Ciolacu despre măsurile anti COVID-19: Aș fi fost mai drastic
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus cuprinse în ordonanţa militară nr.2/2020 anunţate de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, că el ar fi fost mai drastic în acest moment cu privire la restricţionarea circulaţiei persoanelor, având în vedere ce se întâmplă în Italia, relatează Agerpres.
„Presupun că dacă nu se va ţine cont de recomandări, se va trece la interzicerea circulaţiei (…) Am o reţinere cu privire la circulaţie, mai ales după emoţia a ce vedem că se întâmplă în Italia”, a afirmat liderul PSD, care a subliniat că el ar fi fost „mai drastic” în acest moment şi ar fi preferat „măsuri mult mai concentrate”.
Ciolacu a mai menţionat, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24, că el ca politician, dacă ar fi fost în locul ministrului Marcel Vela, i-ar fi lăsat pe cei doi specialişti din Ministerul Afacerilor Interne, secretarii de stat Raed Arafat şi Bogdan Despescu, „să îşi impună punctul de vedere”.
Preşedintele PSD a mai spus că ţinând cont de cât de contagios şi periculos este noul coronavirus, în curând ar trebui să mulţumim „pe lângă medici, asistenţi medicali şi farmacişti, şi celor care ţin magazinele deschise, vânzătorilor care se expun” şi ei riscului de infectare.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a prezentat, sâmbătă, prevederile Ordonanţei militare nr 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.