Sari direct la conținut

Cioloş, despre ocuparea unui alt post în Guvern de către Cîţu: Sunt lucruri care se pot discuta

HotNews.ro
Cioloş, despre ocuparea unui alt post în Guvern de către Cîţu: Sunt lucruri care se pot discuta

Preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, întrebat dacă ar fi de acord ca premierul Florin Cîţu să ocupe o altă funcţie în urma negocierilor, precum cea de preşedinte al Senatului, vicepremier sau ministru al Finanţelor, a replicat că astfel de lucruri „se pot discuta”, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, a precizat că este important ca prim-ministrul să lucreze în echipă cu ceilalţi miniştri şi „nu să se considere ca vătaf pe moşie”.

„Acestea sunt lucruri care se pot discuta. Noi am vorbit de guvern, pentru că acolo se pune în aplicare programul de guvernare şi acolo trebuie să funcţionăm ca echipă. Şi premierul, indiferent de la ce partid va fi, chiar şi premierul de la PNL – care sunt îndreptăţiţi să propună un premier – trebuie să lucreze în echipă cu ceilalţi miniştri şi nu să se considere ca vătaf pe moşie”, a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR PLUS.

El a adăugat că în România s-au succedat, în ultimii ani, mai multe crize, iar soluţiile au fost unele „pe termen scurt”, deoarece obiectivul politicienilor a fost acela de a-i calma pe oameni. În acest sens, a pledat pentru implementarea unor obiective pe termen lung, inclusiv în domeniul sănătăţii.

„La Ministerul Sănătăţii, cât am avut noi miniştri, pe lângă rezolvarea problemelor curente de administrare a pandemiei, s-a lucrat foarte mult şi pe pregătirea proiectelor de investiţii. Investiţii în spitale, în oameni, cu o viziune şi pe următorii doi-trei-patru-cinci ani. (…) A ars un spital şi a mai ars şi alt spital în urmă cu câteva luni şi nu avem nicio garanţie că lucrul acesta nu se va întâmpla peste încă o lună, două sau trei. Dar putem avea garanţii că dacă avem un guvern responsabil, banii aceia din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt folosiţi pentru investiţii, nu ca să rezolvăm problemele interne ale unui partid sau altul, aşa cum premierul Cîţu a vrut să facă cu acel PNDL. Asta trebuie să înţeleagă partidele care vor parteneriat cu USR PLUS”, a spus Cioloş.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro