Sari direct la conținut

Clotilde Armand: Cuantumul burselor elevilor ar putea scădea în Sectorul 1

HotNews.ro
Clotilde Armand, Foto: Agerpres
Clotilde Armand, Foto: Agerpres

Cuantumul burselor elevilor ar putea scădea, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, în şedinţa Consiliului Local de marţi, relatează Agerpres.

Întrebată dacă menţine sau diminuează cuantumul burselor elevilor, ea a răspuns: „Asta e o dezbatere pe care va trebui să o avem când vom vota execuţia bugetară (…) Buget pentru a plăti cum a fost în trecut, când bugetul de cheltuieli nu era supraevaluat, cum a fost în anul 2020, un buget cum am avut atunci nu mai avem şi atunci nu putem să asigurăm cuantumul burselor aşa cum a fost”.

Potrivit lui Clotilde Armand, bursele nu vor fi la nivelul la care au fost, pentru că ar fi vorba şi despre o discriminare faţă de celelalte sectoare din Bucureşti, unde au o valoare mai mică.

„Ieri, în discuţiile cu toţi primarii de sector şi Primăria Generală vorbeam de faptul că ar fi corect ca bursele să fie la aceeaşi sumă pentru toate sectoarele, să nu fie discriminare între doi copii pentru că unul locuieşte pe o stradă şi celălalt pe o alta. Am discutat despre faptul că cuantumul burselor a fost şi indicat de către Ministerul Educaţiei, pentru că este corect să nu fie o discriminare între copiii care sunt de la ţară sau dintr-o localitate care nu e Bucureşti şi copiii din Bucureşti, mai ales că nevoile ar putea fi mai mari în alte localităţi decât Bucureşti, aşa că e o dezbatere care se ţine la ora actuală. În ce priveşte anul acesta şi Sectorul 1, a fost un efort financiar deosebit pentru a asigura aceste tablete pentru fiecare elev (…) nu pot să spun la ora actuală de câţi bani vom dispune la sfâşitul anului”, a adăugat Clotilde Armand.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro