Sari direct la conținut

Cel mai mare exercițiu de apărare cibernetică din lume începe în Estonia

HotNews.ro
Militari NATO în cadrul unui exercițiu de apărare cibernetică, Foto: NATO
Militari NATO în cadrul unui exercițiu de apărare cibernetică, Foto: NATO

Peste 3.000 de specialiști din 38 de țări participă, începând de miercuri, la Tallinn, la cel mai mare exercițiu de apărare cibernetică din lume, potrivit unui comunicat al Centrului de excelență pentru apărare cibernetică în cooperare al NATO (CCD CoE), cu sediul în capitala estoniană, anunță AFP.

În timpul exercițiului de patru zile, intitulat „Locked Shields”, participanții vor proteja sistemele informatice „împotriva atacurilor în timp real și se vor antrena în luarea de decizii tactice și strategice în situații critice”.

„Pe lângă apărarea sistemelor, echipele trebuie să raporteze incidentele, să execute decizii strategice și să rezolve probleme criminalistice, juridice și mediatice”, potrivit comunicatului.

„Locked Shields este un exercițiu de antrenament care pune față în față o echipă roșie de atacatori și echipe albastre de apărare, alcătuite din state membre ale NATO CoE și națiuni partenere”, se arată în comunicat.

„Anul trecut ne-a arătat cât de importantă este forța apărării cibernetice”, a declarat ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur, citat în comunicat, referindu-se la conflictul ucrainean.

„Ucraina are competențe digitale puternice, ceea ce înseamnă că statul său poate continua să furnizeze servicii digitale esențiale chiar și în vremuri de război”, a adăugat el, subliniind că „exerciții ca acestea (…) sunt esențiale pentru o rezistență continuă”.

Centrul de excelență în domeniul apărării cibernetice cooperatist înființat la Tallinn în 2010 este un centru de cercetare și formare acreditat de NATO pentru educație, consultanță și cercetare în domeniul apărării cibernetice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro