Sari direct la conținut

China amenință din nou Taiwanul. „Suntem mai capabili ca niciodată să încheiem reunificarea”

HotNews.ro
China amenință din nou Taiwanul. „Suntem mai capabili ca niciodată să încheiem reunificarea”
Navă chineză în strâmtoarea Taiwan Foto: Chinese People's Liberation Army / AFP / Profimedia

China este încrezătoare că va avea loc „o reunificare completă” cu Taiwanul, pe care ea îl consideră parte din teritoriul său, a declarat un înalt responsabil al Partidului Comunist Chinez în timpul unei conferinţe la Hong Kong, informează AFP, citat de Agerpres.

Peste 1.200 de responsabili politici şi personalităţi pro-chineze de pe continent, din Hong Kong, Taiwan şi teritoriile de peste mări au participat la această reuniune anuală intitulată „Promovarea reunificării paşnice a Chinei”, care s-a derulat la Hong Kong pentru prima dată în ultimii 14 ani, potrivit organizatorilor săi.

„Astăzi, (…) suntem mai încrezători şi mai capabili ca niciodată să încheiem reunificarea”, a declarat Shi Taifeng, şeful Departamentului pentru Frontul Unit al Muncii (UFWD).

UFWD, care a organizat această reuniune, este însărcinat să dialogheze cu minorităţile etnice, grupurile religioase şi chinezii din teritoriile de peste mări asupra problemelor legate de Hong Kong, Macao, Tibet, Xinjiang şi Taiwan.

China revendică Taiwanul, care dispune de propriul său guvern, de propria sa armată şi de propria sa monedă, ca fiind una dintre provinciile sale şi a avertizat că nu va renunţa niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce această insulă cub controlul său.

În discursul său, Shi a avertizat că situaţia actuală din strâmtoarea Taiwan este „gravă şi complexă”, acuzând pentru aceasta responsabili ai guvernului noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te şi ai Partidului Democrat Progresist, care „incită fără motiv la confruntare între cele două maluri”.

„Însă timpul şi evenimentele continuă să joace în favoarea celor care pledează pentru reunificarea naţională”, a estimat el.

China menţine o prezenţă militară aproape zilnică în jurul Taiwanului, cu desfăşurare de drone, de avioane de vânătoare şi nave de război.

INTERVIURILE HotNews.ro