Sari direct la conținut

China, furioasă după ce Trump a promulgat măsurile de sprijin pentru Taiwan și Tibet

HotNews.ro
Taiwan, Foto: en.wkipedia.org
Taiwan, Foto: en.wkipedia.org

China și-a exprimat mânia după ce Donald Trump a promulgat luni măsurile ce măresc sprijinul Statelor Unite pentru Taiwan și Tibet, măsuri incluse în pachetul de 2.300 de miliarde de dolari de sprijinire a economiei și populației din SUA, transmite Reuters.

China a văzut, alarmată, cum Statele Unite au mărit ajutorul pentru Taiwan, țară revendicată de China, și au criticat tot mai dur modul cum Tibetul este guvernat de la Beijing, ceea ce a tensionat o relație bilaterală aflată deja sub o mare presiune pe tema comerțului, drepturilor omului și altor chestiuni.

Actul de Asigurare a Taiwanului 2020 și Actul de Sprijin și Politici Tibetane 2020 conțin, amândouă termeni față de care China protestează, inclusiv sprijinirea Taiwanului în agențiile ONU și în privința comerțului cu arme.

În privința Tibetului, condus de China cu o mână de fier din 1950, actul spune că trebuie instituite sancțiuni contra oficialilor chinezi care intervin în selectarea succesorului liderului spiritual în exil Dalai Lama.

Purtătorul de cuvânt al ministerului externe de la Beijing, Zhao Lijian, a declarat luni că țara sa se ”opune cu fermitate” ambelor acte.

Statele Unite nu trebuie să pună în aplicare părțile din măsurile ce ”iau la țintă China” pentru a se evita afectarea relațiilor sino-americane, a spus acesta, adăugând că este vorba de imixtiune în afacerile interne ale Chinei.

În Taiwan, însă, țară considerată teritoriul său de către China (despre care spune că îl poate prelua și cu forța dacă este nevoie), guvernul a salutat decizia SUA.

”Statele Unite sunt un aliat internațional important al Taiwanului, și un partener de nădejde în ce privește libertatea și democrația”, a transmis președinția țării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro