Sari direct la conținut

China ia in considerare interzicerea autovehiculelor care functioneaza pe baza de carburanti

HotNews.ro
Masini electrice in China, Foto: Captura YouTube
Masini electrice in China, Foto: Captura YouTube

China are cea mai mare piata de automobile din lume, insa intentioneaza sa interzica productia si vanzarea de autoturisme si autoutilitare care functioneaza cu benzina sau motorina. Viceprim-ministrul industriei, Xin Guobin, a declarat ca a inceput o „cercetare relevanta”, dar ca nu a decis pentru moment cand va intra in vigoare interdictia, informeazaBBC.

Potrivit agentiei oficiale de stiri a Chinei, Xin Guobin a declarat ca „aceste masuri vor aduce cu siguranta schimbari profunde pentru dezvoltarea industriei noastre de automobile”, scrie BBC.

China a produs anul trecut 28 de milioane de masini, aproape o treime din totalul global, iar in luna iulie a acestui an, compania chineza Volvo a declarat ca toate modelele de masini noi vor avea motor electric incepand cu anul 2019. Proprietarul chinez al Volvo, Geely, isi propune sa vanda un milion de masini electrice pana in 2025.

Atat Marea Britanie, cat si Franta au anuntat deja planurile de interzicere a vehiculelor noi care functioneaza pe baza de motorina sau benzina pana in 2040, ca parte a eforturilor de reducere a poluarii si a emisiilor de carbon, iar alte companii de automobile precum Renault-Nissan, Ford si General Motors lucreaza la dezvoltarea masinilor electrice in China.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro