Clotilde Armand: Am suspendat din funcție doi directori din ADP trimiși în judecată pentru luare de mită
Primarul Clotilde Armand, a anunțat marți pe Facebook că a suspendat din funcție doi șefi din cadrul Administrației Domeniului Public din Sectorul 1, aceștia fiind trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită
”Am suspendat din funcție doi directori din cadrul ADP Sector 1 trimiși în judecată de procurorii DNA în anul 2018 într-un dosar de corupție – trimiși în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția detinută: luare de mită și mărturie mincinoasă”, scrie Armand pe rețeaua de socializare.
”Directorii respectivi au fost protejați de vechea conducere și menținuți în funcții în cadrul uneia dintre cele mai bogate direcții din primărie”, a adăugat edilul Sectorului 1.
Clotilde Armand nu a precizat despre ce persoane este vorba, dar surse apropiate instituției au declarat că este vorba despre Alin Vieru, director al ADP Sector 1 și Anca-Maria Gagu, șef al serviciului Juridic din cadrul ADP S1.
În mai 2018, DNA a anunțat că fosta conducere a ADP Sector 1 Bucureşti, printre care şi fostul director general Eugen Milea, este cercetată pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind supraevaluarea unor plante ornamentale şi a unor lucrări. Adaosul comercial practicat la unele dintre achiziţii era şi de 340 la sută, iar pentru reparaţii s-a cerut un preţ şi de 17 ori mai mare, prejudiciul fiind estimat la peste 80,5 milioane de lei.
Astfel, acum aproape trei s-a demarat urmărirea penală faţă de Bechir Lucian, la data faptei şef al Serviciului Achiziții, Milea Eugen, la data faptei director general, Andronie Daniel, la data faptei şef al Serviciului Juridic, dar şi faţă de Mihalache Anca şi Ocnaru Gabriel care la data faptei erau inspectori în cadrul Serviciului Achiziţii din cadrul ADP Sector 1.