei fiu Matthew a fost asasinat în 1998. Această crimă a contribuit la conștientizarea în Statele Unite a pericolului violenței homofobe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro