Cel mai mare producător de roboți umanoizi din lume s-a listat pe bursă în China și a uimit în prima zi de tranzacționare
Prețul acțiunilor companiei chineze Unitree, cel mai mare producător de roboți umanoizi din lume, a crescut miercuri de aproape șase ori la debutul tranzacționării pe Bursa de Valori din Shanghai, într-un moment de referință pentru sectorul roboticii din a doua cea mai mare economie din lume. Momentul este considerat unul de reper în condițiile în care robotica a devenit un important câmp de luptă în războiul tehnologic dintre China și SUA, transmite Reuters.
Unitree, care concurează cu compania americană Boston Dynamics, deținută de Hyundai Motor Group și cu Tesla, a atras atenția la nivel mondial prin roboții săi care aleargă, dansează și execută mișcări de arte marțiale.
Fiind cel mai mare producător de roboți umanoizi din lume raportat la vânzări, precum și unul dintre cei mai mari producători de roboți cu patru picioare, compania este un simbol al mândriei naționale pentru China și beneficiază de sprijinul unor companii influente.
Unitree e susținută atât de giganți tehnologici din sectorul privat al Chinei precum Alibaba, cât și de către întreprinderi de stat.
Un producător de roboți profitabil
În plus, spre deosebire de majoritatea companiilor concurente, Unitree este profitabilă, chiar dacă puțini dintre roboții săi sunt utilizați în aplicații comerciale.
Deși nu a fost primul producător chinez de roboți umanoizi care s-a listat pe bursă, listarea sa este așteptată să dea tonul pentru o serie de competitori autohtoni care se pregătesc să intre pe piață.
„În această etapă timpurie a competiției, cine reușește să se listeze și să obțină vizibilitate poate atrage resursele necesare și poate rezista pe termen lung”, a declarat pentru Reuters William Xin, președintele Spring Mountain Pu Jiang Investment Management.
„Este un jucător de prim rang, iar unicitatea sa justifică o primă de preț”, a declarat și Yan Kai, investitor în capital de risc și partener la Ivy Capital din Shanghai.
„Prețul său este determinat mai degrabă de considerente politice și economice decât de modelele de evaluare”, a adăugat acesta.
Listarea pe bursă a Unitree a depășit cu mult randamentele obținute de alte companii anul acesta
Acțiunile Unitree au încheiat sesiunea de dimineață la 883,87 yuani (aproximativ 131 de dolari) pe STAR Market, piața bursieră chineză axată pe companiile tehnologice. Prețul a fost cu mult peste cel de 150,8 yuani, stabilit în oferta publică inițială (IPO), evaluând compania la aproximativ 50 de miliarde de dolari. Acțiunile și-au redus ulterior o parte din câștiguri, după ce au deschis la maximul zilei, de 1.100 de yuani.
Chiar și așa, această creștere depășește cu mult avansul mediu de 279% înregistrat în prima zi de companiile chineze care s-au listat pe bursă până acum în acest an.
De asemenea, contrastul este puternic față de scăderea de 2% a indicilor bursieri de referință chinezi, în condițiile în care acțiunile tehnologice au cedat în fața unor vânzări masive.
Debutul bursier coincide cu deschiderea World Robot Conference de la Beijing, unde sute de companii, majoritatea chineze, vor lansa produse noi și vor prezenta progrese despre care guvernul speră că vor contribui la compensarea deficitului de forță de muncă provocat de criza demografică a Chinei.
Cel puțin șase companii chineze din domeniul roboticii umanoide se pregătesc să se listeze la bursă. Deep Robotics și Leju Robotics au depus cereri pentru listarea pe bursele din China continentală, în timp ce Mech-Mind Robotics, X Square Robot și AgiBot au ales să urmărească o listare la bursa din Hong Kong.
Roboții chinezi, excluși de pe piața americană
În timp ce investitorii din China s-au grăbit să cumpere acțiunile, alții au avertizat că multe dintre vânzările companiei de până acum au fost tranzacții punctuale și că puțini dintre roboții săi sunt utilizați în medii comerciale. Multe dintre produsele sale sunt vândute către instituții de cercetare și universități.
Mai mult, Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) din SUA a interzis luna trecută importurile viitoarelor modele de roboți umanoizi și roboți cu patru picioare fabricați în străinătate, inclusiv pe cele produse de Unitree, invocând preocupări legate de securitatea națională.
Această măsură închide Unitree accesul la o piață uriașă și reprezintă un exemplu relevant al modului în care China a reușit să își extindă rapid capacitățile în noi industrii de importanță strategică majoră, chiar dacă unele dintre produse au fost dezvoltate inițial în Statele Unite.
Un fost oficial american din domeniul tehnologiilor de apărare și trei cercetători de top implicați într-un proiect al armatei americane au declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că Unitree și-a bazat dezvoltarea celor mai de succes robo-câini ai săi pe inovații finanțate de Pentagon.
Cercetările armatei americane au fost publicate în mod deschis pentru a stimula progresul în domeniu, o practică obișnuită, iar Unitree nu a făcut nimic ilegal sau ascuns folosindu-se de acestea.
În iunie, Pentagonul a adăugat Unitree pe o listă a companiilor chineze pe care le consideră a avea legături cu forțele armate chineze, descriind-o drept „un contributor la baza industrială de apărare a Chinei”.
Această desemnare nu echivalează cu o sancțiune, însă limitează utilizarea viitoare de către armata SUA a tehnologiilor Unitree.