Sari direct la conținut

Cine este Bogos, afaceristul din Vaslui acuzat acum de DNA că punea presiuni pentru schimbarea unui director care descoperise nereguli grave la fermele lui. Ironizat de un om din dosar că „degeaba s-a dus la Bolojan. I-a zis: «Nu mă bag»”

HotNews.ro
Cine este Bogos, afaceristul din Vaslui acuzat acum de DNA că punea presiuni pentru schimbarea unui director care descoperise nereguli grave la fermele lui. Ironizat de un om din dosar că „degeaba s-a dus la Bolojan. I-a zis: «Nu mă bag»”
Omul de afaceri Fănel Bogos, proprietarul companiei Vanbet Foto: Vanbet

Considerat unul dintre principalii jucători de pe piața avicolă din România, Fănel Bogos a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de DNA că „a apelat la rețele de influență” pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui. În 2022, omul de afaceri a fost condamnat după ce a mituit-o pe șefa Direcției Sanitar-Veterinare Bacău pentru a elimina un concurent de pe piață.

  • DNA nu a făcut, încă, publice captele de acuzare și nici numele persoanelor inculpate în dosarul Bogos. Audierile erau, miercuri seară, în desfășurare la DNA Iași. 
  • Mediafax a scris ieri, citând stenograme din dosar, că Bogos a apelat la „rețele de influență” pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui ajungând și la premierul Ilie Bolojan. Guvernul a confirmat că premierul s-a întâlnit cu Bogos, care a însoțit un lider PNL la întrevedere, dar discuția „nu a avut niciun fel de urmări”.
  • Versiunea guvernului e confirmată de o stenogramă din dosar, în care un apropiat râde de Bogos că a discutat cu Bolojan, care a zis că „nu se bagă”.

De la un fost CAP cumpărat în 2001, medicul veterinar Fănel Bogos din Vaslui a reușit să dezvolte o afacere impresionantă, ajungând în prezent la peste 20 de ferme de păsări în Vaslui, Iași și Galați, stație de incubație și o fabrică de preparate din carne. 

Cifrele de afaceri confirmă evoluția: cifră de afaceri de la 20 de milioane de lei în 2010, la 430 de milioane în 2024, potrivit portalului Termene.ro.

Botezul cu 99 de nași și nunta fără miri

Pe plan local, Bogos este cunoscut ca un personaj aparte: a organizat un botez cu 99 de nași pentru unul dintre copii. Apoi, supărat că nu a fost primit la nunta altui fiu al său, a organizat o a doua nuntă, fără miri, doar cu invitați.

În afacerile cu păsări a fost acuzat de autoritățile de control că nu respectă normele sanitare sau de mediu. Produsele sale au fost retrase în repetate rânduri din supermarketuri în urma unor alerte alimentare care semnalau prezența unor bacterii periculoase în carne sau ouă.

DNA în acuză pe Bogos că a apelat la conducerea PNL Vaslui și a unor foști rezerviști din serviciile secrete pentru a-l îndepărta de la conducerea DSVSA Vaslui pe directorul Mihai Ponea.

Întâlnirea lui Bogos cu premierul Bolojan

Bogos este acuzat de DNA că a apelat la rețele de influență care „au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală”, încercând să obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui cu persoane „care să promoveze în mod ilegal interesele financiare”. 

Potrivit procurorilor, Fănel Bogos a fost ajutat în demersul său de foști generali și ofițeri din serviciile secrete.

Generalul SIE în rezervă Nicolae Iana (trecut în rezervă în 2003), fostul procuror militar DNA Vasile Doană și doi rezerviști din SRI sunt vizați și ei de procurorii DNA în dosarul lui Fănel Bogos, a scris G4Media, citând surse judiciare.

Momentul în care Fănel Bogos este adus la audieri. Afaceristul a fost reținut de procurorii DNA

Potrivit Mediafax, și numele premierului Bolojan apare în stenograme, Bogos ajungând la o întâlnire cu premierul. Mediafax scrie, citând afirmațiile din stenograme, că afaceristul a plătit 1,5 milioane de euro celui care i-a intermediat o audiență la premierul Ilie Bolojan.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat, într-o reacție pentru HotNews, că premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit în 23 septembrie cu afaceristul Fănel Bogos și cu președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu. 

Discuția dintre cei trei „a durat aproximativ 15 minute” și „nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogos, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”, a spus Dogioiu.

Bolojan: Să dai bani ca să cumperi întâlniri cu oficiali e interzis de lege

Cât despre banii pe care Bogos i-ar fi plătit, Guvernul a spus, din partea prim-ministrului Ilie Bolojan: „Totodată, premierul Bolojan atrage atenția că încercarea de a obține sau intermedia audiențe la orice demnitar prin asemenea metode atrage răspunderea celor care o fac, conform prevederilor legale și trebuie sancționată ca atare”.

În interceptările și declarațiile redate de procurori, Bogos afirmă că urma să aibă, prin intermediul lui Mihai Barbu, lider PNL Vaslui și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, pentru a-i prezenta situația.

„Degeaba s-a dus la Bolojan”

Un anume Aniță Mihail susține într-o discuție interceptată de procurori și relatată de Mediafax că: ”Degeaba s-a dus la BOLOJAN, am stat deoparte și am râs. S-a dus! Degeaba i-a dat lui LAURA IUSEIN 500.000 de euro, l-a făcut în … plata de (neinteligibil)  O știi. Eu am  vorbit să vorbim, am venit să.. ! / pentru că a mers la BOLOJAN și a mers direct… degeaba, a mai dat un milion jumate’  de euro ca să-l pună față-n față cu BOLOJAN și răspunsul lui BOLOJAN după 4 ore a fost … pe bune, prea multe bube în cap,  nu mă bag!”

Nu este prima dată când Bogos este acuzat că intervine la persoane influente pentru a-și atinge interesele. În 2022, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a mituit directorul DSVSA Bacău pentru a elimina un concurent de pe piață.

Peste 100 de controale și zeci de amenzi

La Vaslui, DSVSA, instituția condusă de fostul vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Mihai Ponea, raportase în ultimii ani nereguli grave la fermele Vanbet, motiv pentru care au fost emise 7 ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității. Decizii pe care Bogos le ignora, spun oficialii DSVSA.

În perioada 2023-2025, inspectorii sanitari din Vaslui au efectuat 144 de controale la unitățile deținute de Vanbet, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 64 de amenzi în valoare de 876.800 lei.

Focarele cu Salmonella

Primele neconformități grave au fost descoperite în decembrie 2023 când a fost confirmat un focar de salmonella în ferma din localitatea Strâmtura Mitoc. Inspectorii au stabilit că infectarea cu bacteria Salmonella Tiphymurium a fost cauzată nerespectării condițiilor de biosecuritate. 

DSVSA a fost respins dosarul de decont pentru 104.593 de păsări, în valoarea de 3.127.569,075 lei, pe motiv că societatea nu respectase normele.

În septembrie 2024, DSVSA Vaslui a declarat un alt focar de salmonella tot într-o fermă de găini aparținând Vanbet, din localitatea Muntenii de Jos.

„În timpul anchetei s-a constatat că nu se poate stabili trasabilitatea păsărilor care au fost depistate cu salmonella enteritidis, popularea făcându-se cu păsări  la care nu se cunoaște proveniența, ferma sursă”, au precizat atunci reprezentanții DSVSA Vaslui, într-un comunicat. 

Invocând că în urma focarului au fost ucise peste 200.000 de păsări și au fost neutralizate aproape 6 milioane de ouă, societatea Vanbet a solicitat despăgubiri, însă dosarul a fost respins de DSVSA, inspectorii stabilind că operatorul economic nu respectase nici de această dată normele de biosecuritate. 

Stație de incubare extinsă clandestin

În luna martie anul curent, inspectorii sanitari au descoperit nereguli la o altă fermă de pui deținută de Fănel Bogos în localitatea Pogonești. Atunci s-a constatat că există neconcordanțe între efectivele de păsări propuse sacrificării și efectivele consemnate în documente. 

În luna aprilie, cu ocazia verificării remedierii unor deficiențe constatate anterior la o stație de incubație, inspectorii sanitar-veterinari au descoperit că amplasamentul a fost mărit de patru ori, decât era prevăzut în documente. Existau 24 de incubatoare indusriale faţă de 8 câte erau prevăzute în actele din dosarul de autorizare din 2010; 11 eclozionatoare faţă de 5 în documente; 4 zone destinate primirii şi depozitării ouălor faţă de una; 2 săli de incubaţie faţă de una menţionată în memoriul tehnic.

DSVSA Vaslui a emis ordonanță de interzicere a activității. 

„Cu toate că a fost interzisă activitatea de către autoritatea comptentă, agentul economic a introdus ouă și a comercializat pui de o zi în continuare, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 65.500 lei și s-a dispus neutralizarea unui număr de 1.200.000 de ouă”, au precizat reprezentanții DSVSA Vaslui.

Peste 400.000 de pui vânduți la negru, acuză DSVSA Vaslui 

În luna mai 2025, un alt focar de salmonella a fost descoperit la ferma Vanbet de la Mitoc. În timpul controlului, în vecinătatea fermei inspectorii au găsit depozitate deșeuri de origine animală, gunoi și cadavre, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 40.000 lei. 

Tot în luna mai, DSVSA Vaslui a suspendat activitatea unei alte ferme deținute de Fănel Bogos în localitatea Laza, tot ca urmare a nerespectării condițiilor de biosecuritate, motiv pentru care s-a emis ordonanță de suspendare a activității. 

Cu toate că avea activitatea suspendată, ferma a fost populată și depopulată fără să se respecte legislația sanitară veterinară, DSVSA Vaslui neputând stabili trasabilitatea a unui număr de 403.000 capete de pui carne. Acest număr de păsări a fost comercializat către populație fără documente sanitare veterinare, au explicat reprezentanții DSVSA Vaslui.

Acuzat că a falsificat o autorizație, iertat de procurori

În 2021, Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, acuzând că reprezentanții Vanbet au falsificat autorizația privind alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate de la abatorul de păsări din localitatea Strâmtura. Documentul falsificat a fost înaintat Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui în vederea obținerii autorizației integrate de mediu.

Procurorii au deschis dosar penal pentru fals în înscrisuri și uz de fals, însă după patru ani au decis să claseze dosarul pe motiv că raportat la gravitatea faptei, cheltuielile statului ar fi prea mari pentru o astfel de anchetă. Soluția de clasare a fost confirmată de Judecătoria Bârlad pe 23 octombrie, instanța apreciind că nu există interes public în urmărirea faptei.

Incendii și furturi suspecte

Dincolo de acuzațiile de corupție, afacerile lui Fănel Bogos au fost marcate de mai multe incidente.

Trei mari furturi au fost săvârșite la societățile deținute de Bogos. La ultima lovitură, în 2018, hoții au furat un seif cu 1,1 milioane de lei. Poliția nu a soluționat cazul nici până în prezent, au precizat oficialii IPJ Vaslui pentru HotNews.

Fermele lui Bogos au fost afectate de trei incendii de proporții în 2019, prejudiciul fiind estimat la peste 1 milion de euro. De fiecare dată, cauza probabilă indicată de pompieri a fost „un scurt circuit”. 

Calul omorât

Luna trecută, Fănel Bogos, a fost reținut de polițiștii din Vaslui sub acuzația că a ucis cu intenție un cal.

Incidentul a avut loc anul trecut, însă polițiștii au decis reținerea omului de afaceri după ce au adunat mai multe probe, inclusiv o filmare care îl surprinde pe omul de afaceri în timp ce își omoară calul.  

„Imaginile sunt de o brutalitate ieșită din comun, greu de privit”, au declarat, pentru HotNews, mai mulți polițiști, sub protecția anonimatului.

INTERVIURILE HotNews.ro