Cine a câștigat Power Couple România 2026
Finala Power Couple 2026 a avut loc miercuri seară, iar trofeul sezonului trei al competiției a fost câștigat de Oase și Maria Pitică.
Ionuț Dongo și logodnica sa au demonstrat o forță incredibilă în cadrul show-ului de la Antena 1 prezentat de Dani Oțil, impresionând publicul cu rezistența fizică și psihică de care au dat dovadă.
Pe lângă trofeul sezonului 3, cei doi au intrat în posesia unui premiu de 50.289 de euro. Această sumă reprezintă totalul banilor acumulați de cei doi pe parcursul tuturor probelor din competiție.
„Marea finală a culminat cu proba numită „Suflet pereche”, o provocare care a testat limitele anduranței și chimia perfectă a echipei. Sub o presiune uriașă, Oase și Maria au reușit să finalizeze traseul înaintea rivalilor: Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, Simona și Marius Urzică.
Imediat după ce a câștigat Power Couple 2026, Oase a declarat „Nu ne vine să credem că am ajuns aici, mai ales după ce am fost eliminați și am revenit. Această victorie este dovada că încrederea unul în celălalt este cea mai mare forță a noastră.”
„A fost cel mai greu examen al relației noastre, dar plecăm de aici mai uniți ca niciodată. Trofeul acesta este despre suflet și despre faptul că am luptat împreună până la capăt”, a spus și Maria Pitică.
