Chiar avem cu ce să ne lăudăm în criza coronavirusului? Care a fost rostul lecției deschise a lui Klaus Iohannis

​După o lună și jumătate președinte peste o Românie aflată la izolare, Klaus Iohannis și-a dat jos masca pentru o conferință de presă maraton în care să le arăte românilor cum se vede țara de la Cotroceni, acolo unde se iau deciziile. Ca un profesor așezat la catedră, Iohannis a venit cu grafice care să susțină teoria lucrului bine făcut de Guvernul PNL, într-un moment pe care, cu siguranță, niciun politician nu dorește să-l trăiască la guvernare.

Dincolo de explicațiile tehnice, când și, mai ales, cum vom ieși din starea de urgență, intervenția publică a președintelui Klaus Iohannis a avut și rostul de sufla vânt în pânze PNL. Nu știm dacă vom avea sau nu în acest an alegeri, locale sau parlamentare, însă, cu mască sau fără mască, în politică se joacă pe puncte electorale, iar cele ale liberalilor se pierd încet, dar sigur, în această perioadă extrem de complicată.

Klaus Iohannis a identificat, din nou, dușmanul public nr. 1, PSD, pentru a mai detensiona atmosfera din jurul PNL. Pe scurt, liberalii au făcut ce au putut cu ce au găsit în cămară când s-au instalat la Palatul Victoria. Aici, datele nu pot fi contrazise, visteria era cam goală, iar prin rezerve bătea vântul. Președintele a plusat, insistând pe ideea majorității fără legitimitate care într-un spectacol sinistru, spune el, joacă electoral. Între timp, în aceste condiții vitrege, Guvernul și-a făcut treaba exemplar, cu rezultate pe măsură.

Putem accepta teoria prezidențială, dar asta nu înseamnă nici că am trecut hopul, nici că stăm mai bine decât alții, și, mai ales, că vom scăpa ușor din această criză. Or, argumentele prezidențiale nu ne dau, în acest moment, prea multe motive de optimism. Dimpotrivă.

Doar câteva exemple:

Președintele a susținut că România a avut rezultate mai bune în lupta cu coronavirusul, prezentând un grafic din care rezulta că avem mai puțini bolnavi de COVID-19 la milionul de locuitori. Teoria este însă eronată, în condițiile în care datele nu au în vedere și nivelul de testare în rândul populației. România are, potrivit datelor Worldometers, doar 604 cazuri la milionul de locuitori, în condițiile în care raportat la această bază are doar 7.813 teste. Spania, menționată pe graficele președintelui, are 4.965 de cazuri la 28.779 de teste, Italia 3.333 la 30.547, Germania 1.899 la 24.738 de teste la milionul de locuitori, și lista poate continua. Am sta la fel de bine, dacă testarea ar fi de patru, cinci ori mai mare? Poate da, poate nu. Experții români au avertizat, până acum, că răspândirea bolii este mult mai mare în rândul populației decât o arată testele. Președintele, scos din zona de confort de o întrebare pe această temă, a spus doar că-și dorește ca testarea să crească, nu se poate însă pentru „tot poporul” și pentru moment nu vrea să amestece datele statistice.

Președintele califică, de asemenea, drept „povești, care mai circulă în spațiul public, că noi am reacționat târziu, că se putea și altfel”. Spune că primele măsuri au fost luate la începutul lunii februarie, când guvernul a dat o ordonanță de urgență a putea face achiziții pe materiale. Adevărat până la un punct, căci la acel moment în serios era luat mai degrabă planul anticipatelor decât cel al luptei cu coronavirusul. Pe 26 februarie, când în România se înregistra oficial primul caz de coronavirus, președintele îl desemna premier pe Florin Cîțu, care el însuși a admis că a acceptat mandatul în logica anticipatelor. A doua zi, șeful statului spunea că infecția cu coronavirus se aseamănă cu o simplă răceală, iar cu câteva zile înainte de a declara starea de urgență, „demitiza” COVID-19 și califica drept apocaliptice știrile despre „virusul ucigaș”.

O altă chestiune asupra căreia președintele a evitat să se pronunțe este aceea a împărțirii costului epidemiei între sectoarele public și privat. Întrebat în conferința de presă care ar trebui să fie solidaritatea suportată și de către cei din sistemul public, Klaus Iohannis s-a agățat de forma întrebării, preferând să vorbească despre gesturile de solidaritate pe care le-a văzut în această perioadă. Încă un subiect sensibil electoral, cel al majorării pensiilor în contextul reevaluării cheltuielor bugetare, a fost și el expediat rapid, dar punctat esențial „mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei”.

Un mesaj clar a lipsit și în cazul măsurilor pe care guvernații le au în vedere pentru economia reală. Doar promisiunea că ele vor exista. Când? „Trebuie să avem răbdare, în unele zone să se așeze praful, să tragem linie, să vedem ce s-a întâmplat și cum putem să venim cu măsuri care, în fond, ajută economia românească”, a fost orizontul prezidențial.

Aceste sunt doar câteva dintre semnele de întrebare după conferința președintelui. Datele pe care le avem la dispoziție în acest moment ridică multe altele. Ce se va întâmpla după 15 mai când restricțiile se vor ridica, fie și gradual, vom mai ține sub control un nou val de îmbolnăviri ? Ce se va întâmpla cu părinții ai căror copii ar putea să nu se întoarcă la școală nici în septembrie? Ce se va întâmpla cu economia? Pentru moment s-au luat unele măsuri, însă, dacă se va adânci criza economică, ce urmează? Va mai avea de unde să scoată Guvernul atâția bani pentru a susține șomajul tehnic sau o parte din costul cu salariile pentru companiile afectate de epidemie? Altfel spus, care este planul?

Este clar că pericolul – medical sau economic- e departe de a fi trecut. Oricât de optimist ai vrea să vezi lucrurile, așa cum arată ele acum și indiferent de ce s-a făcut, este prea devreme să ne lăudăm că am traversat mai bine decât alții această criză.