Cine a fost Nicolae Moraru? “Iestetician”, impostor, dulǎu ideologic

Cand a iesit din ilegalitate, PCdR, o formatiune sectara si marginala, avea o nevoie disperata de intelectuali de incredere, ori, mai precis spus, de personaje care sa pozeze in intelectuali. Mai intai Iosif Chisinevschi (care a purtat scurt timp presudonimul Stanciulescu), apoi Leonte Rautu, s-au dedicat recrutarii si promovarii cadrelor „frontului ideologic”. Intre cei desemnati sa vorbeasca in numele partidului, la loc de frunte s-a situat ilegalistul basarabean Nicolae Moraru (nascut in urma cu o suta de ani, in 1912, cu numele Iulea Safran, la Tighina, in ceea ce era atunci Imperiul Rus). A fost unul dintre cei mai nefasti politruci dintr-o epoca nefasta.

A inventat nume pentru parintii sai (Clara si Simion), s-a prezentat drept un produs al scolii romanesti. In fapt, era un impostor, un semidoct cu ifose a carui cultura, precara si superficiala, se limita la un marxism primitiv si la canoanele esteticii realismului socialist. Student neterminat, asemeni lui Rautu, lui Stefan Voicu, lui Niculae Bellu ori Ofeliei Manole, a fost unul dintre militantii fanatici ai clandestinitatii comuniste. A intrat în mişcarea comunistă ilegală, activand între 1930 şi 1934. N-a ajuns sa vorbeasca vreodata bine romaneste, accentul sau rusesc era prilej continuu de zeflemea. Vorbea apasat despre iestetica marxista, despre necesitatea iepurarilor, despre ietica comunista si despre iepoca revolutiilor proletare.

Inscris în 1930 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a fost arestat în 1934 şi trimis în închisoare pentru activitate politică clandestină. A fost inchis 10 ani (la Iaşi, Doftana, Bucureşti, Târgu Ocna, Târgu Jiu), jucand rolul de „instructor cultural”: a organizat seminarii pe teme literare pentru camarazii de detenţie, a trimis articole la reviste de stanga, a facut traduceri (romanul “Aşa s-a călit oţelul” de N.A. Ostrovski, una dintre cartile fundamentale ale propagandei eroic-populare a stalinismului). In anii 50, Ion Vitner a scris lucrarea canonica a criticii realist socialiste din Romania, “Pasiunea lui Pavel Korceaghin” (despre personajul principal din cartea autobiografica a lui Ostrovski).

S-a cunoscut in inchisori cu cei care aveau sa conduca PCR după 23 august 1944, membrii nucleului dominat de Gheorghiu-Dej. A fost urgent propulsat in functii de mare influenta in domeniul presei, al propagandei, „îndrumării” şi controlului creaţiei literar-artistice: redactor, alaturi de Girgore Preoteasa si Nculae Bellu, la „România liberă” (1944-1945), director al Radiodifuziunii Române (1945-1946), adjunct al şefului secţiei de propagandă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, adica al lui Rautu, (1946-1948), director general al postului de radio „România liberă” (1946-1948), secretar al Comitetului Artelor din Secţia centrală de educaţie politică a CC al PCR (1947), preşedinte al Uniunii Ziariştilor (1947), secretar general la Ministerul Artelor (1949-1950), redactor-şef al revistei „Viaţa românească” (1950-1953), redactor-şef al “Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate” (funcţie în care a rămas din 1950 până la pensionare, în 1980). In timpurile in care democrati autentici precum Petre Pandrea, N. Margineanu, N. Carandino, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu zaceau in inchisori, cand Lucian Blaga. Mircea Florian, P. P. Negulescu fusesera eliminati din invatamant, cand G. Calinescu, Tudor Vianu, D. D. Rosca si Liviu Rusu erau supravegheati pentru fiecare cuvant pe care-l rosteau, Nicolae Moraru, acest sfertodoct cu tupeu, a prosperat, alaturi de alte figuri ale iesteticii de partid, intre care un Marcel Breazu si un Nestor Ignat.

Cu desavarsire lipsit de cultura filosofica, incapabil sa inteleaga o fraza din Hegel, Schopenhauer, Croce, Worringer, Spengler, Nicolai Hartmann, Cassirer, Blaga ori chiar Georg Lukacs, stia pe dinafara citate din Lenin si Stalin, jura pe democrat-revolutionarii rusi Belinski, Dobroliubiv, Pisarev, si-l adora pe Cernisevski. Literatura romana ii era straina, ceea ce nu l-a impiedicat sa dea lectii despre cum trebuie interpretata poezia lui Eminescu.

Nikolai Moraru nu a fost (doar) un exponent al sociologismului vulgar, ci al primitivismului vulgar. A fost numit profesor universitar şi şef al Catedrei de estetică la institutele de arte din Bucureşti (1948-1968). Isi spunea parerea cu imens aplomb pe cele mai diverse teme artistice. Un exemplu de prelegere, intrata in legenda: „ Mondarian s-a catarat in ghelikopter, a vazut casele milionarilor de pe Coasta de Azur si le-a zugravit patratica dupa patratica”. Asa intelegea Moraru arta moderna.

Sotia sa din epoca, mama celor trei copii ai sai, ilegalista Asea Moraru, a fost si ea profesoara de filosofie marxista la IATC. A parasit-o spre a se casatori cu profesoara de rusa a copiilor sai, Tamara Mihailovna Rosenweig (dupa numele primului sot). Nu cred ca a fost pus pe tusa din ratiuni politice, ci mai degraba pentru ca se abatuse de la “morala proletara”. Tocmai el, exemplarul luptator comunist, sa se desparta de tovarasa sa de viata si de lupta? A ramas insa pana la sfarsit un fanatic, un true believer. Cand fiul sau a cerut emigrarea spre Israel, in anii 70, Moraru s-a adresat „forurilor competente” spre a-si exprima dezacordul. Se spune ca tineau in casa o gazeta de perete, cu un fel de grafic al succeselor scolare. Locuia in acelasi bloc cu protocronistul xenofob Ion Lancranjan. Din cate stiu, se vizitau.

Alaturi de Sorin Toma, Sergiu Farcasan, Mihai Novicov, Traian Selmaru, Ion Vitner, Alexandru Jar, a fost unul dintre cei mai inversunati procurori ideologici, un vanator de devieri de la linia ortodoxa in arta si literatura. Era cu atat mai periculos cu cat incultura sa il facea extrem de agresiv, era dominat de enorme complexe, se temea si de umbra sa, incerca pe toate caile sa elimine orice risc de eroare. Probabil ca Rautu, care era mai inteligent, mai viclean si mai cultivat, l-a folosit pe post de dulau ideologic. Moraru putea fi asmutit in orice directie. In particular, Rautu se distra pe seama gafelor lui Moraru, le povestea la petreceri drept anecdote amuzate. La fel si cinicul Paul Georgescu, un timp mana sa dreapta.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro