Sari direct la conținut

Cel mai bogat român în 2024 a organizat o conferință de presă în SUA în care a discutat despre o temă despre care aproape că nu se vorbește în țară

HotNews.ro
Cel mai bogat român în 2024 a organizat o conferință de presă în SUA în care a discutat despre o temă despre care aproape că nu se vorbește în țară
Daniel Dines, cel mai bogat român în 2024. Sursa foto:Facebook / Economedia.ro

Daniel Dines a spus ceea ce crede el despre slujbele oamenilor în epoca Inteligenței Artificiale. Dintre candidații la președinție, Nicușor Dan e cel care a ridicat și el tema, chiar în dezbaterea de miercuri seara, de la Antena 3 CNN.

În cadrul conferinței de lansare a noii platforme UiPath, desfășurată miercuri, în Statele Unite, a fost abordată și tema temerilor legate de pierderea locurilor de muncă în contextul avansului inteligenței artificiale. 

Întrebat dacă angajații ar trebui să fie îngrijorați sau entuziasmați de colaborarea cu agenții AI, Daniel Dines (53 de ani) – fondatorul și CEO-ul companiei IT româno-americane UiPath, și, potrivit topului Forbes, cel mai bogat român în 2024 – a oferit un răspuns nuanțat.

„Cred că, în realitate, cu toții ar trebui să fim ambele, și entuziasmați și un pic îngrijorați. Schimbarea este inevitabilă. Viteza schimbării este cea care ne va arăta cât de repede trebuie să ne adaptăm. Dar cred că fiecare angajat va trebui să se adapteze la a lucra cu agenții AI. Poate nu neapărat să creeze agenți AI, dar să înțeleagă cum să interacționeze cu agenții și cu roboții, cum să stea în locul dirijorului, cum să devină un maestru. Altfel, cred că vom fi lăsați în urmă”, a spus Dines, citat de StartUpCafe.

„O să fii, inevitabil, lăsat în urmă”

El a comparat situația cu tranziția de la mașina de scris la computer: „Este ca și cum ai fi obișnuit să bați la mașina de scris mecanică și acum vin pe piață computerele și tu nu vrei să folosești computere. O să fii, inevitabil, lăsat în urmă. Această tehnologie este aici să rămână și va crea o schimbare enormă asupra modului în care se face munca de birou.”

În plus, într-o postare recentă pe blogul oficial al UiPath, Daniel Dines a scris că noua tehnologie lansată de companie marchează o schimbare de paradigmă: „Este prima dată în istorie când avem acces la tehnologie care începe să emuleze cu adevărat mintea umană.”

„Roboții execută. Agenții gândesc. Oamenii conduc”

Miliardarul român a subliniat apoi importanța colaborării între roboți, agenți și oameni în procesul de automatizare: „Roboții execută. Agenții gândesc. Oamenii conduc.”

Această formulă, spune el, reflectă modul în care tehnologia și factorul uman pot lucra împreună pentru a îmbunătăți eficiența și adaptabilitatea proceselor din companii.

În concluzie, Dines și-a exprimat optimismul cu privire la impactul automatizării agentice asupra viitorului muncii: „Suntem în primele etape ale unei transformări fundamentale în modul în care lucrăm. Automatizarea agentică va schimba natura locurilor de muncă, va redefini modul în care colaborăm și va redefini ceea ce este posibil în întreprinderi peste tot”.

Ce a spus Nicușor Dan

Nicușor Dan a spus, chiar în ultimul său cuvânt adresat românilor la dezbaterea de la Antena 3 CNN, că, din păcate, campania electorală nu a adus în discuție teme esențiale pentru viitorul societății. Printre ele, impactul Inteligenței Artificiale în România, în condițiile în care „educația noastră nu ne pregătește suficient forța de muncă pentru noile tehnologii”.

„Întrebarea pe care vreau să o adresez pentru cei care se uită la noi este – această campanie va trece și vom fi toți în 19 mai 2025, și o să fim o țară cu un deficit uriaș, care se reflectă în inflație și prețuri, o să fim o țară în care mamele în vârstă simt că copiii lor nu au un viitor în orașele mici și mediul rural, o țară în care lumea își așteaptă dreptatea prin instanțe, o țară care trebuie să participe la competiția globală pe tehnologiile viitorului. Întrebarea e următoarea. Este statul român, așa cum a funcționat până azi, capabil să răspundă la aceste întrebări? Cine poate să impulsioneze statul român să se adapteze la aceste realități?”, a mai spus candidatul independent la prezidențiale.

Sursa foto principală: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro