Circulația tramvaiului 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă până pe 1 septembrie
Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci. Pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă.
„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai”, a precizat Creci.
Acesta susţine că STB va pune în circulaţie 50 de autobuze pentru preluarea călătorilor, pe două lunii navetă, respectiv 641 şi 642, iar dacă acestea nu vor fi suficiente se vor putea suplimenta.
„Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a explicat şeful STB.
Pe linia 41 circulă în prezent 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7.077 de călători pe oră pe un sens.