CFR Călători va lansa în iunie o aplicație mobilă și are un plan de a închiria automotoare pentru a rezolva deficitul de material rulant
CFR Călători va lansa pe 24 iunie prima sa aplicație mobilă, pentru telefoanele cu Android, aplicație prin care userii vor putea cumpăra bilete. După ce încercările Autorității pentru Reformă Feroviară de a cumpăra trenuri noi au eșuat, CFR Călători spune că vrea să închirieze câteva automotoare diesel și electrice, dar nu mai vechi de 20 de ani. Primele demersuri au fost făcute, dar mai sunt de parcurs mai mulți pași.
CFR Călători a lansat vineri programul Trenurile Soarelui și noul director general, Ovidiu Vizante, a făcut primele declarații publice. El a anunțat, printre altele, că din 24 iunie va fi lansată pe magazinul Google Play aplicația mobilă a CFR Călători, iar pentru iPhone un termen de lansare nu este stabilit (dar vor trece probabil câteva luni).
CFR Călători folosește zilnic un parc de aproximativ 1.015 vagoane, dar tot nu este suficient, mai ales că nu există perspectiva achiziționării de trenuri noi, după ce licitațiile inițiate de ARF s-au blocat în ultimii doi ani.
În 2018 părea posibil ca primele trenuri noi să ajungă la final de 2020 în țară, dar în prezent cel mai probabil termen este 2023.
În aceste condiții, CFR Călători vede o soluție în ideea de închiriere a unor automotoare, pe termen scurt.
”CFR Călători își va face o strategie de închiriere de mateial rulant, pe termen scurt, până când ARF-ul va reuși ceva. Există pe site-ul de achiziții publice un anunț de consultare a pieței în care cerem personajelor interesate să ne ajute în creionarea unui caiet de sarcini. Sper că la sfârșitul acestei luni să se încheie consultarea și pe 5 iulie am vrea să publicăm pe SEAP rezultatul acestei consultări”, spune Ovidiu Vizante, director general CFR Călători.
Va fi vorba de automotoare diesel și electrice, o condiție va fi ca ele să nu fie mai vechi de 15-20 de ani și este vorba de a le folosi pe minim un an de zile, cu posibilitate de prelungire și va fi vorba de maxim 20 bucăți, dar probabil că vor fi mult mai puține.