China a transmis UE că nu vrea ca Rusia să piardă războiul din Ucraina, scrie un ziar deținut de o companie chineză. Care sunt motivele Beijingului

Mesajul a fost transmis la o întâlnire a șefilor diplomației din China și UE, pe 2 iulie, potrivit cotidianului South China Morning Post, într-un moment în care Rusia își intensifică atacurile asupra Ucrainei, iar SUA își reduc ajutorul pentru Kiev.
Ministrul chinez de externe Wang Yi i-a spus miercuri miercuri șefei diplomației UE că Beijingul nu dorește ca Rusia să piardă în Ucraina, deoarece se teme că Statele Unite își vor îndrepta întreaga atenție asupra Chinei, au declarat mai multe persoane familiarizate cu discuția pentru cotidianul South China Morning Post (SCMP).
Comentariul adresat lui Kaja Kallas, ar confirma ceea ce mulți oficiali de la Bruxelles consideră a fi poziția Beijingului, în vreme ce contrazice declarațiile publice ale Chinei, care și-a asumat un rol neutru, spune ziarul.
Unii oficiali ai UE au fost surprinși de franchețea remarcilor lui Wang, mai scrie SCMP.
La discuții, Wang a respins însă acuzația că China ar sprijini material efortul de război al Rusiei, financiar sau militar, insistând că, dacă ar fi făcut acest lucru, conflictul s-ar fi încheiat demult, scrie SCMP.
South China Morning Post, care face dezvăluirea, este un ziar de limbă engleză din Hong-Kong, cu o istorie de peste 100 de ani.
În 2016, cotidianul a fost cumpărat de grupul chinez Ali Baba, fondat de omul de afaceri Jack Ma, iar mai multe publicații occidentale, inclusiv New York Times, au observat că SCMP a preluat misiunea de a promova o imagine pozitivă a Chinei în lume.
China și războiul din Ucraina
Conflictul din Ucraina rămâne una dintre sursele de tensiune între China și blocul european, care a criticat de mult timp Beijingul pentru furnizarea de produse cu dublă utilizare către Rusia.
Potrivit Reuters, în discuția de miercuri, Kallas a „subliniat amenințarea gravă pentru securitatea europeană reprezentată de sprijinul acordat de companiile chineze războiului ilegal al Rusiei”.
China susține că nu oferă sprijin militar Rusiei pentru războiul din Ucraina. Dar oficialii europeni spun că companiile chineze furnizează multe dintre componentele vitale pentru dronele rusești și alte arme folosite în Ucraina.
Kallas a făcut prin urmare apel la China „să înceteze imediat orice sprijin material care susține complexul industrial militar al Rusiei” și să sprijine „o încetare a focului deplină și necondiționată” și o „pace justă și durabilă în Ucraina”.
Președintele Volodimir Zelenski a acuzat în repetate rânduri Beijingul că furnizează arme Moscovei. Pe 29 mai, el a declarat că China a încetat să mai vândă drone Ucrainei și țărilor occidentale, în timp ce continuă să le furnizeze Rusiei.
Relația Rusia-China
Beijingul a negat în mod repetat acuzațiile venite din partea Ucrainei și Occidentului și s-a poziționat ca un pacificator care consideră atât Moscova, cât și Kievul drept parteneri.
Cu toate acestea, China nu a criticat niciodată invazia declanșată de Rusia și a menținut relații diplomatice și economice strânse cu Moscova.
Pe măsură ce relațiile ruso-chineze continuă să crească, președintele rus Vladimir Putin a convenit să se întâlnească cu președintele chinez Xi Jingping în septembrie, în China, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.
Poziția SUA
În iunie, Bloomberg a scris că Trump a renunțat să mai pună presiune asupra Chinei cu privire la sprijinul acesteia pentru efortul de război al Rusiei, acordând în schimb prioritate altor aspecte ale relației bilaterale.
Publicația a mai scris că administrația a coborât problema războiului Rusiei împotriva Ucrainei pe lista sa de priorități de politică externă și se concentrează pe problemele bilaterale cu Beijingul, deși a menționat că Trump ar putea schimba cursul.
Comentariile lui Wang, încă neconfirmate de alte surse, vin pe fondul scăderii sprijinului american pentru Kiev.
Pe 1 iulie, Pentagonul a suspendat livrările de sisteme de armament esențiale către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană Patriot și muniții ghidate cu precizie.