Sari direct la conținut

CEDO condamna Rusia la plata a 3 milioane de euro pentru "deficiente grave" in gestionarea crizei ostaticilor de la scoala din Beslan

HotNews.ro
Criza ostaticilor de la Beslan, Foto: Captura Youtube.com
Criza ostaticilor de la Beslan, Foto: Captura Youtube.com

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat Rusia la plata a 3 milioane de euro catre reclamanti pentru „deficiente grave” in gestionarea crizei ostaticilor din anul 2004 de la o scoala din Beslan, soldata cu moartea a peste 330 de civili, dintre care 286 de copii, relateaza AFP.

CEDO considera ca autoritatile ruse nu au reusit sa previna luarea de ostatici de catre un comando de rebeli proceceni la o scoala din Osetia de Nord, pe data de 1 septembrie 2004, in conditiile in care „dispuneau de suficiente informatii privind pregatirea unui atac terorist intr-o scoala din aceasta regiune”.

De asemenea, CEDO a considerat, de asemenea, ca autoritatile ruse ar fi putut minimiza consecintele tragice ale crizei ostaticilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost sesizata de 409 cetateni rusi – supravietuitori ai crizei ostaticilor de la Beslan sau rude ale victimelor.

Pe 1 septembrie 2004, un comando de rebeli care luptau pentru independenta Ceceniei a luat ostatici 1.200 de oameni intr-o scoala din Beslan, in Osetia de Nord. Criza ostaticilor a durat 3 zile. Pe 3 septembrie, autoritatile au luat cu asalt scoala. Majoritatea victimelor au fost prinse in schimbul de focuri dintre trupele ruse si rebeli, in momentul asaltului. Fortele ruse au luat cu asalt cladirea scolii inclusiv cu tancuri si rachete.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat decizia CEDO ca fiind „inadmisibila”, subliniind ca Rusia a fost de multe ori tinta unor atacuri teroriste.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro