Sari direct la conținut

Ciucă, întrebat dacă va fi adoptat proiectul UDMR care modifică data alegerii preşedintelui României: Este foarte posibil

HotNews.ro
Alegeri prezidentiale, Foto: AGERPRES
Alegeri prezidentiale, Foto: AGERPRES

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat luni că este foarte posibil să fie adoptat şi implementat proiectul legislativ al UDMR care prevede ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României.

Chestionat luni la Parlament dacă este posibil ca proiectul de lege al UDMR să fie adoptat mai întâi în cele două Camere, iar după alegerile europarlamentare să existe o decizie privind aplicarea iniţiativei legislative, Nicolae Ciucă a răspuns: „Este foarte posibil” – scrie News.ro.

Mai mulţi parlamentari de la UDMR au depus la Senat, în luna decembrie, un proiect care propune ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României. Iniţiativa legislativă este semnată, în numele iniţiatorilor, de către liderul senatorilor UDMR Cseke Attila.

PNL vrea comasarea localelor cu primul tur al prezidențialelor

​Liderii Coaliției s-au întâlnit în urmă cu două săptămâni, la Guvern, pentru a discuta viitorul alegerilor din 2024. Liberalii doresc să propună comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor la sfârșitul lunii septembrie. De partea cealaltă, social-democrații ar fi de acord cu propunerea cu o condiție.

Hotărârea privind posibila comasare a alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidențiale trebuie luată până cel târziu la începutul lunii martie. Potrivit recomandărilor electorale, modificările care vizează organizarea alegerilor trebuie efectuate cu cel puțin șase luni înainte ca acestea să aibă loc.

PNL propune ca cele două tipuri de alegeri să se desfășoare în aceeași zi, în ultima duminică din septembrie. Turul doi al prezidențialelor ar urma să aibă loc la jumătatea lunii octombrie, iar noul președinte ar urma să-și preia mandatul în luna decembrie.

Miza acestui scenariu constă în mobilizarea eficientă a electoratului marilor partide. Mai exact, „în alegerile locale primarii sunt direct interesați și implicați să obțină cât mai multe voturi. Prin comasarea celor două tipuri de alegeri, partidele sistem folosesc la maxim resursele și beneficiază de mobilizarea și maximizarea voturilor, obtinând scorurile cele mai bune atât la locale cât și la prezidențiale. În plus, ar putea fi marginalizată candidatura la prezidențiale a lui George Simion”, susțin surse politice pentru HotNews.ro.

Procedural, alegerile prezidenţiale ar urma să aibă loc la finalul lunii noiembrie, în ultimul weekend din lună, urmate la scurt timp de alegerile parlamentare şi apoi de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

PSD condiționează comasarea alegerilor

PSD ar susține comasarea alegerilor cu condiția ca cele două partide să susțină un candidat comun la prezidențiale, spun surse poltice. Mai mult de atât, candidaturile lui Nicolae Ciucă și Mircea Geoană ar fi excluse de către social-democrați, fiind considerate candidaturi neeligibile din punctul acestora de vedere.

La finalul anului trecut, surse oficiale din PSD susțineau că iau în calcul posibilitatea comasării alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în septembrie 2024.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro