Sari direct la conținut

Ciolacu susține că a renunțat la mască în plenul Parlamentului pentru că are "o suferinţă la nas": Am depistat-o cu ocazia leșinului

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că a renunțat la masca de protecție luni, în timpul audierii premierului Ludovic Orban în plenul Camerei Deputaților, pentru că are deviaţie de sept. El spune că ar fi depistat această afecțiune „cu ocazia leșinului” din conferința de presă din 10 mai.

„Sub o formă de glumă, am vrut să transmit că, cu adevărat, am o suferinţă la nas, dar o să lămurim lucrurile. Am o deviaţie de sept depistată cu ocazia leşinului”, a răspuns Marcel Ciolacu, marţi, întrebat de ce nu a purtat mască în plen, potrivit Mediafax.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a dat jos masca de protecție în timpul ședinței de luni a Parlamentului. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, i-a amintit că, potrivit legii, masca este obligatorie în spațiile închise. „Chemați-l pe Vela să mă aresteze”, a replicat Ciolacu. Roman a insistat și a cerut dezinfectarea tribunei și microfonului.

Premierul Ludovic Orban a spus luni seară că liderii PSD și Pro România pot fi amendați pentru că nu au purtat mască în timpul ședinței Parlamentului. „Pot fi amendați. Oricum, un comportament total incorect, din partea unora care se pretind lideri. (…) A fost o decizie a lor să nu poarte mască. Ei se consideră deasupra legii. Este foarte ilustrativă pentru mentalitatea lor în raport cu legea”, a spus Orban, la B1 TV, întrebat dacă Marcel Ciolacu și Victor Ponta pot fi amendați pentru că nu au purtat mască într-un spațiu închis, așa cum prevede legea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro