Sari direct la conținut

Centrifuga dementa si tacerea Occidentului

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

Guvernul Ponta si papusarii sai au aruncat Romania intr-o cursa dementa impotriva institutiilor statului de drept. Sintem toti prinsi intr-o miscare centrifuga ce ne indeparteaza de centrul functional al statului. In fiecare zi, o institutie ce ar putea impiedica socotelile USL e e castrata sau atacata frontal. Totul, in numele preluarii puterii absolute. Intre timp, Vestul tace profund. Si incurajator pentru atacatori.

Ultima stire din sirul monstruozitatilor a venit vineri dimineata. Ministrul Educatiei a „reorganizat” Consiliul care ar fi trebuit sa ia, chiar azi, decizia in cazul Ponta – plagiat. E evidenta intentia de albire a lui Ponta, care tocmai declarase intr-un interviu pentru El Pais ca va demisiona daca e dovedit plagiator. Cine sa-l mai dovedeasca? Ambele institutii cu atributii, Consiliul de Etica si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare au fost schimbate peste noapte de servitorul credincios de la Ministerul Educatiei.

In ultimele doua zile am inregistrat alte doua lovituri la adresa unor institutii fundamentale ale statului de drept.

Mai intii, Guvernul a decis mutarea Monitorului Oficial in subordinea sa. Decizia parea sa aiba ca scop sa intirzie publicarea deciziei CCR privind reprezentarea Romaniei la Consiliul European. S-a dovedit insa ca miscarea era decisiva pentru Dan Voiculescu si tentativa sa de a scapa de la o posibila sentinta in procesul sau de coruptie (vezi aici mai multe detalii). Acelasi Monitor Oficial a devenit indispensabil in „rezolvarea pozitiva” a cazului Ponta (vezi aici mai multe detalii).

Apoi, nemultumiti de cele trei decizii defavorabile ale Curtii Constitutionale, USL-istii au atacat frontal Curtea. E primul pas – au declarat surse politice pentru colegii mei de la HotNews.ro – pe drumul suspendarii presedintelui Basescu (vezi mai multe detalii in articolul lui Dan Tapalaga).

Acesta e doar bilantul ultimelor zile.

Reactia la toate aceste incalcari flagrante ale regulilor de guvernare democratica? In plan intern avem urmatoarele elemente:

– reactii mai degraba palide din partea Opozitiei (Monica Macovei a fost lasata aproape singura sa comunice din partea PDL. Marii barbati ai partidului tac ca melcii)

– reactii de respingere a asaltului din partea unor institutii consolidate (vezi aici mai multe exemple)

– o reactie majora de respingere a abuzurilor din partea unor grupuri punctuale afectate (cercetatori, oameni de cultura)

Dar in plan extern? Ei bine, aici ecuatiile sint mai complicate. In primul rind, am intrat intr-o logica politica europeana. Pe scurt, Victor Ponta si guvernul sau sint sprijiniti aproape fara rezerve de grupul socialistilor europeni, care au nevoie ca de aer de orice intariri in lupta cu popularii europeni (grupul din care face parte PDL). Liderii socialisti europeni au intarit in mod repetat sprijinul fata de Ponta, si e putin probabil sa-l lase din brate. Asa se explica reactia dura a liderului PPE din Parlamentul European fata de Ponta si replica taioasa a PSE in apararea acestuia. Asadar, miza celor doua grupuri nu e Ponta, ci lupta socialisti-populari.

In al doilea rind, cind ne referim la Comisia Europeana (executivul UE) trebuie sa avem in vedere prudenta birocratica a institutiei. Comisia nu a reactionat oficial la abuzurile evidente ale Guvernului Ponta, desi sint tot mai multe voci care vorbesc de similitudinile cu abuzurile impotriva statului de drept savirsite in Ungaria de Guvernul Viktor Orban. Si acolo a existat o anumita inertie a Comisiei Europene, dar odata pornit tavalugul, guvernul Orban a resimtit din plin loviturile.

Ei bine, timpul nu mai are rabdare in Romania. Probabil ca exista mesaje trimise pe canale diplomatice de Comisia Europeana (care mai are si instrumentul raportului din vara pe MCV). Probabil ca exista si mesaje trimise pe canale subtile de diplomatii occidentali de la Bucuresti. Dar in absenta semnalelor publice, vizibile, Guvernul Ponta si papusarii sai se simt incurajati sa-si continue asaltul asupra institutiilor unui stat inca fragil.

P.S.: Foarte important anuntul de ieri ca proiectul Nabucco va transporta gazul azer spre Europa, via Romania. E o lovitura majora data dependentei de importurile din Rusia, drept pentru care va invit sa urmariti cu atentie replicile din partea vectorilor publici pro-rusi. Una dintre ele a aparut deja ieri – o scrisoare a 69 de ONG-uri, printre care si Asociatia pentru Protectia Liliecilor din Romania, care cer deputatilor interzicerea exploatarii gazelor de sist – o manifestare plenara a conceptului de „idioti utili„.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro