Ciolacu: „România va adera anul acesta la Schengen terestru”. Speranțe legate de Consiliul JAI din decembrie
România va adera anul acesta la Schengen terestru, a declarat miercuri prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. Premierul a indicat Consiliul JAI din decembrie ca dată la care s-ar putea lua decizia.
El a răspuns astfel întrebat despre faptul că joi urmează să se desfăşoare Consiliul JAI şi subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre „nu se află pe agendă”.
„Ba da, se află pe agendă, nu este un vot, pentru că, între timp, ştiţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri. Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”, a arătat Marcel Ciolacu.
Premierul s-a arătat optimist cu privire la data la care România va intra deplin în Spaţiul Schengen. „România va adera anul acesta la Schengen terestru”, a adăugat Ciolacu.
Preşedinţia ungară a Consiliului UE cere ca până la sfârşitul anului, Bulgaria şi România să fie membre depline ale zonei Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban în plenul Parlamentului UE, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii priorităţilor preşedinţiei ungare.
Chestiunea aderării României și Bulgariei la Schengen va fi discutată la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi din Luxemburg.
Vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu se declarase marți încrezător că România poate adera cu frontierele terestre la spaţiul Schengen de la începutul anului viitor, deşi a admis că la Consiliului JAI de joi nu se va întâmpla nimic concret.
Eurodeputatul PSD a solicitat în Parlamentul European luni, în cadrul unei dezbateri privind reintroducerea controalelor la frontierele Schengen de către anumite state membre, ca României să i se ofere o perspectivă concretă privind aderarea cu frontierele terestre până la sfârşitul anului în cadrul Consiliului JAI de săptămâna aceasta.
În schimb, celălalt vicepreşedinte român al Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, susţine că dezbaterea privind aderarea României la Schengen s-a inflamat artificial, electoral, şi că nu sunt „paşi clari” care să arate că va exista o decizie favorabilă în acest an.
„Eu cred că există o fereastră de oportunitate toamna aceasta şi în prima jumătate a anului viitor. De ce? Pentru că avem două preşedinţii prietene. Atât maghiarii, cât şi polonezii îşi doresc ca România să intre în Schengen, şi unii, şi ceilalţi vor pune pe ordinea de zi subiectul. Deci consider că momentul este în următorul an”, a spus Ştefănuţă în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.