Sari direct la conținut

Clasic și totuși Flamenco!

HotNews.ro
Leonor Leal (dans flamenco) și Andrei Kivu (violoncel), Foto: Hotnews
Leonor Leal (dans flamenco) și Andrei Kivu (violoncel), Foto: Hotnews

Instituto Cervantes din Bucureşti organizeazã, în colaborare cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, miercuri, 13 februarie 2019, ora 20:00, la Sala Pictură a T.N.B., un recital de violoncel și dans flamenco, avându-i ca protagoniști pe dansatoarea Leonor Leal (aflatã pentru a treia oarã în România), alături de violoncelistul Andrei kivu.

Spectacolul reprezintă o foarte îndrăzneață experiență cross-over, născută din pasiunea celor doi artiști pentru muzica lui Bach, dar nu numai, fiindcă în program vor figura și transcriptii din lucrări de Claude Debussy și Gaspar Cassado.

Biletele pot fi achiziţionate online sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2), luni (10:00 – 16:00) şi marţi – duminicã (10:00 – 19:00).

Leonor Leal (Jérez de la Frontera, Spania) este o dansatoare care a studiat dans clasic și spaniol si, ulterior și flamenco, fiind solicitată să danseze în companii de renume precum cele ale maeștrilor Antonio “El Pipa”, Andrés Marín, Javier Barón sau Cristina Hoyos, printre alții.

Cu timpul, pasiunea pentru dansul flamenco și constanta sa formare în acest gen de dans a făcut ca numele ei să apară alături de cel al unor mari artiști precum Joaquín Grilo, Antonio Canales, Rafael Campallo, Alejandro Granados, pianiștii Mie Matsumura, Dorantes, Rosa Torres Pardo sau Camerata Flamenco Proyect, chitaristul Jose Antonio Ruiz sau Rafael Bonavita (chitară barocă).

Premiera primului său spectacol solo,“Leoleolé”, are loc în 2008 în cadrul Festivalului de la Jerez, unde a fost extrem de bine receptată de critica de flamenco, atât națională, cât și internațională. Începând din 2008, îmbină atât munca de profesor de dans, cât și pe cea de solistă și creatoare a propriilor coregrafii. În 2011, obține, cu cel de-al doilea spectacol, “eLe eLe” , premiul Pentru cel Mai Bun Artist – Revelație în cadrul Festivalului de la Jerez, un spectacol care în anul următor are turnee în Germania, la festivalul de la Dusseldorf, în Luxemburg, în diferite orase din Belgia și Olanda. Tot în 2012 are premiera spectacolul “Mosaicos” în renumitul Teatru Cánovas din Málaga și începe turnee cu acest spectacol în Franța (Paris), Emiratele Arabe, Marea Britanie, Liban, Egipt, Iordania.

La Bienala de la Sevilla, 2012, prezintă o piesă de dans de strada “La mujer Habitada” în regia lui Víctor Zambrano cu care continuă procesul de creație până la Festivalul de la Jerez din 2013, când prezintă spectacolul “Naranja Amarga”. Pentru a-și îmbogăți paleta stilistică, creează diverse piese scurte, experimentale, precum “El verbo en tu Boca” (premiera la Bienala de la Sevilla din 2014), ”Frágil” – Festivalul din Dusseldorf 2015, precum și Vídeodanzas create în colaborare cu videoartistul Félix Vázquez. Tot în 2015 prezintă spectacolul J.R.T. în colaborare cu dansatoarele Úrsula și Tamara López, în regia lui Pedro G. Romero, cu premiera în februarie 2016 la Jerez de la Frontera și dezvoltă piesa “Frágil” pe care o prezintă la Festivalul de la Dusseldorf în compania lui Michio, Maura Morales și Ana Lessing Mengibar. În 2018 a prezentat în turneu spectacolul „Nocturno” împreună cu dansatoarea María Muñoz și muzicienii Antonio Moreno (percuție) și Alfredo Lagos (chitară).

Participă anual, fie ca profesor invitat, fie ca solistă în Festivaluri Internaționale de flamenco precum Festival Ibérica Contemporánea de la Querétaro, Festivalul de la Berlin, centre de dans private din Frankfurt, Friburg, Roma, Bologna, Franta sau Rusia. Își completează cariera artistică cu studii universitare despre Practica scenică și Cultură Vizuală în cadrul Masterului oferit de Muzeul Reina Sofia.

Violoncelistul Andrei Kivu s-a născut la 26 Iulie 1970 în București. A studiat violoncelul cu Anca Vartolomei la București, analiza muzicală cu Aurel Stroe, fenomenologie cu Iancu Dumitrescu și harmonic singing cu David Hykes la New York, Paris si Bucuresti.. A cântat ca solist acompaniat de Orchestre Royal de Wallonie (Mons, Belgia), New York University Orchestra, Orchestra Națională Radio România, Orchestra de Cameră Radio România, Orchestra Philarmonia, Orchestre Traditions Musicales Francaises, Katowice New Music Orchestra și multe altele.

Concertele sale au fost difuzate în direct la numeroase posturi de radio și televiziune din intreaga lume: ABC Australia, Radio France, Radio Suisse Romande, ORF, TVR, Radio Romania…

A fost invitat să predea în numeroase rânduri la New York University, Academia de Muzică “Givat Ram” din Ierusalim, University of Minnesota, Cal Arts, Conservatorul Regal din Madrid, Université de Montreal și la Academia de Muzică Franz Liszt de la Budapesta.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii și distincții printre care „2003 International New Music Consortium Award for Outstanding Activities as a Performer, Teacher and Researcher on the New Music” și premiul “Uchimura 2002” (oferit de “UNESCO”).

Andrei Kivu este primul violoncelist român care a cântat Integrala Suitelor de Bach într-un singur concert (Paris, 2009), singurul violoncelist care a făcut și cântat transcripții pentru violoncel după Sonatele și Partitele pentru vioară de J. S. Bach (Paris, 2017), precum și diverse alte piese pentru Flaut, Lăută sau Clavecin. El este deasemenea primul (și singurul, până în momentul de față) violoncelist român invitat să cânte la Royal Festival Hall, Lincoln Centre, Merkin Hall, Wiener Konzerthaus, Onassis Cultural Centre, Berghain și la mari festivaluri internaționale precum Wien Modern, Warsaw Autumn, Parramasala (Sydney, Australia), World Music Days (Elveția), Japan Expo (Paris), SPARK (Minneapolis, S.U.A.), la CTM Festival for Adventurous Arts (Berlin) și Sacrum Profanum (Cracovia, Polonia).

Repertoriul său curent (solo și acompaniat de pian) include peste 30 ore de muzică, de o mare varietate stilistică: de la Suitele de Bach la muzică contemporană, de avangardă și experimentală.

Apare ca solist și/sau invitat al diferitelor ansambluri pe mai mult de 30 de CD-uri și DVD-uri cu o largă distribuție internațională, printre colaborările cele mai onorante numărându-se acelea realizate cu prestigioasa casă de discuri Mode Records (New York).

Începând din 2009 trăiește la Paris. Din 2001 este membru al International School of Ki, iar din 2007 este membru al Harmonic Presence Foundation (New York/Paris).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro