Sari direct la conținut

Cel puţin 30 de morţi şi zeci de răniţi într-un accident de tren în Pakistan

HotNews.ro
Cel puţin 30 de morţi şi zeci de răniţi într-un accident de tren în Pakistan

Cel puţin 30 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite într-un accident de tren produs luni în sudul Pakistanului, potrivit poliţiei locale, informează AFP și Agerpres.

Potrivit unui responsabil al Pakistan Railways, trenul care venea din Karachi a deraiat lângă Daharki, în nordul provinciei Sindh, înainte de a fi lovit de un alt tren ce venea din sens invers. „Mai multe persoane au murit şi numeroase alte persoane se află în continuare prinse în interior”, a precizat responsabilul de la Pakistan Railways, adăugând că echipe de salvare acţionează la faţa locului.

Umar Tufail, un responsabil al poliţiei din Daharki, a anunţat un prim bilanţ confirmat de cel puţin 30 de morţi în acest accident.

Trenul care a deraiat, Millat Express, făcea legătura între marele port Karachi şi Sargodha.

Imagini filmate live cu telefoane mobile arată un morman de fiare contorsionate şi mai multe vagoane verzi ale Pakistan Railways răsturnate.

Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, care a moştenit mii de kilometri de cale ferată şi trenuri din perioada colonială, când se afla sub imperiul britanic.

Însă reţeaua feroviară suferă de decenii de abandon, cauzat de corupţie, proastă gestionare şi lipsă de investiţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro