Ciolacu: PSD are un avantaj în exit-poll. Le mulțumesc românilor care au înțeles că Guvernul Orban trebuie să plece acasă
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, imediat după închiderea urnelor, că PSD are un avantaj în exit-polluri și le-a mulțumit românilor care au înțeles că guvernul Orban trebuie să plece acasă.
„Prin votul de astăzi, românii au arătat că este nevoie de o schimbare. Aş dori să le mulţumesc tuturor românilor care au avut încredere în noi şi au votat PSD, aş dori să le mulţumesc românilor că au sancţionat această batjocură la adresa lor în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei, închiderea şcolilor, închiderea pieţelor, închiderea bisericilor, intrarea în faliment a mii de societăţi cu capital românesc şi a sute de mii de şomeri în ultimele şase luni. Este nevoie de un guvern capabil, care are soluţii, care ştie să rezolve adevăratele provocări ale românilor”, a spus Ciolacu după închiderea urnelor.
El a adăugat că, în acest moment, PSD are un avantaj în exit-poll-uri, dar că sunt aşteptate voturile din diaspora. ”Le mulțumesc românilor care și-au învins teama și au înțeles necesitatea ca acest guvern Orban trebuie să plece acasă. PSD are un avantaj în exit polluri chiar dacă ponderăm cu voturile din diaspora”, a spus Ciolacu.
Primele rezultate la alegerile parlamentare 2020 sunt cele exit-poll CURS-Avangarde, prezentate la ora 21.00, imediat după închiderea urnelor: PSD – 30,6%, PNL – 29,1 %, USR-PLUS – 15,9%. De asemenea, AUR a trecut pragul electoral, cu 5,7 %.
Știre actualizată