Cine deține superioritatea aeriană pe cerul Ucrainei și care este efectul aprovizionării cu arme din vest? Ce spune un fost pilot român de MiG-21
Într-un război continuu și tactic al informațiilor miza este uriașă, iar pozițiile reale ale celor două armate sunt greu de identificat. Nicu Fălcoi, deputat USR și fost pilot avioane supersonice MiG-23, MiG-21 LanceR, în prezent membru în comisia parlamentară pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe, explică pentru HotNews.ro care sunt mizele războiului aerian dintre Ucraina și Rusia, cine deține acum superioritatea în aer și care va fi efectul armamentului promis de către țările vestice.
Ați pilotat avioane supersonice MiG-23, MiG-21 LanceR, puteți să-mi spuneți cum vedeți bătălia din aer dintre Ucraina și Rusia?
- Informațiile pe care le avem nu sunt foarte multe, dar din ce am văzut până acum din ofensiva rusească și atacurile acestora au fost destul de intense. Rușii au folosit atât elicoptere de atac cât și avioane. Am văzut cu toții că operațiunile s-au desfășurat la foarte joasă înălțime tocmai pentru a scăpa de apărarea antiaeriana ucraineană dar a fost și un răspuns destul de intens al aviației și al apărării antiaeriane ucrainene.
- Cert este că în ultima perioadă s-au concentrat foarte mult atacurile asupra aerodromurilor și apărării antiaeriene și au încercat să le scoată din uz întocmai pentru a putea să acționeze mai liniștit.
- Cu siguranță, marea majoritate a bazelor aeriene ucrainene au fost atacate și au fost anihilate. Pistele au fost bombardate, nu mai pot fi folosite, dar nu cred că toate sunt în această situație mai ales că există o parte din țară unde nu au avut loc acțiuni militare. Rusia are ca obiectiv orașele mari de interes strategic.
Cu toate acestea, există în continuare avioane ucrainene care doboară aeronave rusești și pare că dețin controlul.
- Acum se desfășoară un război hibrid și dincolo de imaginile pe care le vedem se poartă acest război informațional. Ucraina comunică foarte mult și o face pentru a atrage simpatia lumii și a europenilor și pentru a-și impulsiona și propria populație pentru a rezista atacurilor rusești. De asta mare majoritate a informațiilor care ne vin în acest moment și legate de numărul de avioane doborâte vin mai degrabă din partea ucraineană. Ei au anunțat că au doborât 30 și ceva de avioane și nu știu cu exactitate dacă această informație este reală și nu cred că există cineva în afară de ei și ruși care să știe numărul exact.
- Partea rusă în schimb a adoptat altă tactică în ceea ce privește comunicarea, nu transmit date concrete. Au spus că au atins aproximativ 1000 de ținte militare, dar nu au spus am doborât atâtea avioane, tancuri, etc. Asta face parte tot din strategia unui război hibrid care se desfășoară în acest moment.
„În orice război, popoarele au nevoie de eroi”
În campania anti-aeriană a ucrainenilor se vorbește despre „Fantoma din Kiev”, un nenumit pilot ucrainean de MiG-29 care ar fi reușit să doboare cel puțin șase aeronave ale rușilor.
- În orice război, popoarele au nevoie de eroi. Cu siguranță există o parte de adevăr, probabil este un pilot foarte talentat care a reușit să doboare câteva avioane că au fost 5-6, că sunt 10 nu poți ști adevărul. Din câte am citit, pilotul acesta ar pilota un MIG-29, un avion foarte bun la vremea lui, dar un avion destul de vechi, iar rușii au avioane mult mai bune decât acest MIG – 29. E drept că într-o luptă aeriană este posibil orice, iar îndemânarea aeriană contează foarte mult într-o luptă aeriană foarte apropiată.
În altă ordine de idei, reușește Rusia să domine spațiul aerian al Ucrainei în momentul de față ?
- E foarte greu de spus, dar în mare parte cred că da, chiar dacă apărarea antiaeriană și aviația ucraineană fac tot ce pot să stingă cât mai multe atacuri. Mi-e teamă că Rusia prin numărul mare pe care îl are la dispoziție a început să controleze spațiul aerian. Rusia a reușit să neutralizeze o parte din apărarea antiaeriană a Ucrainei, nu în integralitate. A fost o serie de lovituri țintite încă de la începutul acțiunilor militare, a fost una dintre țintele primordiale ale lor întocmai în ideea de a anihila apărarea antiaeriană tocmai ca apoi să vină cu avioane și elicoptere pentru a desfășura acțiuni militare.
- Ei își doresc clar să obțină Kievul. Din punct de vedere al atacului aerian, așa cum au anunțat că au reușit să-și atingă cele 1000 de ține, în principiu și-au atins scopul prin atacul aerodromurilor.
- În acest moment spațiul aerian ucrainean nu este deloc sigur pentru că orice avion poate fi identificat și atacat de către ruși de aceea vedeți elicoptere și avioane care zboară atât de jos la sol.
Cum vedeți raportul de forțe dintre cel două țări din punct de vedere al războiului aerian?
- Aviația ucraineană există și cred că mai au și apărare antiaeriană, dar acest război din Ucraina este mai degrabă un război de gherilă decât unul clasic. Nici nu cred că s-au bazat foarte mult pe apărarea antiaeriană clasică cu rachete sol-aer pe instalații. Au fost și astea, dar cred că de la început ucrainenii și-au planificat apărarea pe o luptă de gherilă și acolo sunt foarte importante ajutoarele promise de către statele vestice pentru că dacă vorbim de rachete antitanc la purtător și rachete sol-aer tot la purtător, acestea vor face prăpăd în rândul trupelor rusești.
- Flota aeriană rusească este de 10 ori mai mare decât cea ucraineană. Nu știm cât din acele avioane sunt funcționale, cât de vechi sunt. Am văzut în coloanele cu tehnică militară trimisă în Ucraina unele dintre ele sunt foarte vechi. Nu am văzut tancuri de ultimă generație, marea majoritate sunt T72, nu am văzut avioane de ultimă generație, ci unele foarte vechi. Am văzut niște Sukhoi Su-27, MIG-uri 29. Am văzut și Sukhoi-SU 35, dar nu au adus în luptă până acum.
- La ucraineni știm ce au, ei au rămas pe Sukhoi Su-27 MIG-uri 29 pe care le aveau și atunci când s-a rupt Uniunea Sovietică. Diferență este că Rusia au acele Sukhoi 35 și e vorba și de număr foarte mare de avioane pe care îl are. Acum este evident că Rusia nu-și folosește toată flota pe care o au pentru că e răspândită pe toată întinderea Rusiei, dar e clar că e o superioritate numerică atât în privința avioanelor cât și în ceea ce privește tehnica de sol.
Cum credeți că va arăta următoarea etapă a războiului pe cale aeriană?
- Dacă ajung ajutoarele promise de către țările vestice care constau în rachete antitanc și antiaeriene la purtător, lucrurile s-ar putea complica din nou pentru aviația rusească pentru că sunt foarte ușor de folosit aceste rachete și sunt foarte eficiente.
- Este nevoie doar de un singur om care să manevreze aceste rachete. Nu trebuie să fie într-o bază militară, pot fi plantate într-o pădure. Nu este nevoie de radar care să detecteze avioanele, pur și simplu l-a văzut că a acționat într-o anumită zonă, se așază într-o poziție propice ca să-l încadreze și a lansat acea rachetă.
- Dacă acest rachete reușesc să ajungă la ucraineni, pierderile rusești nu vor fi de neglijat în ceea ce privește atât tancurile cât și avioanele și elicopterele. Atacurile antiaeriene sunt și pe vehicule care pot fi plasate oriunde. Nu trebuie să fie într-o bază militară, pot fi plantate într-o pădure. Tocmai de aceea se iau aceste măsuri de a se zbura cât mai aproape de sol pentru a nu fi detectat de radar.
Citește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO