Cine „a parazitat cămările statului?”. Bolojan dă un exemplu
Ilie Bolojan a numit proiectul construirii mini-reactoarelor de la Doicești drept unul dintre motivele pentru care a apelat la retorica despre „parazitarea cămărilor statului” în discursul public din ultima perioadă.
Prezent într-o emisiune la HotNews, premierul a fost rugat de moderatorul Laurențiu Ungureanu: „Ați vorbit despre cămările statului și cei care le parazitează. Haideți să-i numim pentru că atunci când sunt toți vinovați nu e niciunul. Dați-ne două exemple”.
„Sunt câteva zone ale statului român care dacă sunt administrate bine asta se vede puternic în viața cetățenilor. Dacă sunt administrate prost, asta înseamnă că nu se văd lucrurile. Una este zona de energie. Când blochezi accesul în rețelele de energie, atunci ești în situația în care practic le permiți unora să speculeze, să facă bani, în loc să reduci prețurile la energie pentru toți cetățenii. Asta este o formulă care înseamnă cât dezbați, cât colectezi, ce economisești, dacă nu faci ordine în ATR-uri nu ai făcut nimic”, a declarat Ilie Bolojan.
El a continuat apoi cu exemplul proiectului mini-reactoarelor. „Unul din proiectele de care s-a vorbit în acești ani a fost SMR de la Doicești. Știți cât a consumat Nuclearelectrica? 240 de milioane de dolari. Vom rămâne cu un teren și niște hârtii. Merita asta? În loc să facem investiții cu cap și să negociem clar contractele pentru a investi în nuclear cu adevărat în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori”.
Ce este proiectul de la Doicești
HotNews a scris că proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doicești a ajuns, la trei ani de la lansare, în următorul punct: peste 200 de milioane de dolari cheltuiți, absența unei decizii finale de investiție și o tranzacție imobiliară finalizată în favoarea partenerului privat al companiei de stat Nuclearelectrica.
Proiectul presupune construirea a șase reactoare nucleare de câte 77 MW la Doicești (Dâmbovița), pe un teren achiziționat în 2021 de compania privată Nova Power and Gas. L-a cumpărat cu cinci milioane de euro și l-a vândut companiei de proiect, din care face parte și statul, prin Nuclearelectrica.
Compania de stat a transmis, la solicitarea HotNews, că, până în prezent, “costul total al proiectului este de aproximativ 210 mil USD”.