Sari direct la conținut

Cinci români, expulzați din Germania pentru că n-au putut demonstra că au o ocupație legală

HotNews.ro
Cinci români, expulzați din Germania pentru că n-au putut demonstra că au o ocupație legală

În premieră, cinci persoane din România și-au pierdut dreptul la liberă circulație în Germania, deși este vorba de cetățeni europeni. Familia care locuise în Gelsenkirchen, oraș din bazinul Ruhr, a fost expulzată de pe teritoriul Germaniei și trimisă înapoi în țară. Marți, purtătorul de cuvânt al primăriei orașului a precizat: „Familia se află deja în România. Expulzarea a avut loc luni și s-a derulat liniștit, fără probleme”.

În principiu, cetățenii Uniunii au dreptul de a circula liber în Uniunea Europeană, de a intra și de a rămâne în orice alt stat membru al UE. Cu toate acestea, acest drept la liberă circulație ar putea fi pierdut, în cazul în care nu sunt îndeplinite anumite condiții.

“De exemplu, trebuie să demonstreze un loc de muncă, o activitate independentă sau că dispun de resurse suficiente și de asigurare de sănătate”, a explicat administrația locală din Gelsenkirchen, citată deWestdeutsche Allgemeine Zeitung online.

Acesta nu a fost cazul celor cinci români în cauză. Aceștia n-au putut demonstra că au o ocupație legală „ pe parcursul unei lungi perioade de timp, până la dată expulzarii“. Au existat și indicii întemeiate de practicare a unor activități ilegale. În plus, unul dintre membrii familiei primise „condamnări definitive pentru încălcarea legii dreptului la marcă și fraudă comercială“.

Prin urmare, autoritățile din orașul german au constatat că dreptul la liberă circulație a fost pierdut. În urmă acestei decizii, persoanele erau obligate a se conforma și a părăsi teritoriul Germaniei. În cazul de față, acest lucru nu s-a întâmplat de bunăvoie, așa că românii au fost expulzați.

Problema expulzarii unor cetățeni europeni din statele UE este destul de spinoasă, ajunge adesea la tribunal. În luna aprile a acestui an, de exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că cetățenii UE condamnați pentru infracțiuni nu pot fi expulzați automat din țara unde locuiau în ultimii cinci ani.

La trecerea acestui interval de timp, aceștia au drept de rezidență pe termen lung și nu pot fi expulzați, decât dacă „există motive întemeiate de periclitare a siguranței și ordinii publice”. Și mai multă protecție există la trecerea a zece ani de rezidență a cetățenilor Uniunii pe teritoriul altui stat membru, decât cel de origine.

Această decizie a CEDO a fost luată în cazul unui grec, care locuiește, de la vârsta de trei ani, în Germania. În anul 2013, el a participat la tălhărirea unei săli de jocuri de noroc. Bărbatul, care avea atunci 24 de ani, a fost condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare.

Tribunalul din Karlsruhe a decis și expulzarea lui, cu motivația că, prin arestul preventiv, continuitatea de zece ani a rezidenței s-ar fi suspendat. CEDO nu a fost de acord cu această suspendare, iar pentru expulzare a stabilit că trebuie să existe “motive stringente, care privesc siguranța publică”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro