Cele 3 motive pentru care mulți angajatori preferă imigranți din Asia în locul românilor. Reacția unui reputat cercetător pe imigrație la un articol din newsletter-ul „Rațiunea, înapoi!”

Există, într-adevăr, o competiție între populația locală și muncitorii străini, în special în meserii slab calificate, unde cei din urmă sunt preferați de către mulți angajatori pentru trei mari categorii de motive, spune cercetătorul în probleme de imigrație Anatolie Cosciug. Aflat acum în Italia, pentru o cercetare despre muncitorii români de acolo, el observă „cât de absurd de asemănătoare” sunt cele două lumi – cea a muncitorilor din Asia veniți în România și cea a muncitorilor români din Italia: „Aceleași frici și stereotipuri (ne fură job-urile), același dezinteres, lipsă de informații și chiar vocabular (invazie?)”.

• În urma articolului „Noi i-am chemat aici pe muncitorii din Asia, nu au venit de capul lor”, din ediția de marți a newsletterului HotNews „Rațiunea, înapoi!”, realizat de jurnalistul Gabriel Bejan, cercetătorul în probleme de imigrație Anatolie Cosciug ne-a trimis o reacție pe care am ales să o publicăm integral pe site, deoarece oferă o perspectivă avizată și detaliată asupra acestui subiect.

• Anatolie Coșciug a coordonat primul studiu serios dedicat problemelor imigranților din România. Este cercetător în cadrul ICAM – UVT, doctor în sociologie și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației precum și cadru universitar la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca. 

Mi-a plăcut foarte mult felul în care ați tratat subiectul imigrației în newsletter-ul din această săptămână. Când citeam de dimineață, am avut o reacție de genul „într-un final cineva spune lucrurilor pe nume”. Dar cred că sunt necesare o serie de nuanțe și precizări în legătură cu principalele dezbateri pe care le-ați deschis acolo – poate puțin prea lung și detaliat, dar cine crede că există răspunsuri simple la fenomene complexe se amăgește. 

Stereotipul „imigranții fură locurile de muncă localnicilor”

De unde (sau dacă) am „importat” dezbaterea legată de „imigranții care fură locurile de muncă localnicilor”? Este o întrebare foarte importantă, dar vă propun mai degrabă să încercăm să înțelegem acest stereotip. 

În primul rând, aș discuta puțin despre ideea că imigranții ocupă locurile de muncă ale localnicilor. Este o dezbatere foarte mare în lumea academică pe acest subiect, care a început încă din anii ‘80. 

Pe scurt, există un consens larg printre economiști că la nivel macro, imigranții nu „fură” locurile de muncă ale „nativilor”, iar prezența lor pe piața muncii nu duce la o scădere a salariilor. Din contră, studii realizate în diverse țări, în perioade de timp, contexte sau domenii economice demonstrează că prezența muncitorilor migranți are un efect pozitiv asupra economiei și a pieței muncii. 

Câteva dintre dovezile pe care se bazează aceste studii țin de faptul că piața muncii este un organism viu, care se modifică tot timpul, iar numărul de locuri de muncă nu este fix. Știu că sună banal, dar aici este una dintre cheile prin care se poate explica cel mai bine logica din spate – piața muncii nu acționează după principiile unui „joc cu sumă nulă”. Cu alte cuvinte, nu este ca o pizza pe care o împărțim și din care dacă mănânc eu o felie în plus, tu mănânci automat una în minus. Piața muncii funcționează mai degrabă după o logică reciproc avantajoasă în care, de exemplu, un loc de muncă ocupat duce la crearea altor locuri de muncă.  

În plus, imigranții ocupă de obicei locuri de muncă „periculoase, murdare, degradante”, pe care populația locală nu vrea să le aibă. Gândiți-vă, de exemplu, la agricultură și la cât de importantă, dar grea este munca celor care ne pun la propriu mâncarea pe masă. 

Mai mult, foarte multe din muncile pe care le fac imigranții sunt esențiale pentru societate. Dacă vrem să înțelegem mai bine cât de „esențiali” sunt muncitorii străini pentru societățile contemporane, vă sugerez câteva studii de caz – imediat după Brexit, politicile de migrație s-au înăsprit brusc pentru muncitorii din Europa de Est iar britanicii au realizat că ei erau cei care transportau mâncarea din fabrici și ferme pe rafturile magazinelor, când au descoperit rafturi goale din supermarketuri sau lipsa combustibililor în benzinării (celor nostalgici după regimul lui Ceaușescu o să le sune foarte familiar). 

În același spectru de dovezi empirice, în special când vine vorba despre muncitorii din afara UE, există un proces prin care companiile fac publice anunțurile de recrutare la nivel local, național, la nivelul UE și doar dacă nu sunt candidați din aceste zone se poate merge mai departe să caute posibili candidați în țări terțe. 

Acest proces a fost gândit tocmai pentru a nu crea situații în care muncitorii străini să concureze direct cu localnicii și asta înseamnă, în esență, că oricine urmărește platformele AJOFM ar putea să candideze pentru acele locuri de muncă fără să existe o competiție directă. 

Nu îl ultimul rând, merită menționat că pentru locurile de muncă deținute de muncitori imigranți se creează de obicei alte noi locuri de muncă pentru că aceștia duc la o cerere suplimentară pentru produse și servicii. 

În ultimul an, migranții au contribuit cu 1% la PIB-ul național 

Per total, doar în ultimul an muncitorii migranți au contribuit direct cam cu 1% la PIB-ul național. În caz că vi se pare nesemnificativ, asta înseamnă la fel de mult ca și contribuția întregului județ Botoșani sau Bistrița-Năsăud sau mai mult decât județe precum Vaslui, Sălaj sau Covasna și alte câteva procente din PIB indirect prin rolurile esențiale pe care le au în economie. 

Fără această contribuție a muncitorilor străini, mai puține noi locuri de muncă ar fi apărut în comunitățile din care facem parte. 

Partea interesantă aici este că o parte a opiniei publice din România consideră că problema nu este că imigranții „fură locurile de muncă” „per se”, ci mai degrabă că aceștia sunt favorizați de către angajatori, în principal prin pachetele salariale oferite sau prin condițiile de muncă preferențiale, iar acest lucru este în general adevărat. 

Cele trei motive pentru care mulți angajatori preferă imigranți în locul localnicilor

Dar din nou sunt câteva aspecte de detaliat. Din cercetările noastre rezultă că există, într-adevăr, o competiție între populația locală și muncitorii străini, în special în meserii slab calificate, unde cei din urmă sunt preferați de către mulți angajatori pentru trei mari categorii de motive: 

a) sunt mai tineri, mai sănătoși, mai apți și dornici de muncă, mai mobili dacă este nevoie de relocare, mai ușor de concediat și mai puțin critici la adresa condițiilor de muncă, ceea ce le poate oferi un avantaj în fața forței de muncă locale; 

b) lucrează mai multe ore (acceptă mai ușor ore suplimentare de exemplu, muncă în timpul weekendului sau a zilelor libere – mai țineți minte celebra filmare din stația de metrou din timpul vacanței de Anul Nou când nu mai era nimeni în București exceptând muncitorii străini?), de unde poate veni și impresia că sunt plătiți mai bine;

c) sunt mai dependenți de relația cu angajatorii (asistăm de fapt la o formă de „legare de glie”, ca în Evul Mediu) pentru că nu își pot schimba cu ușurință angajatorii sau domeniul în care au venit să lucreze dar și pentru că de obicei au de returnat împrumuturi pe care le contractează ca să poată plăti sumele mari asociate obținerii de vize și transportul până în România (de obicei de ordinul 4-5 mii de euro) și asta înseamnă că țin cu dinții de locurile de muncă pe care le au. 

De ce migranții sunt ținte ușoare pentru partidele extremiste și populiste

O a doua temă majoră menționată este targetarea muncitorilor migranți care vin în România de către partidele de extremă dreaptă sau populiste. Aici vreau să cred că ar fi de interes să înțelegem de ce se întâmplă asta. 

Trebuie spus clar că un motiv important pentru care migranții sunt un grup predilect pentru astfel de atacuri este că ei nu se prea pot apăra. Din tot spectrul de drepturi, cele politice și civice sunt cele mai restricționate – de exemplu, nu au dreptul să voteze pentru alegerile din România, să se asocieze în partide politice, etc. Cu alte cuvinte, sunt contributori la societatea și economia locală, dar nu au parte de reprezentare politică sau civică (deși vedem în ultima vreme că apar organizații care să-i reprezinte – vezi exemplul Cluj International Citizen Council). 

Apoi, este complicat să te aperi de abuzuri într-o țară unde durata medie a proceselor este de câteva luni spre un an, iar majoritatea contractelor de muncă sunt pentru 1-2 ani. Adică dacă ai o problemă și vrei să cauți dreptate (să zicem un salariu lipsă), până îți rezolvi problema pe cale juridică îți expiră permisul de ședere și trebuie să te întorci în țara de origine.  

Suntem mai puțin empatici când vine vorba despre migranți

Nu în ultimul rând, există tot mai multe studii (recomand cercetările Stefaniei Stanceva de la Harvard University) care arată că atunci când sunt aduse în discuție publică teme legate de migrație, ni se schimbă efectiv felul în care ne raportăm la lume – tindem să fim mai puțin empatici, mai puțin dispuși la cooperare, să avem mai puțină încredere interpersonală și să preferăm lideri mai autoritari. 

Cu alte cuvinte, un climat în care imigranții sunt găsiți vinovați pentru diverse probleme sociale vine ca o mănușă partidelor populiste sau de extremă dreapta. Dar aici avem fiecare dintre noi o parte de vină. 

În câteva dintre studiile noastre vedem că românii tind să supraestimeze numărul de cetățeni străini din România de aproximativ 10 ori (de la aproximativ 1% din populație în statisticile oficiale la mai mult de 10% în percepția publică), să nu știe nimic despre țările de unde vin (în continuare se crede că Siria este principala țară de origine sau să pronunțe „Siri” Lanka în loc de Sri Lanka), să aibă impresia despre imigranți că abuzează de ajutoare sociale sau să nu aibă alt fel de interacțiuni cu ei decât cele superficiale din spațiul public (în trafic sau la supermarket de exemplu). 

Tot din acest spectru, fac un experiment de fiecare dată când predau pe teme legate de acest subiect și întreb cursanții care consideră ei că este domeniul în care lucrează cei mai mulți imigranți în România (procentual vorbind). Cum vă puteți imagina, sunt menționate domenii precum livrările, comerțul, Horeca, construcții, etc. și nu mică le este mirarea să afle că de fapt este fotbalul – 1 din 2 jucători din Liga 1 de fotbal este, de fapt, cetățeanul altui stat.  

De ce nu investește statul în cursuri să-i învețe pe imigranți limba română

Cea de-a treia temă pe care vreau să o abordez este legată de „incapacitatea statului de a-i apăra pe imigranți împotriva abuzurilor” (iar adesea nici pe proprii cetățeni, aș adauga eu). Am documentat și noi acest lucru în câteva dintre studiile noastre și, astfel, am putut surprinde o serie de caracteristici a acestui proces. 

În primul rând, incapacitatea statului vine și dintr-o impresie cvasi generalizată cum că acești muncitori vin în România doar pentru scurte perioade de timp și mai degrabă folosesc experiența de aici ca pe o trambulină spre alte state mai dezvoltate economic.

De aici vine o bună parte din rezistența pe care o întâlnim din partea instituțiilor statului, dar și din sectorul non-guvernamental să „investească” în programe de integrare sau de învățare a limbii române. Doar că acest lucru este o iluzie, este ceea ce numim o profeție auto-îndeplinită – dacă o societate nu susține programe de integrare, e mai probabil ca un imigrant să nu se simtă bine primit și astfel să fie mai dispus să re-migreze spre alte locuri. 

ITM-urile sunt subdimensionate pentru numărul mare de imigranți din România

În al doilea rând, vorbim despre o „externalizare” a foarte multor dintre costurile asociate selectării, recrutării, aducerii și integrării muncitorilor străini către companii private. 

Astfel, statul are un rol minimal în ceea ce privește procesele mai sus menționate iar asta lasă loc pentru abuz și exploatare.

În al treilea rând, personalul din instituțiile implicate în sistemul actual de management al migrației (așa numiții „street-level bureaucrats”) este mult subdimensionat față de nevoile curente și puțin pregătit pentru a gestiona fenomenul. ITM-urile sunt exemple de manual aici – deși a crescut semnificativ numărul de muncitori străini (și nu numai), numărul inspectorilor a scăzut vertiginos și la fel gradul de încărcare a acestora.    

În loc de concluzii 

Scriu această reacție din Italia, unde realizez o cercetare de teren cu privire la muncitorii români de aici. Discut cu colegi cercetători de aici și nu mă pot abține să nu observ cât de absurd de asemănătoare sunt cele două lumi – cea a muncitorilor din Asia veniți în România și cea a muncitorilor români din Italia. Aceleași frici și stereotipuri (ne fură job-urile), același dezinteres, lipsă de informații și chiar vocabular (invazie?).

Jurnalistul Gabriel Bejan trimite în fiecare marți dimineață newsletterul „Rațiunea, înapoi!”, o sinteză clară și echilibrată a celor mai importante evenimente din actualitatea politică, economică și internațională. Dacă vă interesează contextul din spatele știrilor, vă puteți abona aici: