Cine da LIKE pe pagina "Prietenilor lui Putin" din regiune?

Din Belgrad pînă la Sofia și Budapesta, poate în viitor și la București, liderul rus dispune de o extinsă rețea de admiratori, fani înfocați și aliați; iar UE și NATO au o mare problemă în sud-estul continentului

Întreaga economia a Rusiei trece prin momente dificile în urma sancțiunilor occidentale. Rubla s-a prăbușit literalmente în ultimele luni. E drept, o bună parte dintre ruși declară, cu fervoare patriotică, că sunt dispuși să renunțe la produsele occidentale, mai ales cele alimentare, pe care Kemlinul le-a interzis în semn de represalii. Însă în cazul sectorului bancar situația e sensibil mai complicată. Șase bănci mari sunt afectate de sancțiunile occidentale (împreună dețin mai mult de jumătate din rezervele financiare din sistem) nemaiavînd decît un acces limitat la piețele de capital internaționale. Efectul combinat al acestui aspect și al blocării accesului la creditele bancare sindicalizate externe pentru marile corporații rusești nu sunt lucuri la fel de ușor de ignorat. De pildă Gazprom a fost nevoită să solicite un împrumut de stat în valoare de $55 miliarde. În plus, la un preț de sub $90 pe baril (cel actual variază între $83 și $87) bugetul de stat al Federației Ruse, alimentat în proporție de peste 50 de procente de sectorul energetic, este afectat semnificativ. Exact într-o perioadă în care Vladimir Putin împarte cu generozitate cadouri financiare în exterior (o listă lungă pe care se află Argentina și Cuba, Belarus, Ungaria și Serbia) iar în interior are planuri ambițioase de înarmare (sute de noi avioane, zeci de nave militare), vrea un nou cosmodrom pentru a renunța la cel de la Baikonur, din Kazahstan, și trebuie să acopere în Crimeea o gaură financiară de peste $20 miliarde. Or, bugetul Moscovei a fost proiectat luînd în calcul un preț pe baril de $101 pentru 2014 și de $105 pentru anul 2015.

Rușii încearcă să contracareze presiunile occidentale orientîndu-se masiv către China. Unele acorduri și tranzacții au o valoare comercială reală. Precum contractul în valoare de $400 miliarde, pe 30 de ani, prin care rușii vor livra chinezilor gaze naturale. Problema e că pînă atunci ei trebuie să investească pînă în 2019 peste $40 miliarde în gazoductul prin care să le livreze într-o perioadă în care Gazprom are probleme financiare iar pentru a convinge Beijingul să semneze acordul Putin a acceptat să cedeze o cotă de participare în Rosfnet, principala companie petrolieră rusă, și să transfere Chinei tehnologie militară avansată. De aceea sunt destui analiști care cred că pentru a contracara un închipuit pericol occidental, care pare să existe doar din perspectiva propagandei interne, liderul de la Kremlin a oferit concesii majore unui adversar geopolitic mult mai periculos pe termen lung. Alte proiecte anunțate bombastic, precum linia ferată de mare viteză între Moscova și Beijing (7000 de kilometri) care la circa $30 milioane pe kilometru ar ajunge să coste peste $200 miliarde, par să aibă însă mai degrabă o valoare simbolică, propagandistică, așa că e greu de crezut că vor fi chiar realizate în final în absența unor rațiuni economice autentice care să justifice astfel de investiții faraonice.

În ciuda acestor probleme majore Vladimir Putin nu lasă deloc impresia că ar fi gata să cedeze în fața presiunilor occidentale care îi cer să deescaladeze conflictul din Ucraina. Din contra, Kremlinul se comportă la fel de agresiv și de provocator. Un ofițer estonian a fost arestat (Estonia spune că a fost chiar răpit de-a dreptul!) la granița dintre cele două țări iar un submarin rusesc pare să fi violat apele teritoriale suedeze. Iar Vladimir Putin a sosit, ostentativ, cu cîteva ore întîrziere la o întîlnire privată cu Angela Merkel programată la Milano în siajul reuniunii Europa – Asia. De altfel cancelarul german a și anulat inițial întîlnirea dar aceasta a fost ulterior reprogramată.

Nu e un accident. De regulă Putin întîrzie la întîlniri de cel mai înalt nivel. A venit cu 50 de minute mai tîrziu chiar săptămîna trecută la o întîlnire cu Papa Francisc programată la Vatican. Iar în trecut a făcut-o pe regina Elisabeta a Marii Britanii să-l aștepte un sfert de oră, pe John Kerry peste 3 ore la o întîlnire legată de situația din Siria și pe președintele Coreei de Sud, doamna Park Geun-hye, 30 de minute în cursul unei vizite de stat din noiembrie 2013. Comentînd ironic ultimul incident un website rusesc, citat de BBC, le transmitea coreenilor că nu ar trebui să fie supărați: “a veni la o întîlnire cu doar 30 de minute întîrziere este din partea lui Vladimir Putin o mare dovadă de respect”. De altfel. din cîte se știe, liderul de la Kremlin nu-și cere niciodată scuze. Un analist rus, Dmitri Abramov, crede că este vorba de o strategie deliberată venită din dorința de scoate în evidență “poziția sa privilegiată, de țar în politica mondială, la fel ca în perioada Imperiului Rus”.

După ce s-au încheiat discuțiile cu Angele Merkel președintele rus a ținut neapărat să-i facă o vizită nocturnă vechiului său prieten Silvio Berlusconi, controversatul fost premier italian, cu care s-a întreținut mîncînd trufe în casa acestuia din Milano pînă la 4 dimineața. Comentatorii par să fie bulversați încercînd să deslușească sensurile ascunse ale acestui tip de comportament, adesea imprevizibil. Nina Hrușceva, strănepoata fostului lider sovietic Nikita Hrușciov, profesor de relații internaționale la New York, crede că Putin, pe care îl descrie drept un “exhibiționist”, chiar asta vrea: să-i facă pe toți cei din jur să se întrebe ce urmărește în realitate. Pe de o parte transmite Occidentului că sancțiunile nu vor funcționa deși economia Rusiei gîfîie din greu, pe de alta face trimiteri, cu iz de amenințare explicită, la uriașul arsenal nuclear pe care îl posedă Federația Rusă.

În tot acest timp liderul rus explotează cu abilitate slăbiciunile din flancul NATO din sud-estul continentului. Grecia, cu masive simpatii de stîngă și tradiționale antipatii anti-americane, mai nou cu mari resentimente și față de Germania, a fost dintotdeauna un punct vulnerabil pentru NATO. Sub Erdogan Turcia își urmărește cu prioritate propriile ambiții regionale ignorîndu-le pe cele ale alianței în ansamblu. În Bulgaria aproape un sfert din populație preferă Uniunea EuroasiaticăUniuniiEuropene în timp ce serviciile secrete și grupările mafiote rusești au penetrat masiv cercurile politice și de afaceri de la Sofia după cum avertizează un raport BND, serviciul secret german. Și la Budapesta Rusia are un sprijin consistent. Nu neapărat pentru că ungurii ar avea același tip de afinități afective pe filieră slavă ca bulgarii sau sîrbii, ci pentru că pentru Viktor Orban relația cu Moscova, ca și aceea cu China, este o modalitate de a para presiunile venite din Occident față de derapajele sale autoritariste tot mai frecvente.

În economia noilor tensiuni Est-Vest Serbia ocupă un loc privilegiat în strategia Kremlinului. Simpatia cu totul specială cu care este privită Rusia la Belgrad, din considerente istorice și datorită sprijinului acordat în chestiunea independenței regiunii Kosovo, oferă Moscovei pîrghii de manevră eficiente într-o regiune cu multe tensiuni remanente. Pîrghii prin care dorește să submineze interesele occidentale întreținînd un climat de instabilitate în Balcani după cum subliniază și o recentă analiză Stratfor. O și face deja, cu largul concurs al actualei puteri de la Belgrad. Atît președintele Tomislav Nikolici cît și primul minstru, Alexander Vukici, sunt campioni declarați ai unei relații privilegiate cu Rusia (Nikolici spunea la un moment că Serbia este singura țară pe care o iubește mai mult decît Rusia). Iată de ce o paradă militară, cea mai mare de la dispariția fostei Iugoslavii, menită să marcheze 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub naziști a fost devansată cu patru zile pentru a coincide cu vizita lui Vladimir Putin aflat în drum spre Milano.

Deși au existat și voci critice care s-au plîns de faptul că Belgradul a fost dat literalmente peste cap de pregătirile pentru paradă și că s-a cheltuit mult prea mult pentru asta mulțimile de la Belgrad, l-au salutat cu un “entuziasm euforic”, după cum notează The Telegraph, pe liderul de la Kremlin în ciuda ploii torențiale care a însoțit evenimentul. Indiferent de vîrstă, sîrbii îl admiră în marea lor majoritate pe Putin pentru viguroasa sa retorică pan-slavistă și chiar pentru tonul anti-occidental. Cotidianul britanic citează declarația unui pensionar prezent la paradă: “Acest eveniment trebuie să fie liantul unei și mai trainice legături între Serbia și Rusia împotriva fasciștilor din Uniunea Europeană și Statele Unite”. Foarte asemănător cu ceea ce auzi pe stradă și în Rusia.

Deși guvernul de la Belgrad declară că este hotărît să meargă în continuare pe calea integrării europene Serbia a refuzat să se ralieze sancțiunilor decise la Bruxelles împotriva Rusiei. La fel, în ciuda opoziței ferme a Uniunii Europene, sîrbii rămîn partizani declarați ai proiectului South Stream. Așa că devine tot mai greu de văzut cum pot fi acomodate în viitor astfel de interese complet divergente, mai ales dacă relațiile între UE și Moscova rămîn încordate.

Și mai îngrijorătoare pentru liderii europeni sunt însă derapajele anti-democratice ale tandemului Vukici – Nikolici. Mai ales că au în față exemplul Ungariei, membru UE cu drepturi depline, în care Viktor Orban acționează la fel. Bruxelles-ul pare să dispună de puține mecanisme, din cele uzuale, prin care să-l penalizeze, dar după atmosfera de la audierea candidatului Ungariei în Comisia Europeană și linia dură adoptată la Washington care a dispus măsura fără precedent de a interzice unor zece oficiali maghiari de vîrf intrarea în Statele Unite nu pot fi excluse o serie măsuri punitive excepționale. Pe plan intern Serbia începe să se semene tot mai mult cu Rusia. În condițiile unei opoziții aproape simbolice Vukici și Nikolici au impus un regim autocratic dur, agresiv în limbaj și comportament, exploatînd puternicul curent naționalist din țară. “Libertatea de expresie și criticile publice sunt pe moarte în mass media din Serbia” declară Asociația Jurnaliștilor Independenți, citată de The Economist. Același săptămînal mai notează că “oricine îi pune întrebări critice d-lui Vukic riscă să fie masacrat de tabloidele loiale acestuia”. Observație care ne face imediat să ne gîndim la lucrurile similare care se petrec, mai ales pe televiziunile de știri, ceva mai la sus de Dunăre!

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro