Cine se plânge că e rău în Uniunea Europeană ar trebui să afle ce salarii sunt în Ucraina

Sunt reali oamenii care cred că „românii au ajuns slugile Europei”? Este întrebarea pe care am primit-o de la un ucrainean, etnic român, din Cernăuți. A urmat o discuție despre diferențele de salarii, prețuri și, în general, despre cum este resimțită lipsa banilor în cele două țări. Marea nedumerire a lui a fost de ce sunt atât de mulți români nefericiți, ceea ce m-a făcut să realizez ceva.

„În această perioadă, eu și soția încercăm doar să supraviețuim. Nu avem alte aspirații”, recunoaște, cu un zâmbet trist, bărbatul din fața mea. 

Suntem într-un bar din centrul vechi al Bucureștiului și facem ceea ce obișnuiau să facă oamenii pe vremuri, înainte să „ne îmbolnăvim” de politică și social-media: vorbim despre viața de zi cu zi, despre salarii și familie. 

Pentru zilele noastre, s-ar putea spune că facem ceva chiar „deplasat”: acum oamenii nu se mai întâlnesc ca să afle unii de la alții cum o duc, ci ca să-și impună propriile păreri despre Trump, geopolitică, război sau alegerile prezidențiale din România. Când nu mai au ce-și spune se afundă fiecare în propriul telefon. 

Din fericire, bărbatul din fața mea nu este din România: este un ucrainean, etnic român din regiunea Cernăuți. Nu am acordul lui să-i folosesc numele și de aceea o să-i spun, simplu, Iulian.

Ne-am cunoscut în urmă cu mai bine de un an, după ce se întorsese de pe frontul din est și-și reluase munca de funcționar public la primăria unei comune din apropierea graniței cu România. Acum a venit în București să-și rezolve o problemă personală.

„Să discutăm despre sume concrete”

Pentru că sunt jurnalist, amicul meu vrea să-i lămuresc niște lucruri despre România. De pildă, ar vrea să știe de ce se plâng unii români de Uniunea Europeană. Sunt reali oamenii care cred că „românii au ajuns slugile Europei”? Sau îi inventează presa? Îi răspund că există. Colegii mei au stat de vorbă cu ei la mitingurile AUR sau ale lui Călin Georgescu.

„Cum puteți să vă plângeți de Uniunea Europeană când aveți salarii așa mari?”, mă întreabă Iulian, vizibil contrariat.

„Nu sunt chiar atât de mari”, îi răspund. Românii câștigă mai puțin decât în vest și oricum prețurile din România sunt aproape ca acolo. „Hai să discutăm despre sume concrete, că nu înțeleg”, a răspuns el imediat.

Iulian îmi spune că soția sau, care este învățătoare, cu grad didactic și 20 de ani de experiență, ajunge la echivalentul a 270 euro pe lună. El, funcționar într-o primărie de comună, câștigă în jur de 250 de euro. Cu acești bani trebuie să trăiască ei și cei doi copii.

Într-adevăr, datele statistice oficiale arată că salariul minim net în Ucraina este echivalentul în hrivne a 182 euro, iar cel mediu (brut) 560 euro. Pe lângă impozite, ucrainenii trebuie să plătească statului și o taxă de război, care anul acesta s-a mărit de trei ori. La salariul mediu pe economie, taxa ajunge la 28 de euro.  

„Bine, dar prețurile sunt mult mai mici în Ucraina”, ripostez eu, încercând să mai îndulcesc din nedumerirea invitatului. Iulian nu e de acord cu afirmația mea. 

Îmi spune că merge frecvent la Suceava și de multe ori își face cumpărături dintr-un hipermarket de acolo. E drept că alcoolul și țigările sunt mai ieftine în Ucraina, dar prețurile la alimente s-au apropiat mult. 

Comparațiile pe salarii, România versus Ucraina, merge și mai departe. Calculatorul de pe telefonul lui Iulian transformă compulsiv hrivnele în euro. 

„Uite, de pildă, un primar de comună din Ucraina câștigă între 500 de euro și 700 euro (cu toate sporurile)”, îmi arată Iulian. Primarul unui oraș de dimensiunea Cernăuțiului (260.000 locuitori) are un salariu de sub 1000 de euro. 

„La Suceava, în România, am aflat despre primari de comună care au și 4000 de euro salariu. Bine, își fac treaba, comunele acelea arată impecabil”, mai afirmă ucraineanul. 

„Pe fonduri europene, normal”, îi spun. „Da, așa e”, recunoaște el. Legat de investiții publice, Iulian îmi spune despre Ucraina că, din cauza războiului, nu sunt bani acum pentru nimic. Nu de măriri de salarii, că la așa ceva nu se așteaptă nimeni. Măcar să le primească la timp pe cele care există, așa mici cum sunt. Pentru că și acolo sunt întârzieri cu lunile. 

În Ucraina nu sunt însă bani de reparat drumuri, clădiri. Cad acoperișurile de pe școli și primarii ridică din umeri, că nu au fonduri, îmi explică Iulian.

Îmi aduc aminte că, anul trecut când am fost în Cernăuți, l-am întrebat pe un primarul comunei Suceveni, cu 8300 locuitori dintre care 80 % etnici români, care e cea mai mare problemă pe care o are. Mi-a spus că drumurile distruse, pe care nu le poate repara, pentru că nu are bani.

Am stat cu amicul ucrainean vreo două- trei ore în barul din centrul vechi al Bucureștiului. Nu-mi aduc aminte ca, în această perioadă, să fi pronunțat numele lui Trump sau Zelenski. Cu ce i-aș fi fost eu de ajutorul amicului meu dacă i-aș fi spus părerea mea despre președintele american sau despre cel de la Kiev? 

Dar eu am aflat o grămadă de lucruri interesante. De pildă, am realizat cât de mult au crescut veniturile în România de când țara noastră este în UE.

Oare cum ar fi să ne ducem azi la serviciu, 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână, și la sfârșitul lunii să primim 250 de euro?  

Poate nu suntem așa nefericiți pe cât am fi crezut

Cei mai mulți dintre noi nu mai au astfel de întrebări. De la înălțimea unei vieți decente din România, foarte mulți oameni au probleme existențiale complexe: „știu”, de pildă, că Europa a ajuns „o dictatură”, că „vom fi obligați să mâncăm gândaci” sau că „Green Deal” este o porcărie. Oamenii se întâlnesc acum să-și împărtășească unii altora conspirațiile pe care le-au văzut pe TikTok sau părerile politice: nimeni nu mai vrea să discute „banalități”. 

Chiar, oare ce s-ar alege de noi dacă am mai discuta din când în când și subiectele banale? Poate am realiza că nu suntem chiar atât de nefericiți pe cât am crezut. E o posibilitate.

Mi-a mai rămas în minte că Iulian nu se plângea de viața pe care o duce. Spunea că războiul e, de fapt, marea problemă a țării sale. Toate celelalte nemulțumiri nu reprezintă nimic pe lângă pericolul ca Ucraina să fie ocupată de ruși. 

Ce nu putea să-și explice era de ce sunt atât de mulți români nefericiți. Nu știu dacă am putut să-l lămuresc.